Prognoza meteo pe două săptămâni
Vremea se va încălzi în toată țara în zilele următoare, apoi va deveni rece, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor creşte după data de 9 decembrie, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valabilă în intervalul 3 – 16 decembrie, publicată luni.
În Banat, vremea se va încălzi și se vor înregistra medii de 10 grade în cea de-a doua zi de prognoză, apoi vor marca o scădere, până în jur de 6 grade și din nou o creștere ușoară spre data de 8 decembrie, la valori în medie de 8 grade. După această dată vremea se va răci iar, temperaturile maxime ajungând la 0 – 2 grade. Temperaturile nocturne vor fi și ele în creștere la începutul perioadei, când se vor atinge 2 – 4 grade. În intervalul 6 – 9 decembrie, media acestora va fi de 0 – 2 grade, după care scăderea va fi treptată, astfel că pentru mijlocul lunii decembrie sunt prognozate minime în jur de minus 6 grade. Se vor semnala precipitații pe tot parcursul intervalului, însă cu o probabilitate mai mare de apariție și în cantități mai însemnate în intervalul 8 – 13 decembrie.
În Crișana, procesul de încălzire va continua până în 4 decembrie, când ziua vor fi 10 grade ziua, apoi se va răci ușor, spre valori de 4 – 6 grade. Ulterior este prognozată o nouă încălzire, astfel că, pe 8 decembrie, media regională a maximelor va fi de 6 – 8 grade, iar până la sfârșitul intervalului se va răci continuu, până la valori ce nu vor mai depăși 0 grade. Nopțile vor fi calde, cu valori pozitive până în 5 decembrie, când minimele vor fi de 3 – 4 grade, dar se va răci accentuat în noaptea imediat următoare, spre valori în jurul a minus 2 grade. Vor urma nopți ușor mai calde până în 9 decembrie, dar apoi scăderea de temperatură prognozată va determina minime în medie de minus 6 grade pe data de 16 decembrie. Se vor semnala precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, însă pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ se prognozează a fi în intervalul 8 – 10 decembrie.
În Transilvania, temperaturile scad în intervalul 4 – 7 decembrie de la 6 la 2 grade, apoi cresc în 8 decembrie, urmând o scădere treptată și continuă până la valori de minus 2 grade spre finalul celei de-a doua săptămâni. Nopțile se vor înregistra între minus 8 grade la începutul intervalului până la 0 grade. În intervalul 6 – 9 decembrie vor fi variații între minus 4 și minus 2 grade, apoi se va răci semnificativ, culminând cu medii de minus 10 grade. Se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a intervalului, dar cu probabilitatea să cuprindă arii mai extinse în perioada 8 – 13 decembrie.
În Maramureș, în prima săptămână valorile în timpul zilei vor avea ușoare fluctuații, cu creștere până la 6 – 7 grade în data de 4 decembrie, scădere spre 2 – 3 grade și din nou creștere la 4 grade în data de 8 decembrie, urmând ca în intervalul 10 – 16 decembrie scăderea să fie continuă și semnificativă, până în jurul unei medii regionale de minus 2 grade. Temperaturile minime vor marca o creștere până la medii în jurul a 2 grade în data de 5 decembrie, vor varia puțin în intervalul 6 – 9 decembrie, la valori între minus 4 și 0 grade, apoi vor scădea semnificativ, atingând în medie minus 8 grade. Se vor semnala precipitații, ce se estimează a fi chiar moderate cantitativ, în perioada 3 – 10 decembrie.
În Moldova, se vor înregistra variații termice în jurul mediilor multianuale, respectiv maxime care în medie vor oscila între 2 și 5 grade și minime cuprinse, în general, între minus 4 și 0 grade. După data de 10 decembrie este prognozată o scădere treptată a temperaturii spre valori negative de minus 4 – minus 2 grade la finalul intervalului. Nopțile vor fi tot mai reci, încât pentru finalul intervalului media regională va ajunge la minus 8 grade. Probabilitate pentru precipitații va crește după 4 decembrie, dar pe arii mai extinse și posibil însemnate cantitativ acestea vor fi în perioada 9 – 12 decembrie.
În Dobrogea, în prima săptămână de prognoză se vor înregistra variații termice în jurul mediilor multianuale. Astfel, media temperaturii maxime va scădea ușor de la 7 – 8 grade în primele două zile, până spre 4 grade la mijlocul săptămânii, apoi se va încălzi, încât pentru ziua de 9 decembrie sunt estimate maxime în jur de 10 grade. După această dată, este prognozată o scădere treptată a maximelor, astfel că, pentru mijlocul lunii decembrie, media acestora va ajunge la 0 grade. Temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de 0 grade, nopți mai calde urmând să se înregistreze în perioada 9 – 11 decembrie, când media acestora va fi pozitivă, de 3 – 4 grade, dar spre finalul perioadei, după 13 decembrie, sunt prognozate minime ușor negative de minus 2 – minus 4 grade. Probabilitate pentru precipitații pe arii mai extinse și posibil însemnate cantitativ va fi mai mare în perioada 9 – 12 decembrie
În Muntenia, în intervalul 3 – 9 decembrie, temperaturile maxime vor avea variații de la o zi la alta și vor fi cuprinse în medie între 3 și 6 grade, urmând ca în a doua săptămână temperaturile medii diurne să scadă treptat până la valoarea de 0 grade. Intervalul de prognoză va debuta cu valori medii nocturne negative, în general de minus 7 – minus 5 grade, însă ulterior, între 5 și 8 decembrie, temperatura minimă medie va fi mai ridicată, în jurul unei medii de minus 2 grade. În a doua săptămână minimele termice vor fi în scădere, până la o medie de minus 6 grade în zilele de 15 și 16 decembrie. Temporar vor fi precipitații, cu o probabilitate mai mare de apariție în intervalul 9 -12 decembrie.
În Oltenia, vor fi în prima săptămână variații termice de la o zi la alta, urmând a se înregistra medii ale valorilor maxime cuprinse între 3 și 8 grade. Ulterior este prognozată o scădere a valorilor termice diurne, astfel că pentru finalul intervalului de prognoză este estimată o medie regională a valorilor maxime de numai 0…2 grade. Temperaturile minime, la începutul intervalului, vor fi în medie de minus 6 – minus 4 grade, apoi se va încălzi, iar pe 5 decembrie se va ajunge la o medie a acestora de 1 grad. În intervalul 6 – 8 decembrie, temperatura minimă nocturnă va fi constantă la valori, în medie, de minus 1 grad. Începând cu 9 decembrie, când se vor înregistra minime în jur de 0 grade, și până la sfârșitul intervalului, scăderea va fi continuă, până la valoarea medie de minus 6 grade (în zilele de 15 și 16 decembrie). Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în intervalul 8 – 12 decembrie.
La munte, în prima săptămână de prognoză, temperatura medie diurnă va avea variații. Astfel, în zilele de 3 și 4 decembrie se vor înregistra 3 grade, apoi temperatura va scădea până la minus 1 grad și se va menține constantă în intervalul 5 -7 decembrie, urmând ca pe 8 decembrie să se atingă o medie de 1 grad. Începând de pe 9 decembrie, temperatura maximă medie va marca o scădere treptată până la minus 7 grade, în zilele de 13 și 14 decembrie, apoi, până la sfârșitul intervalului, va crește până la minus 5 grade. Și temperatura minimă nocturnă va avea variații în prima săptămână, astfel că media va fi cuprinsă între minus 7 și minus 2 grade, însă după 9 decembrie nopțile vor fi tot mai reci, media minimelor urmând să scadă spre minus 12 – minus 10 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în cea mai mare parte a intervalului, însă cantități mai însemnate vor fi posibile în intervalul 8 – 12 decembrie.
Sursa: Amos NEWS