Rapsodii, romanțe, poezie…

Pentru numeroșii iubitori ai acestui vechi gen muzical românesc care este romanța, festivalul-fanion, pe care-l știu, vorba ceea, de când lumea, este indiscutabil ”Crizantema de aur” de la Târgoviște, ajuns la ediția a 56-a, record absolut pentru țara noastră în ce privește manifestările culturale. Acolo, directoarea artistică Alina Mavrodin Vasiliu, reputata interpretă și animatoare a romanței, a reușit să clădească un eșafodaj formidabil, susținută fiind de autoritățile locale – cu cele mai bune orchestre din țară, prezentatori experimentați, vocile de top din țară și de peste hotare, concursuri atât de Creație, cât și de Interpretare, jurii prestigioase, vedete din străinătate. Plus ceva extrem de important: transmisia integrală, în direct, pe postul public de televiziune, TVR2 înregistrând în cele trei seri audiențe cu care a sfidat concurența, oferind telespectatorilor din țară și de peste hotare posibilitatea de a se delecta cu poezia inefabilă a romanței.

Nemaivorbind că și Gala laureaților a fost transmisă în direct de Radio România ”Antena satelor”, ceea ce face ca superioritatea ”Crizantemei de aur” față de celelalte manifestări de gen să fie insurmontabilă.

Am comparat cândva festivalul de la Târgoviște cu un mare fluviu, alimentat însă, inevitabil, cu afluenți mai micuți, dar care rezistă cu cerbicie vremurilor grele, datorită strădaniei unor oameni pasionați, care edifică evenimente consacrate romanței în ciuda absenței totale a sprijinului autorităților locale.

Pentru că nu peste tot, ca la Târgoviște, primarii și consiliile județene înțeleg cât de importantă este ”marca înregistrată” a unui asemenea festival pentru zona respectivă.

Nu sunt mulți asemenea ”afluenți”, din păcate, noroc cu zecile de concerte de romanțe pe care Alina Mavrodin Vasiliu le organizează și le prezintă în țară. Astfel, după cum știu eu, ar mai fi competiții de romanțe la Zlatna (”Te-aștept pe-același drum”, festival serios și bine structurat), Baia-Mare, Botoșani, Bocșa…

Cel de la Timișoara a dispărut, din fericire a apărut unul nou la Bistrița, unde era inevitabil ca într-o bună zi Matilda Pascal Cojocărița, Ștefan Cigu și Alexandru Pugna, nume cu mare greutate, să edifice un asemenea festival, deși era de așteptat s-o facă de mai multă vreme…

Și iată că am ajuns la micuțul ”afluent” ce face obiectul articolului de față – festivalul de romanțe ”Rapsodii de toamnă”, a cărui a XVII-a ediție a avut loc timp de trei zile la Câmpulung-Muscel.

Evenimentul a fost găzduit de Casa de cultură a sindicatelor, directoare Camelia Tudoran, în colaborare cu Cercul militar, condus de Emilia Biță. De data aceasta sala a fost arhiplină, afișul fiind deosebit de atrăgător.

Alături de mass-media locale, parteneri media au fost revista ”Actualitatea Muzicală” a UCMR și cotidianul ”Ultima Oră”.

În ce privește acompaniamentul, acesta a fost de calitate, organizatorii recurgând la o formulă intimistă, așa cum se cântau pe vremuri romanțele, cu doar doi instrumentiști, dar ambii de mare valoare (de uitat prestația jenantă de la ediția precedentă a pianistului respectiv…).

Este vorba de violonistul Virgil Iordache (profesor de muzică și dirijor) și de pianistul Florin Bălan – prof. univ. dr. la Facultatea de muzică a Universității ”Transilvania” din Brașov.

De altfel, facultatea de muzică brașoveană a sprijinit consistent la actuala ediție manifestarea musceleană, cu două respectate cadre didactice în juriu.

Astfel, prof. univ. dr. Mădălina Dana Rucsanda, decan al Facultății de muzică din cadrul Universității ”Transilvania” din Brașov, a fost președinte al juriului, iar conf. univ. dr. Petre-Marcel Vârlan, de la aceeași facultate, a făcut parte din juriu.

Să nu uităm că dânsul, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, deține performanța rară de a fi de trei ori laureat, consecutiv, la ultimele ediții ale ”Crizantemei de aur”, deci este un excelent cunoscător al genului.

Ceilalți membri ai juriului: Speranța Florea (dirijoare, profesoară de muzică), preotul militar Daniel Oprescu, Adina Tutara, poetă.

Nu știm când a avut loc prima ediție a festivalului și dacă s-a organizat anual, dar din 2011 până în prezent directoare artistică este cunoscuta interpretă Mariana-Claudia Filipescu, membră a Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, în palmaresul căreia strălucesc distincții cucerite la festivalurile de romanțe de la Târgoviște, Chișinău, Zlatna, Timișoara, Botoșani, Baia-Mare, Bocșa, Pitești și firește Câmpulung-Muscel.

În finală s-au calificat 11 concurenți, Trofeul fiind adjudecat de Alexandru Aghenie din Brașov, care a dat viață convingător piesei ”Romanța înstrăinării” de Paraschiv Oprea.

Tot un brașovean, binecunoscut în lumea romanței, Ciprian Cucu (așa am aflat că-l cheamă și Vasilică!), a fost distins cu premiul I, el devansându-le pe Veronica Lozovenu din Pitești (premiul II) și Anamaria-Elena Picurici din orașul gazdă (premiul III).

Alți soliști cu carte de vizită, inclusiv la ”Crizantema de aur”, au figurat pe drept cuvânt în palmares: Elena Dragomir din Târgoviște (Premiul special ”Constantin Ticuleanu”), Petru Richard Dorobanțu, tot din ”Cetatea romanței” (Premiul juriului), Felicia-Liliana Feher din Cluj-Napoca (Premiul special al Casei de cultură a sindicatelor).

Alte distincții importante au fost cucerite de Ileana Machidon din Curtea de Argeș (premiul special ”Vulturii Carpaților) și de Elena Emma Ganea din Buzău (Premiul Cercului militar Câmpulung).

Laureații au optat îndeosebi pentru titluri binecunoscute, aparținând corifeilor genului – Mia Braia, D. Mihăilescu Toscani, Emanuel Ionescu, Florentin Delmar, Dan Mizrahy, Băjescu Oardă, dar s-a cântat și o lucrare intrată recent în patrimoniul romanței și premiată la ”Crizantema de aur”, ”Lasă, toamnă” de Petre-Marcel Vârlan.

Pe lângă emoțiile și suspansul oferite de concursul de interpretare, evident publicul a fost atras de recitalurile oferite de nume apreciate ale genului, de regulă deținători de Trofee sau premii I la edițiile anterioare.

Extrem de aplaudate au fost recitalurile oferite de Mariana Claudia Filipescu (cu romanțe de Năstase Ionescu și Constantin Bardan) și de Marius Bălan din Pitești, câștigător al Trofeului la ediția anterioară (a optat pentru piese de Elly Roman și Marcel Morărescu, ca și pentru minunata creație a lui Nicolae Caragia distinsă cu Trofeul festivalului ”Crizantema de aur” în 2022, ”Ce dor îmi e de tine, tată!”).

Au mai susținut recitaluri Ana Ghibea din Târgoviște (cu două compoziții proprii și un cântec de Ion Mânzatu), Cristache Bellu din Urlați (cu piese de Temistocle Popa, Emanuel Ionescu, Marcel Morărescu) și Manuel Vasile Bălănică din Cernavodă (Ion Mânzatu, Florentin Delmar, Paraschiv Oprea).

Cu adevărat importantă a fost promovarea romanței în fața unei săli arhipline, cu melodii ale unor autori din toate generațiile și cu soliști veniți din toată țara.

Unii dintre laureații descoperiți aici vor ajunge cu siguranță la un nivel superior, la Festivalul național al romanței ”Crizantema de aur” de la Târgoviște.

Poate că succesul ediției a 17-a va convinge autoritățile locale să-l sprijine în viitor, înțelegând că imaginea unui oraș are imens de câștigat prin audiența evenimentelor culturale…

Octavian URSULESCU

Comments

comments

2 comentarii la „Rapsodii, romanțe, poezie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.