Reporteri (Exclusivitate)

Jurnalism de investigație (la câteva atmosfere în plus) vs.  jurnalism cultural (fragmente dintr-un discurs îndrăgostit)

 

-Noi nu avem inhibiții să scriem cu metaforă

-Nu ne e frică de cuvintele-armă

-Portretul jurnalistului

-De ce scrii și unde ți-ar plăcea să trăiești?

 

Grațiela Popescu: Scriem. Scrie-mi! Vă scriem…

Noi două (Grațiela și Aurora, autoarele acestui text) exersăm ceea ce se numea odată jurnalism cultural, nu jurnalism de date.

Eu o invit în textul meu și ea îmi întoarce invitația într-un parc acvatic. Aurora Grigore are specializarea limbi străine și practică sport de performanță.

Aurora Grigore:  Am urmat în liceu specializarea filologie-istorie, apoi la facultate limbi străine, franceză-italiană. De la 12 ani am practicat atletismul până la când am terminat liceul, apoi am întrerupt, pentru că trebuia să învăț pentru bacalaureat.

Alergam la propriu între antrenamente și școală, îmi oboseau și mâinile în scrisul permanent al comentariilor, în italiană sau franceză, singură în ” Paradisul Divinei Comedii” (Dante Alighieri), cu ”Decameronul” lui Boccaccio sau  ”Mizerabilii” lui Hugo, apoi alergam la probe de viteză sau sărituri în lungime pe stadion.

După liceu, nici nu trecuse bine vacanța, și m-am decis să mă angajez, însă, cu totul în altă direcție față de ce mă pregătisem până atunci, pe parte de profil real. Nu am renunțat niciodată să aflu răspunsuri, să tentez adevărul, și umanul celui care relatează, din spatele cuvintelor, al literelor…

Grațiela Popescu: Noi nu avem inhibiții să scriem cu metaforă…

Aurora Grigore: E o lume magică cuvântul, dacă știi să-l gândești, dacă-i analizezi strada literelor, nu doar prima și ultima rotunjire, dar, mai ales, dacă vrei să-i asculți muzica din străfundul acordurilor, atunci când este pronunțat.

Din mâlul jurnalismului, vreau să storc țărâna și să dau drumul apei sa curgă, să o descătușez de strâmtoarea pământului, să fie băută apa, ca de izvor, proaspătă, pură, cristalină, de aceia ce vor să trăiască prin cuvinte (iar alții să supraviețuiască cu explicațiile dintre paranteze). Spune-mi, de ce am face jurnalism în România?

Grațiela Popescu: Eu sunt lector la Jurnalism,  la Universitatea Hyperion, țin cursul Societatea transparentă, o societate a comunicării generalizate, la masteratul unde ești șefă de promoție, Aurora, la Comunicare, și un curs de Genurile presei, la anul I, te pot sâcâi cu teoriile, dar! În acest dialog, intertext, cum ar fi spus Derrida, aducem câteva păreri, întrebări și exhibări J, de ce literatura a fost abandonată de jurnalism, sau jurnalismul de literatură, în România, în favoarea unui trend anost al tabloidizării.

Amintesc de semioticianul și filosoful Gianni Vattimo care crede în „eliberarea ornamentului”, în „descoperirea caracterului de ornament al esteticului, a esenței ornamentale a frumosului, sensul însuși al heterotopiei experienței estetice. Frumusețea e ornament în sensul că semnificația ei existențială este dilatarea lumii vieții printr-un proces de trimiteri la alte posibile lumi, nu imaginare sau marginale sau complementare față de lumea reală; ci compun, alcătuiesc, în jocul lor reciproc și ca reziduu al lor, așa-zisa lume reală”.

Interculturalismul sau postmodernismul nu determină “dispariția realității” (Baudrillard).

Eclectismul și efemeritatea produselor, deseori kitsch, ale culturii de masă, au devenit conceptuale, paradoxal, într-o societate fără canoane. Autenticul se poate sufoca în relatări sterpe ale produsului de consum.

Prefer studiile culturale și jurnalismul, ca interfață a literaturii și artei, Sunt membră a Asociației Scriitorilor din București, a Uniunii Scriitorilor din România (unde am fost premiată pentru critică literară și poezie de scriitorii Eugen Uricariu, regretații Iosif Naghiu, Marin Mincu și Laurențiu Ulici).

Aurora Grigore: De ce am face jurnalism în România? Imperfecțiunea de aici, normalul care s-a cățărat pe nori si nu ai cum să-l mai cobori, atipicul cotidian, susul care nu mai e nici măcar în jos, e mai jos decât jos, încât nu-l mai poți trage cu nici o sfoară ori magnet, frica de minte robotizată ce pune zăvorul lumii creative și o încuie într-o față de pernă trimitând-o într-un veșnic somn, toate acestea mă îndeamnă să caut aerul prin care să respir aura literelor.

Iată cum am ales să ocolesc traseul cu sens unic de mai sus și acum conduc pe un câmp verde, alb, gri, maro, în functie de anotimp, pentru a da nuanță vieții frazelor, textelor, poveștilor vieții oamenilor, obiectelor (…)

*         *         *

–Te pup, dragă Grațiela! Ce cuvinte frumoase mi-ai înfășurat în mesaj, pline de picături de zahăr între virgule. Mă bucur că ți-a plăcut Marocul „meu”! 😍🌎✍️🐈

luni, 31 mai 2021, 23:15 Ely a scris:

–Te pup si eu, draga mea Aurora!

Vreau să-ți spun, reportajul tău este SENZAȚIONAL! O poveste plină de lumină și culoare, liber de convenții, metafora este profundă și volatilă, din genul suprarealist al lui Le Clezio sau Italo Calvino. Talentul tău este metafora care îmbracă frumos fapte reale, prezentate cu multă memorie a amănuntului descriptiv.

Am fost încântată de povestea lumii aceleia, mai bine zis de povestea ta, trăind în acea lume (fabulos peisajul !) :

“(…) lăsăm în urma noastră forme de pași ce se pierd în nisipul umed al Essauirei…

Pătrund în labirintul cu străzi înguste, de un metru, ale căror ziduri roșiatice vor să te ia captiv, simt hipnoza fiecărei pietre din medină. Reușesc să evadez. Ies amețită de-acolo, soarele o luminează pe Jemaa el-Fnaa, cea mai aglomerată piață din  Africa. (din reportajulMisterul mozaicului stelar din Maroc”, de Aurora Grigore)

(…)“Migrația dramatică, despre care au curs râuri de cerneală sau multe vorbe uscate, diplomatice, toate și-au pus amprentele neputinței.      S-au păstrat, în schimb, în memoria publică, imaginile cadavrelor emigranților sirieni, plutind pe Mediterana, semn că speranța sau utopia salvării i-a dus direct în moarte. Imaginile tragediei unui popor parcă nu se mai sfârșesc, în jurnalele de știri.„Locuiește în visele mele, anii ce au trecut prin mine, oameni ce au plecat, oameni ce au venit, în câțiva ani s-a schimbat viața” (Cântec arăbesc).

(din reportajul “Țara unde iasomia miroase a praf de pușcă”, de Aurora Grigore)

Grațiela Popescu: Milităm  împotriva rasismului semantic, a limbajului de lemn (care nu înseamnă limbaj denotativ), a limbajului uzual, folosit în scris, lăsați imaginația să trăiască liberă, metafora există și nu circulă pe contrasens!

Cuvintele-armă în jurnalismul de date:

Avem tot respectul pentru jurnaliștii de investigație (doar atunci când nu au ifose de procuratură), acceptăm ideea că jurnalismul de date e o “chestiune” importantă (chit că nu avem, în România, bazele de date cele mai complete sau accesibile și, de aceea, cei mai buni, de profil, au emigrat), ne plac doar atunci când narativul îmbracă “casual” enumerarea faptică și fatică.

Nu îmi plac tipii rigizi, calculați, care „dărâmă guverne”, dând senzația că iluzia este importantă, iluzia participării!

Calitățile certe ale investigatorului Mihai Munteanu, de la Rise Project, au fost exersate și la nivel narativ. Scriitor acut (în Uniți salvăm Sierra Leone, Vice, 2016), a „dezintegrat” imaginile publice gonflate ale unor politicieni corupți, sfidând discret amenințările la adresa sa, arestul…

În circuitul crimei organizate, ca investigator, nu intră trompetiștii de televiziune, aceia cu „spectacolul știrilor” (contradicție în termeni/ știrea nefiind spectaculară, prin definiție).

Sobru, Munteanu scrie în genul „Kiss: Police Arrest Kiss” (OCCRP, 2010), un reportaj-romanesc (de la roman), apoi închide, brusc, subiectul.

Aurora Grigore: Și mie îmi place stilul Munteanu, de la Rise Project. Are un scris apăsat, până la limita ruperii hârtiei, nu lasă loc de pansamente. Declara într-un interviu:

,,… Fiecăruia dintre noi îi e frică, de regulă, de ceea ce scrie, dar principala frică este de a nu greși… Trecem prin situații periculoase pe teren (…)

Una dintre regulile de bază pe care o învățăm atunci când trebuie să ne confruntăm cu fake news-ul este să fim atenți la cel care îți dă informația, adică să-l studiezi pe ziarist. El rămâne același profesionist oriunde ar fi…”

Frica trebuie inhibată, “armele” principale sunt: sursa sigură a informației, tăria de caracter, starea de alertă continuă, ceva de genul ”să fii treaz și atunci când dormi”, de fapt, e ca și cum ai avea un soldat în toate mădularele, pe care îl activezi în acțiune. Necesită, uneori, și ani de lucru, documentarea, din păcate, suspiciunile devin cei mai buni prieteni ai propriei persoane.

*           *         *

Grațiela Popescu: Să vorbim despre portretul jurnalistului. Un bărbat înalt, de 1,90, îmbrăcat corect, de ocupație oficială, jurnalist. Tipul se distinge în cronici mondeno-politice, drept care, gloria ulterioară îi va fi răsplătită în vreo companie de publishing.

Difuzoarele mașinii lui propagă sunetul vibrant până-n sânge. Jurnalistul de top se laudă cu câteva mii de vizualizări pe pagină, altfel, nu i-a ieșit “melodia”.

Aurora Grigore:  Gen proxim: ar trebui să fie un om dedicat meseriei, când spun ,,om” mă gândesc la cum a dispărut din profilul reporterului, substanța acestui cuvânt, interiorul lui, ceea ce reprezintă cu adevărat, vorba aceea ”lume multă, oameni puțini”.

Cred că, primordial este să interacționezi și empatizezi cu subiectul, fie că este vorba de un individ sau de un lucru. Individului trebuie să-i pui întrebări, astfel încât să înțeleagă ce vrei să-i comunici, deci e necesar să cobori sau să te ridici la nivelul lui, iar lucrului trebuie sa-i dai exact însemnătatea pe care o are și să-i pui în valoare frumosul.

Trăim într-o societate care e interesată, din păcate, de ce face capra vecinului, iar jurnalistul, sanguinar,  se mulează fix pe acest material. Publicul vrea senzațional ieftin și văd din ce în ce mai multe dorințe îndeplinite…

Grațiela Popescu: Desigur, acesta este un tip “trendy”, care și-a dezactivat gps-ul uman, a căzut ușor pradă snobismului. Libertatea de răzvrătire contra prejudecăților –tipică jurnalistului – le determină unora o implicare dubioasă, coruptibilă.

Corupția în această meserie? Poate fi întâmplarea devenită știre bulversantă, uitată peste câteva zile. Discutăm, în antifrază, deontologia în jurnalism, ca subiect cvasi inexistent. Știrile violente, sadice sau morbide, sunt absorbite de pagini blank…

Metafora

Aurora Grigore: De ce aș scrie banal, dacă simt că lângă mine este o altă lume?

Viva la vida! Două femei îmbrăcate elegant, având o coafură perfectă, ținându-se de mână  pe o băncuță. Fundalul, un cer înnourat. Ele sunt una și aceeași persoană, dedublată, cu vestimentație și caracteristici diferite, cea din stânga, cu rochie albă, cu inima zdrobită, ieșită din piept, cu fața palidă, pete de sânge transformate în fluturi și flori, iar cea din dreapta, îmbracată într-o rochie tradițională, în culori vii, ce ies în evidență în contrast cu albul, cu inima întreagă, ținând în mână o camee. Este vorba despre celebrul tablou al Fridei Kahlo, Cele două Fride.

Ca Frida, într-o după-amiază, m-am regăsit îmbrăcată într-o rochie ce durea. Și atunci, împreună cu prietena mea, Grațiela Popescu, ne-am apucat să scriem, într-un cerc creative writing, noi și alți câțiva studenți ai ei, despre locurile prin care am călătorit și din mijlocul cărora, fiecare din noi, poartă cu sine fragmente…

Grațiela Popescu: Publicăm reportajele noastre, dar și alt gen de articole, cronici de carte, de pictură sau de teatru, în ziarul online Ultima Oră, unde Director General este doamna Teodora Marin, o scriitoare de finețe, și un designer al paginii de ziar, deosebit.

Aurora Grigore: Așa cum îmi spunea o doamnă pe care o stimăm foarte mult, Directorul de Imagine Instituțională a Universității Hyperion, doamna Elena Spânulescu:

,,Universul intervine, îți semnalează ce e mai bine pentru tine”, exact aici sunt acum, în momentul acesta benefic pentru inima mea, pentru împlinirea mea. Am visat aceste momente, ele s-au adeverit acum, sunt ca refluxul.

Grațiela Popescu : Roland Barthes scria în „Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit”: “discursul îndrăgostit este astăzi de-o singurătate cumplită.”, referindu-se la figuri stilistice.

Un bricolaj al bucăților de text, de origine diferită, pare a fi intertextualism avant la lettre, iubita teorie a lui Derrida (textualismul), îl aduce în prim-plan pe Werther, al lui Goethe:  “Mă afund, mă pierd în aceste gânduri, sub puterea acestei minunate viziuni” (Suferințele tânărului Werther).

Într-o analiză imagologică, structuralistă, a limbajului (figurat) – între semnificat și semnificant, Roland Barthes crede că verbul „te iubesc”, spre exemplu, este mai acut semnificativ în ungurește: „szeretlek”, spus într-un cuvânt aglutinat.

Analiza lingvistică merge mai departe, e o progresie aritmetică, aproape, când Barthes îl citează pe Nietzsche, preocupați de figurile (stilistice) ale limbajului.

De aici, până la teoriile narațiunii din “Șase plimbări prin pădurea narativă”, studiul lui Umberto Eco, reper al analizei limbilor contemporane, este decât un pas.

Dinamica discursului poate fi îmbunătățită prin folosirea preponderentă a verbelor, nu a substantivelor. El explică diferența atractivă, între texte de aceeași lungime, prin timpul în care au fost citite. Dinamica unui text îi conferă mister etc.

Irlandezul Seamus Heaney (premiul Nobel pentru literatură, în 1995) este impresionat de parabola Sfântului Kevin, care se ruga, în genunchi, cu brațele deschise, ca încrengătura unui pom.

O mierlă vine și se cuibărește pe ele, depune ouă și le clocește. „Kevin, copleșit de milă și constrâns de credință să iubească viața din toate creaturile Domnului, a stat nemișcat zile și săptămâni, până cînd din ouă au ieșit puii de mierlă și până aceștia au învățat să zboare. Această imagine care surprinde punctul de întâlnire dintre natural și ideal, mi se pare a fi esența poeziei”. (Seamus Heaney, Poeme).

-De ce scrii și unde ți-ar plăcea să trăiești ?

Aurora Grigore: Îmi amintesc că, pe la 12 ani, le luam interviu părinților cu o lingură de lemn… Acum, iubesc Oceanul și am fost peste tot în lume. Metaforic J, nu m-am văzut niciodată rămânând în România.

Deși, “Plouă din norii de dincolo, curg dezlănțuiți, nu se mai opresc, ajung pe noi și ne umezesc trupurile. Porumbei nebunatici și zgribuliți stau la taclale pe sârma unui balcon, clipind la fiecare picătură” (În Arad)…

Grațiela Popescu: Viața e în altă parte, scria cehul Kundera, dar tocmai a început o vară răcoroasă, cu perdele lungi de apă…

 

                           Grațiela Popescu, lector univ. dr., Jurnalism, Hyperion

                                 Aurora Grigore, șefă de promoție – Masterat, Jurnalism Hyperion

 

IMPORTANT!!!

De la 1 iunie a început înscrierea online la Universitatea Hyperion.

Sperăm ca opțiunea pentru educație a tinerilor care doresc construirea unei lumi mai bune să fie Universitatea Hyperion.

Opțiunea noastră este Jurnalism, Universitatea Hyperion.

Toate informațiile necesare:

 www.admitere.hyperion.ro

https://ultima-ora.ro/admitere-2021-la-universitatea-hyperion/

http://bpuh.hyperion.ro/

https://www.instagram.com/universitateahyperion/

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.