Salvador Dali, cel mai excentric reprezentant al mișcării suprarealiste
Natura excentrică și neîncetata autopromovare au făcut din Salvador Dali cel mai ieșit din comun reprezentant al mișcării suprarealiste. Savura curtarea maselor, iubea crearea de senzații și mai ales de controverse. ”În comparație cu Velázquez, sunt nimic, dar în comparație cu pictorii contemporani, sunt cel mai mare geniu al lumii moderne”, spunea Dali în 1960.
Salvador Domingo Felipe Jacinto Dali i Domenech s-a născut la 11 mai 1904, în Figueres, lângă Gerona, Catalonia, în apropiere de granița cu Franța. Tatăl lui, Salvador Dalí y Cusiun, de profesie notar, a avut față de el o abordare mai strictă, în contrast cu cea a mamei, Felipa Domenech Ferres, care adesea trata cu indulgență inclinațiile spre artă și excentricitățile precoce ale tânărului Salvador. Alături de sora mai mică, Ana Maria, și-a petrecut copilăria în Figueras și la locuința de vară a familiei, în satul de pescari Cadaques. De la o vârstă fragedă, Salvador crea desene complexe, ambii părinți susținându-i talentul artistic și amenajându-i un studio de pictură, înainte de a intra la școala de artă.
Urmează cursuri de desen din 1916, primele sale tablouri fiind influențate de impresionism și de pictura spaniolă a secolului al XIX-lea. Prefera să viseze cu ochii deschiși și să iasă în evidență drept excentricul clasei, purtând părul lung și haine ciudate. Până în 1919, tânărul artist avea deja prima expoziție deschisă, la Teatrul Municipal din Figueres.
În 1921, începe cursurile universitare la ”Real Academia de Bellas Artes de San Fernando” din Madrid. În această perioadă îi cunoaște pe scriitorul Federico García Lorca și regizorul Luis Buńuel.
Prin picturile lui, în care experimentează cubismul, câștigă atenția colegilor studenți. Singurele informații despre cubism le dobândise din reviste și dintr-un catalog primit de la Ramon Pichot. În 1924, încă necunoscutul Dalí ilustrează, pentru prima dată, o carte: prima ediție tipărită a poemul catalan ”Las brujas de Llers”, scris de prietenul său Carles Fages de Climent. Dali a experimentat și curentul Dada, care i-a influențat lucrările întreaga viață.
După o suspendare de la Academie pentru că provocase o revoltă între studenți, este arestat în Gerona pentru susținerea mișcării separatiste din Catalonia, deși de fapt era apolitic. În 1926, este exmatriculat înainte de examenele finale pentru afirmația sa potrivit căreia niciun membru al facultății nu avea competența să-l examineze.
Între 1926 și 1929, în timpul unor călătorii la Paris, întâlnește personalități influente, precum Pablo Picasso, pe care îl venereză, și Andre Breton, liderul mișcării suprarealiste. În acest timp, Dalí creează o serie de picturi care evidențiază influența lui Picasso. Îl cunoaște pe Joan Miró, pictor și sculptor spaniol, care alături de poetul Paul Éluard și pictorul René Magritte, îl inițiază în suprarealism. Până la acea vreme, Dalí lucrase în manieră impresionistă, futuristă și cubistă. Picturile lui ajung să fie asociate cu trei teme generale: universul și senzațiile umane, simbolismul sexual și ilustrarea ideografică.
Unul din primele tablouri suprarealiste datează din 1927 — ”Le sang est plus doux que le miel”.
Toate picturile sale în ulei reprezentau colaje de imagini din visele lui. Lucrările presupuneau o tehnică clasică meticuloasă, influențată de artiștii Renașterii, în contrast cu spațiul ireal de vis pe care îl crea cu personaje stranii și halucinante. Contribuția majoră a lui Dali în suprarealism a fost așa-numita ”metodă paranoico — critică”, un exercițiu mental de accesare a subconștientului pentru stimularea creativității artistice.
În 1929, Salvador Dali își extinde explorarea artistică în cinematografie, prin colaborarea cu Luis Buńuel la două filme, ”Un Chien andalou” (Un câine andaluz, 1929) și ”L’Age d’or” (Vârsta de aur, 1930). Arta lui Dali se face remarcată și câțiva ani mai târziu, într-o altă peliculă, ”Spellbound” (1945), în regia lui Alfred Hitchcock.
Începe să se bucure de notorietate internațională, după ce trei din pânzele sale, între care și ”Coșul de pâine” (acum aflată în colecția Muzeului Dali), au fost expuse la cea de-a treia expoziție anuală internațională de la Pittsburg (1928).
În 1929, Dali o cunoaște pe Elena Dmitrievna Diakonova, o imigrantă din Rusia, cu 10 ani mai în vârstă decât el, pe atunci căsătorită cu scriitorul suprarealist Paul Éluard. O puternică atracție se naște între Dalí și Diakonova, și în curând ea își părăsește soțul. Cunoscută sub numele ”Gala”, Diakonova este muza și inspirația lui Dalí, și, în 1934, îi devine soție. Va apărea pretutindeni în opera artistului, drept ”Galarina” (1944-1945), ”Leda Atomica” (1949) sau ”Galateea” (1952). Gala se ocupă și de problemele legale și financiare ale artistului, îi negociază contractele pentru expoziții și promovare.
În 1930, artistul devenise o personalitate a mișcării suprarealiste. Una din cele mai faimoase lucrări din acea vreme și poate cea mai cunoscută este ”Persistența memoriei” (1931). În 1934, omul de afaceri Julian Levy îl prezintă pe Dalí la o expoziție de la New York, moment marcat de controverse.
Influențat de teoria psihanalizei enunțată de Sigmund Freud, creează în deceniile patru-cinci ale secolului XX, pânze înfățișând creaturi fantasmagorice, scene contradictorii și absurde: ”La girafe en feu” (Muzeul de artă Bâle — 1935), ”Ruines Ataviques apres la pluie” (colecție particulară Roma — 1936).
Odată cu apropierea războiului, Dali intră în conflict cu Breton și grupul suprarealist din care va fi exclus în anul 1934. Acest lucru nu l-a împiedicat să-și expună lucrările la toate expozițiile internaționale ale decadei, declarând, plin de infatuare: ”Le Surrealisme c’est moi”. La deschiderea expoziției suprarealiste de la Londra, din 1936, susține o prelegere intitulată ”Fantômes paranoďaques authentiques” (Fantome paranoice autentice), îmbrăcat într-un costum de scafandru, cu un tac de biliard, alături de doi câini. Mai târziu, a declarat că ținuta lui descria ”cufundarea în adâncuri” a minții umane.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se mută împreună cu soția în SUA, unde rămân până în 1948, când se întorc în Catalonia. Muzeul Metropolitan de Artă Modernă din New York îi găzduiește o expoziție retrospectivă, în 1941. În 1942, îi este publicată autobiografia ”The Secret Life of Salvador Dalí”.
În următoarele decenii Dali pictează o serie de 19 pânze cu teme științifice, istorice și religioase, în perioada supranumită chiar de el ”Misticism nuclear”. Include în operele sale iluzii optice, holografie și geometrie. După 1945, studiindu-i pe Millet, Rafael și Vermeer, pictorul creează noi capodopere precum ”La tentation de Saint Antoine’ (1946), ”La Madone de Port Lligat” (1950), ”Christ de Saint Jean de la Croix” (1951), ”La cene” (1955), ”Rose meditative” (1958), ”La Decouverte de l’Amerique par Christophe Colomb” (1959).
Anii 60 sunt dedicați unor alte experimente, demonstrând noi metode de a picta folosindu-se de o pușcă, creând așa-numita ”Bombă a Apocalipsului”, dezvăluind capodopere de mari dimensiuni ca ”La Bataille de Tetouan” (1962), ”Tuna Fishing” (1966-1967), ”La torero hallucinogene” (1968-1970), caracterizate printr-o surprinzătoare bogăție tematică și coloristică.
Din 1960 până în 1974, Dali își dedică o mare parte din timp pentru crearea Teatro-Museo Dalí (Muzeul-Teatru Dali) în Figueres. Clădirea muzeului găzduise anterior Teatrul Municipal din Figueres, unde avusese loc prima expoziție a lui Dalí, când avea 14 ani. La Biserica Sfântul Petru din apropiere, Dalí fusese botezat și la mică distanță se află casa în care s-a născut. Teatro-Museo Dali s-a deschis oficial în 1974. Alături de creații proprii, aici au fost expuse pânze și sculpturi ale prietenilor săi (Ernst Fuchs, Arno Brecker, Pichot).
Tot în 1974, Dali renunță la colaborarea cu managerul Peter Moore și toate drepturile asupra colecției sunt vândute fără permisiunea sa, pierzându-și o mare parte din avere. Doi colecționari americani de artă, A. Reynolds Morse și soția sa, Eleanor, pe care îi cunoscuse în 1942, înființează organizația ”Prietenii lui Dali” și o fundație care ajută la restabilirea finanțelor artistului. Organizația înființează și Salvador Dalí Museum în St. Petersburg, Florida.
În anii ’80, Dali revine la teme mai vechi și începe să-l studieze pe Michelangelo. Megalomania se transformă în umilință și șovăială, în teama de a muri, dar artistul încă încearcă, prin ultimele lui puteri, să penetreze secretele marilor maeștri. Pentru că nu poate mânui pensula, din cauza unei afecțiuni care îi provoacă un tremur permanent și o slăbiciune în mâini, își pierde abilitatea de a se exprima cum știa mai bine.
La 10 iunie 1982, Gala moare, Dali rămâne singur și intră în depresie, având mai multe tentative de sinucidere. Se mută la Pubol, într-un castel pe care îl cumpărase și îl refăcuse pentru Gala. Ajunge în scaun cu rotile, dar prietenii și colegii artiști îl salvează și îl readuc la Figueres, în Teatro-Museo.
La 23 ianuarie 1989, Salvador Dali moare în urma unui atac de cord, la vârsta de 84 de ani. Ceremonia funerară are loc la Teatro-Museo, unde este înmormântat într-o criptă.
Salvador Dali a realizat de-a lungul vieții peste 1.500 de picturi, pe lângă ilustrații de cărți, litografii, decoruri și costume de teatru, desene, zeci de sculpturi și multe alte proiecte, inclusiv un film scurt de animație pentru Disney.
Dali, neliniștit chiar și după moarte
În 2017, un judecător din Madrid a ordonat exhumarea trupului artistului spaniol Salvador Dali în scopul prelevării unor eșantioane genetice, necesare într-un proces de paternitate, anunța la acea vreme presa locală, citată de BBC și AFP.
O femeie spaniolă, Pilar Abel, afirmă că renumitul pictor este tatăl ei. Potrivit declarațiilor sale, artistul a avut o aventură cu mama ei, care era cameristă, în anul 1955.
Motivându-și decizia de a ordona exhumarea, judecătorul spaniol a spus că în prezent nu există niciun obiect personal al artistului care să poată fi utilizat în testul de paternitate.
Această decizie luată de o instanță civilă poate face obiectul unui recurs, a reamintit presa spaniolă, citată de AFP.
Maria Pilar Abel Martinez, o ghicitoare în cărți de tarot, născută în Girona, a anunțat pentru prima dată în mod public, în 2015, că este fiica lui Salvador Dali.
Potrivit spuselor sale, mama ei a lucrat pentru o familie care își petrecea vacanțele în Cadaques, în apropiere de locul în care celebrul pictor avea o locuință, a raportat cotidianul El Pais.
În acea perioadă, Salvador Dali era căsătorit cu Gala. Cuplul nu a avut copii.
Ulterior, testele ADN au demonstrat că Pilar Abel nu este fiica biologică a lui Salvador Dali.
În octombrie 2017, Maria Pilar Abel Martinez a fost condamnată să plătească cheltuielile acestei proceduri costisitoare.
Judecătorul a condamnat-o pe Abel Martinez să plătească costul procedurii, fără să precizeze suma care ar putea fi exorbitantă ținând cont de dificultatea legată de exhumarea rămășițelor pictorului, realizată la sfârșitul lunii iulie.
Judecătorul a condamnat-o pe Abel Martinez să plătească costul procedurii, fără să precizeze suma care ar putea fi exorbitantă ținând cont de dificultatea legată de exhumarea rămășițelor pictorului, realizată la sfârșitul lunii iulie.
Contactată de AFP, Fundația Gala-Salvador Dali a informat că nu a fost încă evaluat costul total al procedurii.
A fost necesară ridicarea unei dale în greutate de o tonă care proteja coșciugul din lemn masiv al artistului, ale cărui rămășițe se odihnesc la Teatrul Muzeu din Figueras, pentru a putea preleva probe din oase, fire de păr și unghii și a fi examinate de Institutul de toxicologie din Madrid.
Fundația Gala-Salvador Dali, care gestionează patrimoniul artistului, a considerat „total neadecvată și disproporționată” decizia justiției de a exhuma rămășițele pictorului și nu elimină posibilitatea de a intenta o acțiune împotriva judecătoriei care a emis sentința.
Dincolo de toate aceste aspecte, imaginea lui Dali, cu mustața inspirată de la maestrul spaniol al secolului al XVII-lea, Diego Velázquez, rămâne vie în istorie. A primit nenumărate critici, valoarea operelor sale fiind contestată și după moarte, însă multe voci afirmă contrariul.
”Dali ar trebui clasat, alături de Picasso și Matisse, între cei mai importanți trei pictori ai secolului XX”, a evidențiat curatorul unei expoziții, la Muzeul de Artă din Philadelphia, în 2005.
Sursa: AGERPRES
Foto: TheGreatGonzoMan