Primul interviu cu Gigi Becali din puşcărie
Gigi Becali a vorbit pentru prima dată din închisoare povestind pentru România TV despre condiţiile în care este ţinut şi le-a transmis, totodată, un mesaj dur politicienilor români. “Imi cer iertare pentru tonalitate, dar este vocea durerii din inima şi sufletul meu. Un bărbat care 11 luni a fost luat din casa lui şi care nu şi-a văzut nevasta, mama de 84 de ani şi cei trei copii. Condamnat în dosar pentru schimbul de terenuri nu comentez hotărârea, dar spun doar atât: cine este hoţul atât de mare infractor care să fure 600.000 de euro şi să dea 30 de milioane de euro cadou la alţii? Cel mai important este faptul că eu am executat jumătate din pedeapsa dată în dosarul transferurilor. Spun cu mâhnire. În fiecare zi, familia mea a fost terorizată cu ştiri: Becali a slăbit 19 kg- n-am slăbit 19 kg, Becali paralizează- n-am paralizat încă. Dacă tot s-a vorbit, de ce nu mi s-a dat dreptul, care legea românească mi-o dă, la 5 zile sau la 10 zile să vin să-mi iau familia în braţe, să-mi iau mama în braţe, să o sărut şi să plec să-mi execut pedeapsa? Este vocea suferinţei a unui bărbat care este batjocorit”, a spus Becali. “Pe cine deranjez dacă am executat un an din pedeapsă să mă duc să fac un an din pedeapsă şi să vin după 4-5 luni să execut pedeapsa? Cui să fac eu rău sub pază şi de ce? La regimul meu, regim deschis, poţi să pleci singur şi la teatru, liber fără pază. Dacă eu mă pot duce la doctor fără pază, cum spune legea, cum să mă operez cu pază? Respectaţi legea! Poate Dumnezeu m-a adus aici ca să văd oameni care au făcut doi ani, trei ani de puşcărie, le-au murit părinţii. Vin lângă mine plângând. Le-am înmormântat eu părinţii. Aveau trei ani de puşcărie şi nu le-au dat o zi. Le-a murit părinţii de dor. Nu am nevastă, nu am mamă, nu am copii, nu am nimic. Eu ca să am ceva trebuie să închid ochii şi să-mi aduc aminte de chipul fetelor mele, de chipul nevestei mele, de chipul mamei mele. Nu am nimic pe pământul asta! M-aţi făcut un sălbatic şi un vagabond, fără nimic pe lume! Nu mai pot tăcea la infinit! Dacă taci la infinit eşti complice la ce se întâmplă în ţara ta”, a mai spus Becali. “Eu nu sunt în măsură şi nici nu vreau să comentez eu despre Gică Popescu pentru că omul face fiecare ce-i place. El a fost orgolios şi a zis: refuz graţierea. Eu ca să-mi văd familia mea, mama mea şi fetele mele, eu cum să fac un gest de orgoliu şi să refuz graţierea? Eu o cer de o sută de ori. Cred că mi-o va da până-n Paşte. Dacă se respectă legea, eu acum nu ar trebui să stau în puşcărie”, a mai spus Becali. “Îl rog pe preşedinte să-mi dea o audienţă să-i explic ce se întâmplă în puşcăriile din România. Nu te educi la puşcărie. Este vocea durerii din inima mea. Ce înseamnă asta? Cum se numeşte aşa ceva? Îi transmit asta primului ministru: am avut creştere economică de 3,5 %, dar vă spun că până nu se va face dreptate, nu se vor alătura vouă celelalte. Ce se întâmplă în puşcăriile din România este inadmisibil”, a arătat finanțatorul Stelei.