Primăria Sectorului 2 continuă reparaţiile capitale ale străzilor
Pentru asigurarea unor condiţii optime de trafic în Capitală, Primăria Sectorului 2 continuă şi în această săptămână lucrările de reparaţii capitale a 6 străzi pentru astuparea gropilor din carosabil, precum şi reabilitarea a 4 alei aferente marilor ansambluri de locuinţe.
Astfel angajaţii administraţiei publice locale a sectorului 2 vor executa reparaţii capitale ale covorului asfaltic de pe următoarele străzi şi alei:
· Ion Călin,
· Cristea Mateescu,
· Pescăruşului,
· Aleile dintre blocurile situate în zona străzii Pescăruşului,
· Căminului,
· Silvestru.
Lucrările de reparaţii a străzilor fac parte din programul pe anul în curs elaborat de primarul Neculai Onţanu care prevede reabilitarea în totalitate a 122 de artere de circulaţie, reparaţii locale a 50 de străzi şi reabilitarea a 30.000 mp. de alei din marile ansambluri de blocuri.
