Reforma inițiativei cetățenești și a finanțării partidelor politice
Propunerile de revizuire a Regulamentului privind inițiativa cetățenească europeană și a celui privind partidele și fundațiile politice europene au fost adoptate vineri, 15 septembrie, de Comisia Europeană, având ca obiectiv sporirea legitimității democratice în UE prin consolidarea participării cetățenilor la procesul de decizie european.
Propunerile vizează:
- transformarea inițiativei cetățenești europene într-un instrument mai ușor de utilizat – pentru a facilita organizarea unei inițiative cetățenești, Comisia va colabora mai strâns cu organizatorii, pentru a se asigura admisibilitatea cererilor lor de înregistrare; pentru a facilita susținerea unei inițiative, Comisia va reduce volumul de date cerute; iar, pentru a spori impactul inițiativelor reușite, se va îmbunătăți procesul de urmărire a felului în care se dă curs acestora, favorizându-se purtarea unor dezbateri utile înainte de formularea unui răspuns de către Comisie.
- finanțarea partidelor politice europene – modificările se referă la: sporirea transparenței, astfel încât cetățenii să știe pentru cine votează, îmbunătățirea legitimității democratice, în scopul unei finanțări care să reflecte mai fidel electoratul european, și consolidarea respectării normelor, pentru ca abuzurile să poată fi pedepsite, iar fondurile, recuperate; propunerile vor asigura o legătură mai strânsă între reprezentarea reală și finanțare și o mai mare transparență cu privire la legăturile dintre partidele europene și cele naționale; totodată, ele vor acoperi lacunele legislative care permit partidelor să abuzeze de sistem, prin crearea mai multor entități europene care pot solicita finanțare suplimentară.
Etape următoare
Pentru a intra în vigoare, cele două propuneri legislative trebuie să fie adoptate de Parlamentul European și de Consiliul UE, în procedură legislativă ordinară.
Context
Inițiativa cetățenească europeană a fost introdusă de Tratatul de la Lisabona, fiind lansată în aprilie 2012 ca instrument prin care cetățenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru a Comisiei Europene.
Partidele politice europene sunt prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se precizează că „partidele politice la nivel european contribuie la formarea conștiinței politice europene și la exprimarea voinței cetățenilor Uniunii”. Regulamentul privind statutul și finanțarea acestora, adoptat în 2014, sporește vizibilitatea, recunoașterea, eficacitatea, transparența și răspunderea lor, precum și a fundațiilor politice europene afiliate acestora.