Summitul de la Vilnius, analizat în cadrul emisiunii "La vârf"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri seara, în direct la TVR, că următorul proiect important pentru România, după intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, trebuie să fie unirea cu Republica Moldova.

Băsescu: Unirea cu Moldova, obiectiv al României

Sunt convins că, dacă în Republica Moldova va exista un curent unionist, România va spune „da” fără să ezite. Proiectul de ţară pentru România, următorul proiect de ţară este „Vrem să ne întregim ţara!”, a spus preşedintele în emisiunea La Vârf.
În ceea ce priveşte acordul de asoceire al Ucrainei cu Uniunea europeană, Traian Băsescu spune că totul se joacă până în ultimul moment.

Până nu-l văd pe Ianukovici (Viktor Ianukovici, preşedintele Ucrainei, n.r) că se ridică de la masă, eu încă sper că va semna (acordul de asociere cu UE,n.r) a declarat preşedintele Traian Băsescu miercuri seara, în debutul emisiunii La Vârf de la TVR.

Unii sunt tentaţi să spună că s-a ajuns aici la presiunea Rusiei, alţii invocă nişte  condiţionalităţi care nu sunt în lege. Unii spun „Fără Timoşenko în Germania, Ucraina nu vine în UE”, dar asta nu este în nicio lege, a subliniat şeful statului.

Până la urmă, a renunţat şi Timoşenko la această condiţie, spunând „Eu sunt un om, Ucraina e o ţară”, precizează Traian Băsescu.

„Până nu văd că Ianukovici se ridică de la masă, o să sper. Dacă nu se întâmplă aşa, va fi un eşec pentru Europa. Pentru UE, miza cea mare la Vilnius este Ucraina. Pentru România, miza cea mare este Republica Moldova şi asta se va întâmpla”, spune preşedintele.

Noi am fi printre cei mai afectaţi de îndepărtarea Ucrainei de Uniunea Europeană, subliniază şeful statului.

Alte declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu

 

28 noiembrie, Vilnius. Uniunea Europeană şi două ţări din fostul spaţiu sovietic se află în faţa unui moment decisiv. Vor semna Ucraina şi Republica Moldova acordul de asociere? Preşedintele României, Traian Băsescu este invitatul lui Mihai Rădulescu la emisiunea La vârf de miercuri, 27 noiembrie, în preziua summit-ului la care va participa. Emisiunea poate fi urmărită la TVR 1 şi online, pe www.tvrplus.ro, de la ora 18.50.
Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius are loc pe 28-29 noiembrie. Care este miza pentru România a acestui moment? Este principalul subiect pe care Mihai Rădulescu îl va aborda în discuţia pe care o va avea cu preşedintele Traian Băsescu.
În talk-show-ul La vârf, subiecte din actualitatea socială, politică şi economică sunt abordate în scopul informării obiective, echilibrate şi prompte a telespectatorilor, prin analize serioase, dar nu stufoase şi plictisitoare. Invitaţii sunt „la vârf” în domeniile lor de activitate, actori ai scenei politice, sociale, economice, dar şi analişti, buni cunoscători ai subiectelor în discuţie. Timp de o oră, în fiecare miercuri, de la 18.50, Mihai Rădulescu are un invitat sau mai mulţi în studio, în fiecare ediţie abordând teme ce pornesc de la un fapt din actualitatea zilnică. Până în prezent, defrişările ilegale din România, rectificarea bugetară, demiterile unor procurori DNA sau pachetul de sănătate pentru toţi s-au numărat printre subiectele abordate de Mihai Rădulescu în talk-show-ul de la TVR 1.
La vârf este emisiunea de miercuri din tronsonul de dezbateri programate de luni până vineri, de la 18.50, la TVR 1 în această toamnă. În aceeaşi serie de talk-show-uri pe teme sociale, politice şi economice de actualitate se regăsesc Întrebări şi răspunderi, cu Radu Preda (luni) Interes general, cu Sorin Burtea (marţi), Ora de business, cu Moise Guran (joi), respectiv Calea europeană, cu Dan Cărbunaru (vineri).

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.