România şi Croaţia, pe ultimele locuri în UE la capacitatea de a atrage şi a reţine talentele
Capacitatea unei ţări de a atrage şi reţine talentele este un factor important care poate influenţa exodul creierelor şi al capitalului uman. De exemplu, Marea Britanie are o capacitate ridicată de a atrage şi reţine talentele, în timp ce România are o capacitate redusă în ambele domenii.
Din 2014 – 2017, ţările din Europa Centrală şi de Est care au suferit cel mai mult de pe urma lipsei de forţă de muncă au avut evoluţii mixte în ceea ce priveşte capacitatea lor de a atrage şi reţine talentele.
În 2017, România şi Croaţia sunt pe ultimele locuri în UE în ceea ce priveşte capacitatea de a atrage şi a reţine talentele.
De asemenea, procentul de cetăţeni străini în totalul populaţiei este destul de scăzut, sub 2%, în unele ţări din CEE: Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Lituania, Polonia, România şi Slovacia. Datele nu sunt surprinzătoare ţinând cont că nivelul salariilor este mult mai scăzut în aceste state decât în ţările din Europa Occidentală, iar nivelul salariilor este factorul principal al deciziilor privind migrarea, consideră think tank-ul Bruegel.