„Reforma în sănătate 2013-2014”. Conferinţa Talks about Health Reform VIDEO

Cea de-a patra conferinţă Mediafax Talks about Health Reform, cu tema „Reforma în sănătate 2013-2014”, a avut loc joi, 21 martie 2013, la hotelul Novotel, din Bucureşti.

Conferinţa şi-a propus dezbaterea noutăţilor în reforma sistemului sanitar împreună cu lectorii: Eugen NICOLĂESCU – ministrul Sănătăţii, Theodor ALEXANDRESCU – CEO Allico Asigurări, Dragoş DAMIAN – preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Adrian PANĂ – secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Efthymios PAPATAXIARCHIS – preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Iulian PETRE – vicepreşedinte COPAC şi un reprezentant al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Conferinţa a fost moderată de Elvira GHEORGHIŢĂ – senior reporter MEDIAFAX.

Conferinţa a reunit circa 200 de participanţi, printre care reprezentanţi ai Guvernului României, Ministerului Sănătății, CNAS, Colegiului Medicilor, Colegiului Farmaciştilor, ARPIM, APMGR, societăţilor de asigurări private de sănătate, medici, reprezentanţi ai organizaţiilor de pacienţi, manageri din spitalele de stat şi private, avocaţi, consultanţi şi reprezentanţi ai mass-media (TV, radio şi presă scrisă).

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că s-a aprobat HG privind coplata, pacienţii vor da începând cu luna aprilie a acestui an, între 5 şi 10 lei o singură dată la externare, indiferent de perioada spitalizării. Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital. În Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014 aprobat de Guvern sunt trecute şi categoriile de pacienţi exceptaţi de la coplată.

Coplata pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă, a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, document aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Ministrul Sănătăţii a mai spus că forma finală a Contractului cadru păstrează plata medicului de familie la 50% per serviciu şi 50% per capita, şi nu 70% per capita şi 30% per serviciu, cum a fost prevăzut în prima formă a proiectului.

Eugen Nicolăescu  speră ca introducerea coplăţii din 1 aprilie, să fie înţeleasă în scopul descurajării internărilor fictive, care consumă bani fără niciun fel de raţiune medicală, ci mercantilă.

Totodată. ministrul  a declarat  că în sistemul sanitar există o armată de oameni care taie frunză la câini şi cer şpagă şi atenţii.

„Întrebaţi managerii de spitale cu ce se confruntă în relaţia cu casele. (…) De ce medicul de familie se duce în fiecare an să-şi contracteze serviciile de sănătate, el fiind în contract de ani de zile, şi la fiecare contractare i se cere un maldăr de hârtii. De ce? Ca acei oameni care ocupă locuri acolo să justifice că au de lucru. Încerc să vă spun cât de nefericit lucrează acest sistem. (…) Poate afirmaţiile mele sunt foarte tari, pentru unii neîndreptăţite, dar sunt şi o armată de oameni care taie frunză la câini, care cer bani, cer şpagă, cer atenţii. Ştiti aceste lucruri, asta este ţara în care trăim, dar trebuie să le lăsăm aşa la infinit?”, a declarat Eugen Nicolăescu, joi.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.