Referendum în Macedonia: Peste 90% din voturi pentru schimbarea numelui

Peste 90% din voturile exprimate duminică la referendumul din Macedonia au fost în favoarea schimbării numelui acestei ţări, potrivit rezultatelor comisiei electorale, după numărarea a aproape jumătate din voturi, transmite AFP.

După numărarea a 80% din buletinele de vot, „da” a obţinut 91,2% din sufragii, iar „nu” 5,86%.

Rata participării a fost însă extrem de redusă, pentru că aproape două treimi dintre alegători nu se deplasaseră la urne cu o jumătate de oră înainte de închiderea secţiilor de votare la 19.00 (17.00 GMT), potrivit ultimelor date oficiale despre participarea la vot.

Ţară săracă din Balcani care a plătit izolarea sa cu o criză economică persistentă, Macedonia intenţionează să se integreze în aceste organizaţii pentru a avea stabilitate şi prosperitate.

În iunie, autorităţile de la Skopje şi Atena au pus capăt diferendului ce data de decenii în legătură cu numele vecinului nordic al Greciei, denumirea acceptată de ambele părţi fiind ‘Republica Macedonia de Nord’. Această soluţionare a determinat Grecia să renunţe la opoziţia faţă de aderarea Macedoniei la NATO. Grecia, membră NATO şi UE, a refuzat iniţial să accepte numele ţării balcanice, apreciind că acesta implică pretenţii teritoriale asupra provinciei greceşti Macedonia.

Dar, pentru ca Macedonia să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice, este nevoie ca ţara să aprobe acordul cu Grecia într-un referendum şi să-şi schimbe numele şi în Constituţie. Numai după aceea parlamentul grec va ratifica acordul şi aderarea Macedoniei la NATO.

NATO a transmis Macedoniei în luna iunie invitaţia de a începe negocierile pentru intrarea în Alianţă, în urma acordului dintre guvernele de la Skopje şi Atena.

CITEȘTE ȘI:

Sursa: AGERPRES

Foto: Anadolu Agency

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.