Reducerea emisiilor prin împăduriri masive va dubla prețul alimentelor

Guvernele și companiile care promovează plantarea masivă de arbori pentru a atinge țintele de scădere ale emisiilor nete de carbon vor genera creșterea prețurilor la produsele alimentare în lumea în curs de dezvoltare, averizează organizația Oxfam.

În timp ce plantarea copacilor este considerată una dintre modalitățile cheie de abordare a crizei climatice, cantitatea de teren necesară pentru astfel de păduri ar fi atât de vastă, încât ocuparea cu păduri chiar și a unei fracțiuni din ce se precoizează pentru a compensa emisiile globale de gaze cu efect de seră ar afecta masiv suprafața necesară pentru a fi hrănită o populație în creștere, arată un raport a instituției.

Practic, cel puțin 1,6 miliarde de hectare – o suprafață de cinci ori mai mare decât India, echivalentă cu tot pământul cultivat acum pe planetă – ar trebui să atingă zero emisii nete până în 2050.

Deși nimeni nu crede că plantarea de copaci va atinge o astfel de suprafață, Oxfam punctează că această compensare trebuie drastic limitată dacă se dorește evitarea creșterii prețului alimentelor.

Concret, doar 350 de milioane de hectare de teren ar putea fi folosite pentru împăduriri fără a perturba agricultura din întreaga lume. Nafkote Dabi, unul dintre autorii analizei consideră că „este dificil de spus cât de mult teren ar fi necesar, întrucât guvernele nu au fost transparente cu privire la modul în care intenționează să își îndeplinească angajamentele zero-net. Dar multe țări și companii vorbesc despre împădurire și reîmpădurire, iar prima întrebare este: de unde va veni acest pământ?”.

În același timp, Dabi recunoaște că agricultura este a doua cea mai mare sursă de emisii la nivel global.

Pe scurt, ecuație complicată pentru guverne, companii și consumatori – producerea de hrană poluează masiv, reducerea emisiilor prin împădurire ar scumpi alimentele pe care oricum lumea occidentală le aruncă în proporții înspăimântătoare.

Un nou studiu, realizat de OnePoll, relevă că mai mult de una din trei persoane chestionate au comandat mâncare pe care nu au mâncat-o, numai pentru a o poza pentru postare pe rețelele de socializare.

Practic, 40% dintre respondenți admit că au obiceiul de a încărca imagini cu alimente sau băuturi pe care le-au comandat, dar nu le-au consumat. Aproape 20% mărturisesc că oricum din start nu aveau intenția să mănânce ce au comandat pentru a se etala pe social media.

Roxana Istudor

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.