Rezultatele finale ale recensământului vor fi prezentate în luna iulie

INS va prezenta în luna iulie rezultatele finale privind recensământul populaţiei efectuat în 2011, cu trei luni mai devreme decât termenul iniţial, a declarat preşedintele instituţiei, Tudorel Andrei.

„Putem anunţa rezultate finale ale recensământului populaţiei şi locuinţelor în cursul lunii iulie şi nu octombrie (…) Vom avea rezultate finale în condiţii normale. Nu vreau să vă aşteptaţi la rezultate spectaculoase, ci la rezultate clare, care să fie comunicate de o manieră transparentă societăţii civile şi mass-media”, a declarat Andrei.

El a spus că datele vor fi analizate şi discutate cu o comisie de experţi.

„Este vorba de experţi de primă mână, personalităţi puternice care nu vor accepta niciun compromis. Am acceptat acest risc de a avea o discuţie ştiinţifică şi onestă cu aceşti specialişti pentru a putea livra în iulie date finale corecte şi acceptate”, a precizat Tudorel Andrei.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.