Recenzie-În Alma mater și în viață-Victor Vișinescu
Am un respect deosebit pentru domnul Victor Visinescu, deoarece am avut onoarea de a-l cunoaște și de a învăța de la dânsul lucruri foarte folositoare, atât în ceea ce privește jurnalismul, cât și viața în sine.
Când am pășit în anul întâi de facultate, la Universitatea Hyperion din București, primul curs la care am asistat a fost la materia „Exprimare corectă în mass media”, susținut chiar de către domnul prof.univ.dr. Victor Visinescu.
Atmosfera de la începutul facultății nici nu se compară cu cea de la liceu, asta e clar, totul e diferit, locuri noi, oameni noi, totul nou. Până să înceapă să predea, domnul Visinescu a vrut ca mai întâi să ne cunoască pe fiecare în parte, așa că ne-a sugerat să scriem pe o foaie de hârtie câte ceva despre noi, mai exact, să răspundem la câteva întrebări pe care ni le dicta el.
Când am terminat programul , în incinta universității, la parter, erau mai multe cărți care cuprindeau diverse domenii, eu mi-am ales cartea „Cultură profesională și creativitate în jurnalism”, fiindcă mi s-a părut foarte interesantă. Cărțile aveau prețuri rezonabile, pentru buzunarul fiecărui student.
Despre autor
Domnul Visinescu își iubea foarte mult familia, chiar a scris o carte intitulată „Lumile în care am trăit”, din care eu am extras mai multe informații. La sfârșit, cartea are câteva imagini ce ilustrează o parte din viața sa.
„Casa visată a părinților mei din Gaujani, care din păcate nu a fost locuită datorită unui destin nefericit.” (foto)
Părinții săi erau învățători : Gheorghe și Ana Visinescu, avea un frate pe care îl chema Mihail Gavril și locuiau în satul Gaujani, Argeș.
Într-o altă fotografie din copilărie, în Buzoiesti, Argeș, este împreună cu fratele său, Misu și cu sora sa, Veronica.
A învățat la Liceul mixt din Alexandria, a făcut armata la fără frecvență, având primul grad de sublocotenent.
O altă fotografie îl reprezintă pe el și pe soția sa, Ariadna(Nira), însărcinată cu fiul lor, Tudu Theo.
În Alma mater și în viață
Alma Mater- este o expresie de origine latină și se traduce ca ,,o mamă hrănitoare”. Poeții latini au întrebuințat această expresie spre a desemna patria, iar mai târziu ea a devenit o caracteristică pentru universități, în sensul că ele sunt ca o mamă care dă hrană spirituală.
Cartea lui Victor Visinescu, În Alma mater și în viață, reprezintă realitatea anilor de studenție de pe vremuri. Viața celor din cămine sau a celor care stăteau în gazdă, nu era tocmai ușoară, deoarece presupunea suficiente cheltuieli și deseori apăreau conflicte care generau stări de stres, oboseală și nervi întinși la maxim, să nu mai vorbim despre dorul de casă…
Întotdeauna am fost de părere că n-aș putea să-mi împart spațiul cu încă alte trei sau patru persoane, indiferent cât de bine m-aș înțelege cu ele, fiecare are o personalitate diferită și viața asta nu-i făcută doar din lucruri bune, altfel ne-am plictisi cu toții. Picanteriile și scandalurile își au și ele rostul lor, bineînțeles în limita normalului, căci norocoși sunt cei ce s-au născut calmi și au învățat să rămână așa și binecuvântați cei care se pot controla în situații critice.
Autorul prezintă viața studenților, atât la cursuri și la seminarii, cât și situația de la examene ori…din parc.
Dragostea nu are vârstă, așa că studentele se puteau îndrăgosti foarte ușor de asistenții de catedră, care se presupunea că aveau rolul de a le ajuta să învețe și să înțeleagă mai bine materia, în caz contrar, erau mustrați toți cei implicați.
De exemplu, dacă cineva pica examenul, nu era numai pentru că studentul sau studenta nu învăța și chiulea, era și vina asistentului fiindcă nu-și dădea silința să-l facă să priceapă că trebuie să vină la școală și să învețe, așa considerau profesorii.
Anii studenției sunt cei mai frumoși din toate punctele de vedere. La facultate poți face ceea ce îți place, atât timp cât nu încalci nici o regulă. Poți lega prietenii pentru toată viața, poți învăța de la oamenii cu experiență lucruri noi și folositoare, poți învăța din exemple sau din greșeli și poți lua sau nu în considerare sfaturile celorlalți.
Pe vremuri, nu existau rețele de socializare pentru că nici tehnologia nu era atât de evoluată, cine putea da un telefon se putea considera și bogat și norocos, în restul cazurilor, își trimiteau scrisori.
În această carte se găsesc multe povestiri interesante de la care putem învăța și le putem lua drept exemplu, bineînțeles, putem învăța și din greșelile făcute de către studenții acelor vremuri și relatate de către autor.
Vă recomand această carte, mai ales dacă sunteți studenți, fiindcă veți vedea, diferențele nu sunt prea mari între ceea ce a fost odată și ceea ce este acum, însă veți fi fascinați de ceea ce veți citi, vă veți simți euforici și îndrăgostiți, amuzați și fericiți, cel puțin eu așa m-am simțit.
Dacă ați fost studenți cândva, vă sfătuiesc să răsfoiți cartea pentru a vă aduce aminte de acei ani frumoși. Iar dacă nici n-ați fost, nici nu sunteți și nici nu veți fi vreodată studenți, citiți cartea ca să vedeți cum e viața de student, căci nu-i deloc ușoară, dar e extraordinară.
Alexandra Elena CHIRA