Proiectul exploatării de la Roşia Montană, modificat de comisie
Preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, joi, că proiectul de lege primit de la Guvern a fost schimbat total de către comisie. Acesta a arătat că a fost modificat inclusiv titlul şi că proiectul nu se mai referă la Roşia Montană, ci la exploatări auro-argintifere în general.
Vâlcov a spus că Acordul dintre Guvern şi RMGC a fost scos din proiectul de lege trimis de Guvern.
„S-au adopt opt amendamente, de la titlul legii, care a fost modificat, şi primele opt articole, care au schimbat total legea. În primul rând Acordul a fost scos. La articolul 1 din proiectul de lege se pomenea de un Acord. Acordul a fost respins”, a spus Vâlcov.
Acesta a mai precizat că niciunul dintre amendamentele adoptate nu face referire la proiectul Roşia Montană.
„Inclusiv legea s-a schimbat, deci nu vorbim de proiectul Roşia Montană, vorbim de o lege privind unele măsuri pentru stimularea exploatării minereurilor auro-argintifere din cadrul unor proiecte miniere de interes public deosebit”, a spus Vâlcov.
Acesta a mai precizat că membrii comisiei au considerat că Acordul dintre Guvern şi RMGC nu îşi are locul în legea în cauză.