Prognoza meteo 2-15 octombrie: Regim termic normal pentru această perioadă
Valorile termice se vor situa în limitele perioadei, pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar precipitațiile își vor face simțită prezența atât în primele zile ale intervalului de prognoză, cât și după data de 6 octombrie, se arată în prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă în perioada 2 – 15 octombrie.
În Banat, regimul termic va fi apropiat de cel normal în această perioadă din an, pe întreg intervalul de prognoză. În prima săptămână, valorile diurne vor avea variații de la o zi la alta. Valorile nocturne vor fi mai ridicate la începutul intervalului, apoi în scădere. În medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 20 de grade, mai mari, până la 21 — 22 de grade, în zilele de 3 și 13 octombrie, iar minimele vor crește de la 6 grade în prima noapte, la 10 grade în cea de-a doua, apoi vor oscila în jurul a 8 grade. Temporar, în perioadele 3-4 octombrie și 6-11 octombrie, va ploua, iar în restul timpului probabilitatea de apariție a ploilor va fi destul de redusă.
În Crișana, regimul termic va fi apropiat de cel normal în această perioadă din an, pe întreg intervalul de prognoză. În medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 19 de grade, ușor ridicate, până la 20 — 21 de grade, în zilele de 3 și 13 octombrie, iar minimele vor crește de la 6 grade în prima noapte, la 9 grade în cea de-a doua, apoi vor oscila în jurul a 8 grade. Probabilitatea de ploi va crește începând cu data de 3 octombrie. Temporar, se pot cumula cantități de apă mai însemnate în intervalele 3-4 octombrie și 6-11 octombrie.
În Transilvania, valorile termice se vor situa, în general, în apropierea celor normale perioadei. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra, în medie regională, între 15 și 19 grade, ușor mai ridicate în zilele de 3 și 13 octombrie, dar și mai scăzute în 4 octombrie. Media regională a temperaturilor minime va fi de 5 — 6 grade, cu excepția primei nopți, când se vor înregistra în jur de două grade Celsius. Probabilitatea de apariție a ploii va fi ridicată începând cu data de 3 octombrie, iar în perioada 7-11 octombrie ploile pot fi moderate și temporar, mai însemnate cantitativ.
În zona Maramureșului, valorile termice diurne vor fi, în medie regională, ușor mai scăzute decât cele climatologic specifice perioadei, iar cele nocturne vor fi sub norme în prima săptămână și în jurul normelor, în cea de-a doua. În medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 18 grade, iar cele minime se vor încadra între 4 și 9 grade în prima săptămână, apoi vor oscila în jurul a 7 grade. Vor fi ploi moderate și temporar mai însemnate cantitativ, cu precădere în perioada 3-4 octombrie și în intervalul 6-11 octombrie.
În Moldova, regimul termic, atât diurn, cât și nocturn, va fi apropiat de cel normal în această perioadă a anului, mai puțin în prima noapte, când vremea va fi rece, cu minime în jurul a 4 grade. În restul timpului, vor fi temperaturi minime, în medie regională, de 7 — 8 grade. Maximele, mediat pe regiune, se vor încadra între 15 și 19 grade în prima săptămână, și între 17 și 19 grade, pe parcursul celei de-a doua. Începând cu data de 3 octombrie, probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată, însă acestea vor fi slabe cantitativ.
În Dobrogea, temperatura aerului va crește treptat în prima parte a intervalului, apoi nu va avea variații semnificative. Majoritatea valorilor ce urmează să se înregistreze, atât diurne, cât și nocturne, va fi apropiată de cele normale ale perioadei. În medie, pe parcursul primei săptămâni vor fi maxime cuprinse între 15 și 21 de grade și minime între 7 și 12 grade, iar în cea de-a doua săptămână temperaturile maxime vor oscila în jurul a 19 grade, iar minimele în jurul a 11 grade. Vor fi posibile ploi, dar slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioada 7-11 octombrie.
În Muntenia, temperatura aerului va crește treptat în prima parte a intervalului, apoi nu va avea variații semnificative și se va situa, în general, în apropierea mediilor climatologice ale perioadei. În medie, pe parcursul primei săptămâni, vor fi maxime cuprinse între 17 și 23 de grade și minime între 5 și 9 grade, iar în cea de-a doua săptămână temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 21 de grade, iar minimele vor oscila în jurul a 8 grade. Vor fi ploi slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioada 7-11 octombrie.
În Oltenia, pe parcursul primei săptămâni, temperatura aerului va crește treptat. Cu toate acestea, regimul termic se va situa ușor sub cel climatologic specific acestei perioade din an și va fi caracterizat, în medie regională, de valori maxime cuprinse între 17 și 22 de grade și minime între 5 și 9 grade. În cea de-a doua săptămână vor fi temperaturi în jurul celor normale; maxime cuprinse între 18 și 21 de grade și minime în jur de 8 grade. Vor fi ploi slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioada 7-11 octombrie.
La munte, regimul termic, fără variații semnificative pe întreg intervalul de referință, va fi apropiat de cel normal în aceasta perioadă, cu medii ale temperaturilor maxime de 8 — 10 grade și de două-trei grade ale celor minime, cu excepția primei dimineți, când vor fi temperaturi de la—1 la zero grade Celsius. Începând din 3 octombrie, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată, iar în perioada 7-11 octombrie acestea pot fi moderate și însemnate cantitativ.