Salvaţi Copiii inaugurează centrul educaţional din cadrul programului “Creştem împreună”
Enel Cuore Onlus împreună cu Salvaţi Copiii România inaugurează în București, un centru dedicat programului “Creștem Împreună” pentru susținerea copiilor rămași acasă ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate. Centrul educaţional se află în cadrul Școlii nr. 141 Ion I. C. Brătianu din sectorul 5 al Capitalei, una din cele mai defavorizate zone din Bucureşti. Circa 31 de copii au fost deja identificaţi ca beneficiari ai acestui program. La eveniment au participat şi E.S. Dl. Diego Brasioli, Ambasadorul Italiei la Bucureşti şi Dna. Inspector Cătălina Chendea din partea Ministerului Educaţiei Naţionale.
Programul “Creştem Împreună” susţine o nouă categorie de copii în risc – copiii rămași singuri acasă din cauza migraţiei forţei de muncă spre Europa de Vest. Datele furnizate de Direcția Protecţia Copilului în anul 2012 indică faptul că în România sunt 79.901 de copii ai căror părinţi muncesc în străinătate. Dintre aceştia, 22.993 de copii au ambii părinţi plecaţi, ei fiind lăsaţi în grija rudelor sau, în unele cazuri mai severe, chiar în grija asistenţilor maternali. Numai în Bucureşti, 468 de copii au unul dintre părinţi plecat la muncă în străinătate, în timp ce 110 copii cresc fără părinţi, conform datelor oficiale. Cu toate acestea, numărul real al copiilor afectaţi poate fi mult mai mare, luând în considerare că nu toţi părinţii declară că muncesc în străinătate. Ruperea legăturii cu părinții îi face pe copii vulnerabili, fiind expuşi riscului de abandon școlar şi delincvență.
„Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate dezvoltă probleme speciale, unele de ordin emoţional, altele cu repercusiuni în ceea ce priveşte adaptabilitatea şcolară şi chiar protecţia socială. Mulţi dintre ei devin nesiguri pe ei şi abandonează şcoala, pentru că nu fac faţă solicitărilor pedagogice sau pentru că nimeni nu se preocupă de educaţia lor. Salvaţi Copiii le acordă sprijin acestor copii atât în activitatea lor şcolară cât şi în viaţa lor socială şi emoţională, prin consiliere şi dezvoltarea unor programe de timp liber”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
“Sprijinul oferit oamenilor care îşi dedică efortul zi de zi pentru a ajuta comunităţile defavorizate să depăşească greutăţile este esenţa activităţilor Enel Cuore în domeniul asistenţei sociale. Aceste activităţi au fost derulate pe parcursul ultimilor 10 ani, cu precădere în beneficiul copiilor”, a declarat Novella Pellegrini, Secretarul General al Enel Cuore Onlus. „În România, am pornit pe această cale împreună cu Salvaţi Copiii. Astfel, le furnizam asistenţilor sociali şi voluntarilor instrumentele necesare pentru desfăşurarea unui program prin care copiii sunt ajutaţi să crească şi prin care ne asiguram că drepturile le sunt integral respectate, chiar şi atunci când părinţii se afla departe de ei.”
Organizaţia Salvaţi Copiii România derulează programul Creștem Împreună din anul 2010, cu suportul Enel Cuore Onlus. Porsche România şi MoneyGram Internaţional s-au alăturat susţinătorilor în 2012.
Început iniţial în 8 localități, în urma solicitărilor din alte orașe, programul s-a extins, ajungând în prezent la 16 centre: Pitești (jud. Argeș), București, Reșița (jud. Caraș-Severin), Mangalia (jud. Constanța), Târgoviște (jud. Dâmboviţa) 2 centre, Craiova (jud. Dolj), Petrila (jud. Hunedoara), Brașov (jud. Brasov), Piatra-Neamț (jud. Neamț), Suceava (jud. Suceava), Iași (jud. Iași), Negrești (jud. Vaslui), Lupeni (jud. Hunedoara), Sighișoara (jud. Mureș), Timișoara (jud. Timiș).
În cei trei ani de implementare, 2080 de copii au fost incluși în program, 1700 de părinți și reprezentanți ai copiilor au participat la întâlniri lunare de informare și la ședințe de consiliere socială și psihologică, 1354 de copii au comunicat cu părinții lor prin intermediul calculatoarelor puse la dispoziție de Salvați Copiii România, 565 de voluntari au fost pregătiți și s-au implicat activ în organizarea și desfășurarea activităților, 15 rețele interinstituționale (formate din reprezentanți ai DGASPC, ISJ, primăriilor și școlilor) au fost create în fiecare localitate, organizându-se 92 de întâlniri de lucru cu 667 de participanți.
Copiii sunt asistaţi pedagogic prin programul tip “Şcoala după Şcoală”, prin care li se asigură suport la realizarea sarcinilor şcolare, orientare educaţională şi consiliere
psihologică. În fiecare program sunt implicaţi un cadru didactic, un consilier şcolar/psiholog şi un asistent social. Personalul implicat în programe ţine permanent legătura cu persoanele în a căror îngrijire se află copiii şi asigură orientarea, pregătirea şi consilierea acestora prin întâlniri şi vizite la domiciliu.