Rapsodii la Câmpulung

S-a afirmat nu o dată, inclusiv pe scena Festivalului naţional al romanţei de la Târgovişte, şi am scris-o şi noi de fiecare dată, că marea manifestare “Crizantema de aur” este ca un fluviu uriaş ce-şi adună apele captând torentele unor afluenţi reprezentaţi de evenimentele similare, fireşte mai mici, ce au loc în diverse oraşe.

Este marea familie a romanţei româneşti, propunând competiţii la Zlatna, Câmpulung-Muscel, Baia-Mare, Timişoara, Borşa sau Botoşani, acestea fiind cele mai importante, ce se regăsesc în palmaresul soliştilor de frunte.

Şi, se înţelege, să nu uităm sora mai mică a “Crizantemei de aur”, “Crizantema de argint” de la Chişinău. Iar popularizarea acestui gen muzical străvechi este asigurată permanent prin programul naţional “Tinereţea romanţei”, promovat intens de directoarea artistică a “Crizantemei de aur”, reputata interpretă Alina Mavrodin Vasiliu.

În mai toate cazurile, oficialităţile locale înteleg importanţa acestui demers pentru imaginea localitaţilor respective, dar din păcate mai sunt şi excepţii, din partea reprezentanţilor unor partide pentru care tradiţiile muzicale şi identitatea naţională nu înseamnă nimic.

Din fericire, de cele mai multe ori pasiunea şi cerbicia organizatorilor înving toate opreliştile ridicate de oameni care sprijină mai degrabă genuri muzicale comerciale.

 

Este şi situaţia festivalului naţional de romanţe “Rapsodii de toamnă”, desfasurat în ultimele trei zile ale lunii octombrie în incinta Casei de cultura “C. D. Aricescu” din Câmpulung-Muscel. În ciuda refuzului Primăriei de a acorda manifestării sprijinul de care s-a bucurat până la această a 15-a ediţie (la mai mare!), organizatorii au fost la înălţime, ducând la bun sfârşit un eveniment care în plus s-a confruntat şi cu restricţiile impuse de pandemia de Coronavirus.

Este vorba de Casa de cultura “C. D. Aricescu”, director Sergiu Cicu, şi de Cercul militar, condus de Emilia Biţa.

Juriul a fost unul de strictă specialitate, fiind alcătuit din profesorii de muzică Livia Iana (preşedinte al juriului), Speranţa Florea, Bianca Popescu, Gina Pavel (sora lui Marcel Pavel), folcloristul Ionică Radu şi, se înţelege, animatoarea acestui festival, cunoscuta interpretă, cu multe trofee la activ, Mariana Claudia Filipescu (directoare artistică). Dânsa, în egală măsură valoroasă pictoriţă şi realizatoare TV, este o mare admiratoare a Alinei Mavrodin Vasiliu, din experienţa căreia s-a inspirat în multe privinţe.

Coroborat cu relaţiile pe care şi le-a făcut prin participarea la toate competiţiile importante, a reuşit să reunească pe scena 11 concurenţi de valoare, cea mai bună dovadă e că unii aveau în palmares distincţii cucerite la manifestările amintite anterior, inclusiv la “Crizantema de aur”.

Orchestraţiile şi acompaniamentul au fost indiscutabil superioare celor de la ediţiile anterioare, fiind asigurate de dirijorul şi concert-maestrul Filarmonicii din Piteşti, violonistul Mădălin Sandu, şi de pianistul Florin Pană. Acesta din urmă este profesor de muzică şi masterand la clasa de jazz a unei facultaţii de muzică, fiind colaborator permanent al emisiunii “Drag de România mea”, realizată la TVR2 de Paul Surugiu-Fuego.

Trofeul “Nae Leonard” a revenit solistei Viorica Rusu din Timişoara, care a dat viaţă inspirat piesei “Romanţa inimii mele” de Paraschiv Oprea.

La mică distanţă în urma ei s-a situat Cristache Bellu din Urlaţi, jud. Prahova, recompensat cu Trofeul “Vulturii Carpaţilor” pentru interpretarea romantei “Inimă, de ce nu vrei să-mbătrâneşti?” de Nicolae Kirculescu. Următoarele poziţii în palmaresul final au fost ocupate de artişti foarte cunoscuţi, cu multe distincţii la activ.

Astfel, premiul I a revenit Georgetei Plută din Alba-Iulia, care a cântat “De-ar şti omul ce-l aşteaptă” de Paraschiv Oprea, urmată pe podium de Petruţ-Richard Dorobanţu din Târgovişte (“Draga toamnă” de Vasile Veselovschi), iar premiul III a fost câştigat de Darius Divian Iordănescu din Timişoara, cu “Ţiganca” de Ionel Fernic. Talentata Maria Neag de la Reghin, jud. Mureş (originară din satul Urişiu din acelaşi judet) şi-a mai adăugat o distincţie în palmares şi anume Premiul special al Casei de cultură “C. D. Aricescu” din Câmpulung-Muscel, ea dând viaţă convingător melodiei “Părinţii mei” a compozitorului ieşean Constantin Bardan.

Un alt premiu special, şi anume cel al Cercului Militar din Câmpulung, a fost acordat colegei de la Cercul militar din Buzău Andreea Iordache, care a reamintit celebra romanţă “A venit aseară mama”.

În sfârşit, o menţiune a revenit Danielei Barbuceanu din Piteşti pentru interpretarea altei romanţe clasice, “Pocnind din bici” de Vespasian Vasilescu, pe versurile lui George Coşbuc. Chiar nepremiaţi, şi ceilalti trei finalişti au dovedit reale aptitudini pentru abordarea acestui gen muzical aparte, dificil. Este vorba de Geanina Zaharia din Buzău (“De ce oare eu te-am cunoscut?”), “Maria Richiţeanu de la Piteşti (“Sara pe deal” de Vasile Popovici) şi Costina Crăciun de la Boboc, jud. Buzău (“Să-mi cânti, cobzar!”).

Festivitatea de premiere s-a desfăşurat pe scena Cercului Militar din Câmpulung, laureaţii primind nelipsitele diplome, buchete de flori, trofee cu însemnele festivalului şi, pentru că a existat şi aşa ceva, reuşitul program de sala. Păcat că n-au existat şi obişnuitele recitaluri, dar a fost evident o ediţie de austeritate, în conditiţiile absenţei sprijinului financiar oficial. Dar au existat în schimb parteneri media: publicaţia “Evenimentul muscelean” şi posturile de televiziune Muscel TV, Clar TV şi Super TV, toate trei din Câmpulung-Muscel (chiar nu merită festivalul şi atenţia celor din capitala judeţului Argeş, Piteşti?…).

Important este faptul că festivalul a surmontat toate greutăţile (să nu uităm că inclusiv anul trecut a fost organizată aici o “Gala a romanţei”, cu laureaţi ai ediţiilor anterioare) şi a avut loc, meritul principal revenind directoarei artistice Mariana Claudia Filipescu, care ne-a declarat la final: “Indiscutabil, a 15-a ediţie a festivalului “Rapsodii de toamnă” a fost, în ceea ce priveşte prestaţia finaliştilor, precum şi calitatea acompaniamentului, cea mai bună de până acum. Suntem o mână de entuziaşti care iubim romanţa, încercând de fiecare dată să rămânem în memoria colectivă cu o manifestare de valoare a judeţului Argeş. Slujim cu credinţă şi dăruire sufletească acest gen muzical atât de sensibil, propunându-ne să ţinem aprinsă şi vie flacăra romanţei în sufletele împătimiţilor muzicii de calitate”.

 

 

Octavian URSULESCU

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.