Şcolile distrug creativitatea
Cu toţii avem un imens interes investit în educaţie , parţial pentru că educaţia este cea care ar trebui să ne ducă spre acest viitor ce nu-l putem înţelege, spune Ken Robinson pe Ted.com.
Dacă ne gândim, copiii care încep şcoala anul acesta se vor pensiona în 2065. Nimeni nu are nicio idee cum va arăta lumea peste 5 ani. Şi totuşi, ar trebui să-i educăm pentru acest viitor.
Sir Ken Robinson susţine într-un mod profund şi distractiv crearea unui sistem educaţional ce alimentează creativitatea. El consideră că toţi copiii au talente extraordinare pe care le risipim fără milă .În zilele noastre creativitatea este la fel de importantă în educaţie precum ştiinţa de carte şi ar trebui să le acordăm aceeaşi importanţă.
Chiar dacă nu ştiu anumite lucruri, copiii vor încerca.Nu le e teamă de greşeală. A greşi, însă, nu este acelaşi lucru cu a fi creativ. Ceea ce ştim este că, dacă nu eşti pregătit să greşeşti, nu vei veni niciodată cu ceva original. Şi, pe când ajung adulţi, cei mai mulţi copii pierd acea capacitate. Le este frică de greşeală.
Stigmatizăm greşelile. Şi astăzi derulăm sisteme naţionale de educaţie unde greşelile sunt cel mai prost lucru pe care îl putem face, iar rezultatul este că educăm oamenii să-şi piardă capacităţile creative.
Picasso a spus că “toţi copiii se nasc artişti“. Problema este de a rămâne artişti pe măsură ce creştem. Creativitatea nu este dobândită pe măsură ce creştem, ci pierdută. Sau mai degrabă, suntem educaţi să o pierdem.
Fiecare sistem educaţional de pe Pământ are aceeaşi ierarhie a disciplinelor, indiferent unde mergi. Primele sunt matematica şi limbile, apoi ştiinţele umaniste, iar ultimele sunt artele. Şi în aproape fiecare sistem, de asemenea, există o ierharhie în cadrul artelor. Arta şi muzica au de obicei un statut mai ridicat în şcoli decât drama şi dansul.
Nu există un sistem educaţional pe Planetă care îi învaţă dansul în fiecare zi pe copii în acelaşi mod în care îi învaţă matematica. De ce? Matematica este foarte importantă, dar şi dansul este. Copiii dansează tot timpul dacă le este permis, cu toţii o facem. Cu toţii avem un corp, iar pe măsură ce copiii cresc, începem să-i educăm progresiv de la şold în sus. Şi apoi ne concentrăm asupra capului.