România productivă și 8 din marile ei probleme
4 ore de discuții, 7 reprezentanți ai mediului de business, 2 analiști economici, 4 oficiali. 21 martie 2017 (Detalii – AICI_LINK) – an în care România începe să conștientizeze că și-a petrecut ultimii 15 ani importând bunuri de larg consum sau materii prime de uz curent pe care, dacă mai vrea să conteze pe harta economică europeană, trebuie să și le producă singură. Trebuie – din multe zeci, poate chiar sute de motive.
Au murit industrii, s-au atrofiat sectoare, iar confuzia și incoerența în dezvoltare au trimis cu spatele la zid companii întregi. Și nu s-a pus și nu a crescut nimic în loc.
Discuțiile conferinței au configurat 8 mari probleme pentru care decidenții, mediul de afaceri și reprezentanții lui trebuie să găsească soluții. Și politici economice.
*Lanțurile de producție s-au rupt în sectoare întregi, companii producătoare au ajuns să importe până la 90% din materia primă. Pe care, până acum 15-20 de ani o găseau în țară.
*Nu există o rețea fiabilă de atașați comerciali ai României în marile piețe, iar exporturile sunt susținute cu eforturi sporadice și ineficiente din țară. Asta spre deosebire de țările care ne produc cel mai mare deficit comercial: Polonia, Ungaria, Cehia.
*Atitudinea statului față de companiile producătoare este, de cele mai multe ori, una ostilă: instituțiile de supraveghere încă mai văd în antreprenorii din producție prezumtivi infractori și forțează legile. La aceasta se adaugă birocrația centrală sau locală, sau, de cele mai multe ori, amândouă.
*Deși o bună parte din problemele care zădărnicesc eficiența afacerilor de producție se află la administrațiile locale, acestea, atunci când nu sunt ostile, sunt indiferente: înființarea de parcuri industriale ar fi o șansă ca problemele specifice producției (mult mai complexe decât cele ale retailului sau serviciilor) să fie rezolvate măcar în direcția taxelor, a accesului la utilități, la infrastructură minimală.
*Politicile economice nu prevăd absolut nicio măsură coerentă de sprijin pentru internaționalizarea activității producătorilor români.
*Nu există absolut nicio preocupare pentru protejarea zonelor strategice din economie. Dacă ar exista, cei angajați să facă politici ar observa că sunt ani în care industria chimică, de exemplu, ne produce 90% din deficitul comercial. Iar acest lucru se petrece într-o țară cu resurse.
*La acestea se adaugă cele două necesități ”basic” pe care un stat condus de administratori responsabili le pune la dispoziția mediului de afaceri: o educație orientată spre viitor, cu ramura de cercetare de la care se așteaptă valoarea adăugată. Deja forța de muncă a ajuns o problemă mai mare decât banii.
Și, firește, infrastructura.
În lipsa acestora, mediul de afaceri se strecoară și improvizează.
Articol integral pe site-ul cursdeguvernare.ro