Președintele Traian Băsescu, la Chișinău: România susține integrarea Republicii Moldova în UE

România susține integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, însă acest drum este ”lung și adesea dificil”, a declarat, vineri, la Chișinău, preşedintele Traian Băsescu.

”Până la integrare drumul e lung și adesea dificil. Entuziasmul reușitei trebuie să fie combustibilul pe care cetățenii Republicii Moldova și politicienii și-l iau astăzi. România a semnat acordul de asociere și liber schhimb în 1993 și a ajuns în UE în 2007, la 14 ani de la semnarea celor două acorduri. Evoluțiile au fost extrardinare iar schimbarea României s-a făcut din temelii”, a declarat șeful statului.

”Ca urmare a celor stabilite la acest summit (n.r. de la Vilnius), până în martie cetățenii Republicii Moldova vor circula liber în Uniunea Europeană. Astfel, cetățenii Moldovei vor putea să beneficieze de una din cele patru libertăți. Libera circulație a cetățenilor și a mărfurilor vor da Republicii Moldova o perspectivă de dezvoltare temeinică. Susținem integrarea Moldovei în UE”, a precizat Traian Băsescu.

”România mulțumește cetățenilor Republicii Moldova și tuturor politicienilor care au susținut acest drum al Republicii Moldova către UE. Cu certitudine începem să ne întâlnim în Uniunea Europeană”, a încheiat președintele.

De cealaltă parte, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a anunțat că va veni duminică la București pentru a participa la manifestațiile dedicate Zilei Naționale a României.

Timofti a declarat, în cadrul unui briefing comun cu președintele Traian Băsescu, la Aeroportul din Chișinău, că va da curs astfel invitației din partea președintelui României.

 „Vă mulțumesc pentru invitația făcută de a vizita România la 1 decembrie pentru a participa la manifestațiile consacrate Zilei Naționale a României. Primesc cu bucurie această invitație și aștept să ne revedem la București”, a declarat Nicolae Timofti.

Textul integral al declarației de presă susținută de cei doi șefi de stat:

Preşedintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti: Bună ziua. Bine v-am găsit. Excelența Voastră, domnule președinte Traian Băsescu, stimați concetățeni, doamnelor și domnilor vreau să încep de la felicitări adresate întregului popor al Republicii Moldova pentru realizarea pe care a obţinut-o ţara noastră în aceste zile. Ţin să mulţumesc tuturor statelor europene unite care ne sprijină şi ne acordă încredere. Mulţumesc coaliţiei de guvernare, guvernului Filat, guvernului Leancă pentru efortul constant de a duce ţara în spaţiul european. Mulţumesc Parlamentului şi tuturor instituţiilor care contribuie la acest proces. Domnule preşedinte Traian Băsescu, dumneavoastră ați venit la Chișinău să ne felicitaţi şi să ne încurajaţi într-un moment istoric pentru destinul Republicii Moldova. Ţara noastră a parafat astăzi la Vilnius acordul de asociere cu Uniunea Europeană, care oferă o perspectivă clară pentru integrarea noastră în spaţiul comunitar. Domnule preşedinte, vreau să ştiţi că pentru noi contează extrem de mult sprijinul valoros al României şi al dumneavoastră personal în realizarea acestui proiect strategic. România a pledat constant şi cu fermitate alături de alţi parteneri ai Uniunii Europene şi alţi prieteni ai ţării noastre cauza Republicii Moldova. În felul acesta am putut să avansăm în termeni rapizi pe calea integrării europene. Urmează în perioada următoare alte evenimente pozitive şi mai importante pentru cetăţenii ţării noastre. Îmi exprim satisfacţia că fraţii noştri din România ne sunt alături şi la bine şi la greu. Vă asigur, domnule preşedinte Băsescu, că noi vom şti să apreciem acest sprijin. De asemenea, vă mulţumesc pentru invitaţia pe care mi-aţi făcut-o de a vizita România poimâine, pe 1 Decembrie, pentru a participa la manifestaţiile consacrate Zilei Naţionale a României. Primesc cu bucurie această invitaţie şi aştept să ne revedem la Bucureşti.

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu: Bună ziua. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. În primul rând vă mulţumesc pentru răspunsul pozitiv dat invitaţiei mele de a fi alături de mine la sărbătoarea naţională a României, împlinirea a 95 de ani de la Marea Unire, pe 1 Decembrie. Vizita mea aici este, aş putea spune, o vizită extrem de neplanificată, dar ea arată că uneori drumul unui preşedinte român de la Vilnius către Bucureşti trece prin Chişinău. Şi trece prin Chişinău dintr-un motiv simplu, pentru că mi s-a părut astăzi a fi un moment extrem de important pentru cetăţenii Republicii Moldova. Este, dacă vreţi, consfinţirea opţiunii lor, a majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova, de a se îndrepta către locul lor istoric, adică ancorarea în Europa. Parafarea Acordului de asociere şi a Acordului de liber-schimb nu este o opţiune definitivă; vreau să subliniez acest lucru. Până la integrare drumul este lung şi adesea dificil, iar entuziasmul reuşitei trebuie să fie combustibilul pe care cetăţenii Republicii Moldova şi politicienii şi-l iau astăzi pentru a depăşi greutăţile procesului de integrare. Aş vrea să ştiţi că România a semnat Acordul de asociere şi Acordul de liber-schimb în 1993 şi a ajuns în Uniunea Europeană în 2007, la 14 ani de la semnarea celor două acorduri, dar evoluţiile au fost extraordinare, iar schimbarea României s-a făcut din temelii. V-aş da un exemplu: în 1998, la trei ani de la intrarea în vigoare a acordului, deci după ratificarea care s-a produs în ’95, România exporta circa 7 miliarde de dolari, în mărfuri, de multe ori preponderent buşteni, ciment, mărfuri foarte puţin acoperite de procesul tehnologic. Ca să vedeţi saltul, ce înseamnă un acord de asociere şi un acord de liber-schimb, anul acesta România va avea exporturi de 50 de miliarde de euro. Asta aduce pentru economie parteneriatul cu Uniunea Europeană. Vreau să cred că urmare a celor stabilite şi la acest summit, dar şi urmare a deciziei Comisiei, până în luna martie cetăţenii Republicii Moldova vor circula liber în Uniunea Europeană. Va fi un lucru pe care fiecare cetăţean îl va simţi şi va putea să beneficieze de una din cele patru libertăţi pe care le implică Acordul de liber-schimb şi Acordul de asociere: libera circulaţie a capitalurilor, libera circulaţie a serviciilor, libera criculaţie a cetăţenilor; iar libera circulaţie a cetăţenilor, alături de libera circulaţie a mărfurilor vor fi cele care vor da Republicii Moldova o perspectivă de dezvoltare temeinică. Eu n-am trecut la Chişinău decât să-l văd pe domnul preşedinte Timofti şi să particip la evenimentul organizat de Ambasada României cu ocazia Zilei Naţionale, dar dacă am avut ocazia să vă mulţumesc pentru ceea ce aţi făcut şi pentru România, prin efortul de a semna astăzi, de a parafa astăzi cele două acorduri, nu ezit s-o fac. România mulţumeşte cetăţenilor Republicii Moldova, guvernului Filat, guvernului Leancă şi tuturor politicienilor care au susţinut acest drum al Republicii Moldova către Uniunea Europeană. Cu certitudine începem să ne întâlnim în Uniunea Europeană. Vă doresc un An Nou fericit. Cu siguranţă n-o să ne mai vedem până anul viitor. Vă doresc sărbători cu bine şi, iată, evenimentul de la Vilnius de astăzi prilejuieşte bucuria de a şti cu precizie care este drumul. Vă doresc succes şi numai bucurii!

Preşedintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti: Mulţumesc, domnule preşedinte, pentru acest gest frăţesc şi sincer pe care l-aţi făcut dumneavoastră prin această vizită pentru a-mi aduce această bucurie, în prima sursă, cum spunem noi, fiindcă sunteţi unul din aceia care ne-aţi susţinut sincer şi eu sper că noi, cum am spus-o, o să reuşim datorită acestui sprijin din partea dumneavoastră şi a altor parteneri europeni. Vă mulţumesc.

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu: Domnule preşedinte, permiteţi-mi să fac un mic comentariu. Republica Moldova va reuşi cu sau fără sprijinul României, pentru că vreţi să reuşiţi. Altfel, nu pot spune decât că pentru noi ce s-a întâmplat astăzi pentru Republica Moldova este o mare, mare bucurie şi eu o simt în suflet. Tot timpul am avut, aşa, parcă un regret, parcă uneori şi sentimentul că am fi putut face mai mult – faptul că românii erau în Uniunea Europeană, iar românii de partea cealaltă a Prutului nu erau încă. Acum aţi pornit pe acest drum şi vă doresc din suflet mult succes!

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.