Schimb inter-cultural între Primăria Borlești, Asociația Culturală Daria’s și Asociația Internațională a Întreprinderilor Creative Bruxelles
Primăria Comunei Borlești în parteneriat cu Asociația Culturală Daria’s și Asociația Internațională a Întreprinderilor Creative Bruxelles au participat în data de 13 iunie la festivitățile de premiere a școlilor Borlești, Mastacan și Ruseni și încheierea anului școlar 2018-2019, atât pentru felicitarea elevilor și a cadrelor didactice, cât și pentru selectarea tinerilor talentați care vor să participe la ediția a XV-a a Școlii de Vară Neptun 1-7 iulie a.c..Am vizitat Grădinița nr. 1 Borlești, grădinița cu dotări conform cerințelor europene de educație modernă și multe alte facilități în favoarea elevilor.
La inițiativa domnului primar Vali Puica, s-a concretizat parteneriatul între Primăria comunei Borlești și asociațiile menționate mai sus, de organizare unui hub cultural pe raza comunei Borlești.
Primăria comunei Borlești va pune la dispoziție un teren pe care se va construi un centru multi-cultural de dezvoltare și integrare socio-culturală a tinerilor din cele 7 sate ale comunei Borlești.
Printre activități enumerăm schimbul inter-cultural între copiii din comuna Borlești și copiii românilor din Belgia, Bruxelles, deplasarea copiilor la București pentru a se vizita Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Grigore Antipa, centrul istoric al Bucureștiului și vizita la Palatul Parlamentului. (V.S)