Printre nori și gânduri (Exclusivitate)
Nu a fost o simplă drumeție de vară, a fost o ieşire din banal care m-a facut să rătăcesc printre gânduri. Am realizat că doar acceptând provocările, ne amintim cine suntem cu adevărat.
E sfârșit de vară și e duminică. O zi mult prea frumoasă și mult prea caldă de stat în casă, cum ar spune unii. Pentru mine însă era ziua perfectă în care să moțăi și lenevesc. Parcă mă văd în pat, cu ronțăieli și filme…
Dar planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Somnoroasă și fără prea mult chef, pun mâna pe telefonul care sună. E ceasul 8, gândesc în sinea mea, ”cine n-are somn la ora asta?”
Una din surorile mele îmi propune să mergem să facem o mică plimbare la munte. Cu gura pe jumătate deschisă am acceptat.
Ajung pentru a nu știu câta oară în Sinaia. Orbită parcă de soare și îmbătată de priveliște mă simt ca și când aș fi fost acolo pentru prima oară. Nerăbdătoare propun să nu mai pierdem timpul și să pornim în aventură.
Pornim pe traseul către Platoul Bucegi, o încântare cât vezi cu ochii, parcă nici un urcuș nu e greu, gâfai si vrei mai mult.
Te orbește soarele, te apleacă vântul, te pișcă frigul de câte ori scoți mănușa, iar tu nu încetezi să zâmbești. Niciun urcuș nu e prea greu, nicio priveliște nu e banală, coborârile au chef de joacă. Ești dependent de munte, de bucurie. Ți-e de ajuns poteca simplă pe care mergi, nu ai nevoie de provocări ca să-ți reamintești cine ești. În jur ai oameni dragi și niciun demon al amiezei. Senin afară, senin înăuntru.
Munții Bucegi sunt plini de trasee ce duc drumețul pe culmi golașe, drumuri forestiere și tot mai aproape de cer. Pentru a ajunge pe platoul Bucegi este nevoie de cel puțin un weekend pentru că traseele pornesc de la dificultate medie și durează mai mult de 6 ore, dar oferă o satisfacție ce nu se poate compara cu o scurtă drumeție prin pădure.
Ne-am oprit la Padina, un loc perfect pentru a ne odihni și pentru a mânca din bunătațile localnicilor. Bulzul cu branză, pastramă de oaie, pălinca, ceapa roșie și poale-n bâu, pe toate le-am încercat. Ne-am bucurat cu un adevarat ospaț culinar regesc. Bun de te lingi pe degete!
Oameni mulți, copii, peste tot se aud râsete și cerul parcă e tot mai aproape de noi . Plecăm la drum, mult mai vioi dupa masă copioasă. Abia aștept să ajung la destinația finală. Cu cât urcăm, cu atât parcă și frigul începe sa piște pielea, dar tot continuăm să zâmbim.
Drumul anevoios, dar atât de frumos, de pitoresc, plin cu peisaje colorate, ne îndreaptă spre “Babele”. Formele lor ciudate au dat naștere legendelor, care spun că acestea au avut rol de sanctuare dacice unde se aduceau jertfe zeilor.
Monumentul a fost numit și „Altarele ciclopice din Caraiman”, fiind consacrate Pǎmântului şi Cerului, Soarelui şi Lunii.
Nu se ştie dacă au fost așa mereu ori omul a intervenit asupra lor, dându-le forma deosebită de azi. Dacă îţi roteşti scurt capul lângă „Babele de piatră”, privirea îţi fuge imediat către mărețul „Sfinx”, o altă minune naturală.
Sunt câţiva turişti lângă mine, pe care îi văd pentru prima oară. Lume multă, aşa cum e în fiecare week-end, pe cel mai vizitat platou din România. Unii vin cu maşinile, alţii cu telecabina din Buşteni. Pentru toți priveliştea e aceeaşi, dar pentru toti unică. Nu ai cum să nu rămâi mut lângă Sfinx. E imposibil să fii langă el și să nu îţi pui întrebarea, cum a apărut acolo fără să fie sculptat de un om?
Rămâi fără răspuns, cu ochii în soarele blând ce se ascunde poznaș.
“Sfinxul” este un format dintr-un bloc mare de piatră situat la 2216 m altitudine, ce măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime. Se spune că originea numelui este datorată asemănării sale cu un cap uman. Aspectul său omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate și putere, acest lucru fiind evidențiat prin fața proporționată, buze severe, bărbia pronunțată. iar formarea sa este pusă pe seama eroziunii eoliene.
Se spune că în jurul acestor pietre nestemate, “Sfinxului” şi al “Babelor” s-au născut o mulţime de legende. Unele spun că sunt naturale, altele că ar fi creaţia omului. Nu puţine sunt mărturiile conform cărora aceste pietre aşezate în vârf de munte emană energii pozitive ce au apărat ţara de cotropitori, iar teoriile cele mai moderne susţin că aceste pietre sunt de origine extraterestră.
Frumuseţea munţilor noştri e rară, iar Bucegiul păstrează un farmec aparte, pe care e imposibil să-l explici. Nu degeaba i se mai spune și ”Altarul energetic al României”, pur şi simplu îl trăieşti, îl simți, îl iubești. Am stat o secundă să trag aerul tare în piept.
Ce amintiri…mirosul proaspăt al hainelor la uscat afară, iarna, la țară…O lacrimă mă încearcă.
Ridic mâinile spre cer, îl ating. Mă îmbrățișează. Cerul nu e limita! Norii parcă geloși se lasă tot mai jos, albi, pufoși cu chef de joacă. Închid ochii și mă las purtată de ei, cobor și mă înalț, ce zbor plăcut! Toți demonii din mine îndată au pierit. Sunt eu cu mine și neantul. Nu-mi doresc să plec.
Lumea e a mea! Ce cocktail de bună dispoziţie am primit. Câtă fericire și împlinire domnește în sufletul meu.
Nu a fost o simplă drumeție, a fost o ieşire din banal care m-a facut să rătăcesc printre gânduri. Am realizat că doar acceptând provocările, ne amintim cine suntem cu adevărat.
Așadar, o zi ce se anunța a fi precum toate celelalte, s-a dovedit a fi aventura ce-mi lipsea. Acum sunt prima care propune ieșiri și drumeții. Sunt fata hoinară care abia așteaptă să găsească o cale, un drum sau un traseu nou de colindat…
Ștefania Bracău
Jurnalism Hyperion