Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Scriitoarea Hoda Barakat, la București

Publicat: sâmbătă, 20 octombrie 2018

Hoda Barakat, scriitoarea nominalizată la INTERNATIONAL MAN BOOKER PRIZE lansează luni, 29 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu romanul Împărăția pământului.

Scriitoarea se va afla la București la invitația Ambasadei Libanului în România.

La evenimentul moderat de Virginia Costeschi, coordonator editorial al Grupului Editorial Trei vor lua cuvântul: Conf. univ. dr. Laura Sitaru, traducătoarea cărții și Ana Maria Luca, corespondent extern pentru Orientul Mijlociu.

Lansarea se va încheia cu o sesiune de autografe.

Romanul Împărăția pământului este o cronică magistrală a vieții într-o comunitate maronită din Munții Libanului, care explorează originile violenței din această regiune a lumii.

Acest volum a fost tradus cu ajutorul Sharjah International Book Fair Translation Grant Fund.

Despre carte:
Un bărbat moare într-o furtună de zăpadă, iar copiii săi, Salma şi Tannus, îşi asumă noi destine. Salma îşi dedică viața unei cauze nobile: să alunge ghinionul care planează asupra micii sale familii.
Tannus este obligat să fugă în Siria şi să descopere în exil că are o voce divină. Viețile lor devin fundaluri pentru microistorii antagonice, luminoase ori întunecate, duioase sau hâtre, religioase ori răzvrătite.
Începând din perioada Mandatului Francez şi până în 1975, când a izbucnit războiul civil, Hoda Barakat evocă aproape şaptezeci de ani de istorie a Libanului, uneori tragică, alteori absurdă.
Folosind o multitudine de perspective, Barakat descrie cu precizie şi cu nostalgie gesturile vieții de zi cu zi, ritualurile religioase şi limbajul plin de culoare al localnicilor.
Un roman genial, emoționant şi burlesc, al uneia dintre cele mai valoroase autoare libaneze.

Unicitatea acestui roman caleidoscopic, a acestei imersiuni aproape etnologice pe care un scriitor o face în propria comunitate, constă în aceea că totul poate fi adevărat şi că nimic nu este în întregime adevărat… Singurele poveşti pe care le auzim sunt cele ale țăranilor: miniaturale, monstruoase, uneori luminoase, dar cel mai adesea aspre şi cenuşii, întocmai precum Munții Liban. Le Monde des Livres

Despre autoare:
Hoda Barakat s-a născut în 1952, la Beirut.
A absolvit Universitatea Libaneză cu o diplomă în literatură franceză. A fost profesoară, traducătoare şi jurnalistă înainte de a se muta la Paris împreună cu cei doi fii ai săi, în 1989, spre sfârşitul războiului civil din Liban.
În 2013, a fost prima bursieră de origine arabă invitată la Universitatea din Texas în cadrul Austin Middle Eastern Studies Program, precum şi la Universitatea din Virginia.
A publicat cinci romane, două piese de teatru, un volum de povestiri şi o carte de memorii.
De asemenea, a fost coautoare a unor volume scrise în franceză. Cărțile ei au fost traduse în mai multe limbi.
În 2002. a fost decorată cu „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres“, iar în 2008 cu „Chevalier de l’Ordre du Mérite National“.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=105285

Publicat de la data oct. 20 2018. Categorii ACTUALITATE, ALEGEREA NOASTRA.

Zona comentariilor

Meteo în țară

15 noiembrie 2018, 0:56
 

NE
Precipitaţii
7°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 6°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:12
Apus: 16:48
Prognoza 16 noiembrie 2018
Zi
 

ENE
Precipitaţii
6°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

ENE
Parţial noros
-1°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 149.217 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team