BTT 50 – un parastas de gală
Puțini sunt cei care și-au amintit că s-au împlinit zilele acestea 50 de ani de la înființarea Biroului de Turism pentru Tineret. Sau „betete”, cum era mai cunoscut în epocă. Acest BTT a fost un fenomen care nu prea s-a potrivit cu epoca. A cam luat-o înaintea ei. Constituit cu obiectivul ideologic de a educa tânăra generație în spiritul dogmei socialismului național, acest organism s-a detașat cu discreție dar cu eficiență de servituțile politice, reușind să devină un veritabil laborator de creație și gîndire liberă. Atâta cât o permitea cenzura vremii, care se obișnuise și ea se mai închidă un ochi la manifestările care nu corespundeau sută la sută indicațiilor și liniei partidului. Spiritul BTT-ist s-a manifestat în câteva locații care au devenit emblematice. Cea mai emblematică dintre toate a fost însă Costineștiul, transformat în timp record dintr-un sat prăfuit care trăia doar vara, într-un un veritabil laborator de gândire și creație liberă și îndrăzneață. Timp de câte patru luni în fiecare an Costineștiul devenea o capitală a tinereții și al culturii tinere. S-au impus acolo câteva manifestări rămase de referință. Festivaluri de teatru și film, expoziții, concursuri, concerte și – poate mai ales – Radio Vacanța, cu siguranță cel mai ascultat post de radio al vremii. Aflat sub protecția Delfinului Nicu Ceaușescu, Costineștiul scăpa sistematic controlului de partid și dezvolta direcții de acțiune culturale greu de imaginat prin alte locații . Un model pentru acest gen de frondă internă a fost Festivalul filmului pentru tineret, în special „organul său de presă” – SECVENȚA, care poate fi considerat un precursor pentru presa liberă de după 1989 și un veritabil laborator în care un grup de tineri (pe atunci) gazetari a experimentat genuri și stiluri care aveau să facă din ei și din publicațiile pe care le-au condus veritabile vedete media. Nu a fost, bineînțeles, doar cazul filmului. Salonul Național de Grafică Satirică al Tineretului a promovat pe simezele Clubului stațiunii lucrări pe care nimeni nu ar fi îndrăznit să le afișeze prin vreo altă galerie, iar Teatrul de Vară era luat cu asalt la reprezentațiile picante în care actorii colaborau cu dramaturgii introducând replici pline de „fitile”. Vreme de două decenii Costineștiul a fost Nava Amiral a spiritului tânăr și rebel. A încetat, paradoxal, să mai fie ceea ce experimentase cu succes, chiar atunci când a venit, neașteptată, Libertatea, cea care în loc să adâncească procesul, l-a anihilat.
Astăzi stațiunea Tineretului – ceea ce a mai rămas din ea – este asemenea Evangheliei, o epavă scufundată în mlaștina mercantilismului și a liberei inițiative. Probabil că peste mulți ani, când arheologii viitorului vor dezgropa din nisip și munții de gunoaie care se adună conștiincios odată cu vegetația invazivă, niște monumente și sculpturi cărora li s-au pierdut și numele și autorii, se vor entuziasma în fața gradului de civilizație artistică la care ajunsese o societate despre care istoria nu a mai păstrat prea multe date. Chiar și astăzi este dificilă refacerea tabloului a ceea ce a fost o veritabilă galerie de artă în aer liber, pe care turiștii își usucă costumele de baie sau le încalecă pentru a admira marea…
Octavian ANDRONIC