Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Sonorități de toamnă și Harta României interbelice la „Cartografii sonore”

Publicat: sâmbătă, 20 octombrie 2018

Concertele Stagiunii „Cartografii sonore” continuă prin programul de toamnă cu un eveniment special marți, 23 octombrie, de la ora 18:00 la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (Strada Londra nr. 39).

Evenimentul face parte din proiectul „100 de ani în 100 de concerte” derulat de UCIMR pentru a sărbători Centenarul alături de public și cei mai bun artiști ai momentului, dar și alături de cele mai promițătoare talente ale muzicii contemporane.

Seara va fi dedicată hărții „România pe județe și administrativă” apărută în anul 1934 la Institutul Cartografic Unirea, iar cuvântul înainte va aparține muzeografei Ioana Zamfir.

Publicul este invitat să redescopere această hartă istorică ce va căpăta, cu acest prilej, o „textură sonoră” aparte, marcată de exotismul muzicii nipone și europene sub egida concertului „Sonorități de toamnă”. Vor interpreta: Chiyuki Funakoshi – percuție (marimbă) și soprana Mayuko Komori, în colaborare cu pianistul Mihai Murariu.

„România pe județe și administrativă”, 1934

Această hartă a României Mari a fost realizată și imprimată la Institutul Cartografic Unirea, institut înființat de generalul și cartograful Constantin Teodorescu. Participant la luptele de la Turtucaia, din Primul Război Mondial, generalul a rămas o figură controversată în istoria românească, din cauza înfrângerii suferite de Armata Română. Cu prilejul acestei ediții a Cartografiilor Sonore, vă invităm să aflați mai multe detalii despre contextul din care provine acestă lucrare cartografică și despre povestea autorului său.

 

Pentru completarea experienței, la final de eveniment va avea loc o degustare de vinuri dintr-una din regiunile descrise pe hartă.

 

 

Stagiunea „Cartografii sonore” este o inițiativă a MNHCV și UCIMR, parte din programul „100 de ani în 100 de concerte” derulat de UCIMR pentru a celebra Centenarul României, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, acțiune co-finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Cartografii Sonore este un proiect derulat prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali, program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din România. În sprijinul eforturilor de promovare și susținere a tinerilor muzicieni s-a alăturat Banca Transilvania, prin încrederea acordată antreprenoriatului din sectorul creativ.

După succesul primelor evenimente, organizatorii promit în continuare să aducă în atenția publicului o nouă perspectivă, inedită, asupra vizitei la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități, coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă.

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, prin înscriere în prealabil pe site-ul muzeului:

http://www.muzeulhartilor.ro/event-item/cartografii-sonore-harta-romaniei-pe-judete-si-administrativa/

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=105299

Publicat de la data oct. 20 2018. Categorii CALEIDOSCOP, LIFE & STYLE, LIFESTYLE, MASS-MEDIA, MUZICĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

14 noiembrie 2018, 20:46
 

ENE
Noros
9°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 8°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:10
Apus: 16:49
Prognoza 15 noiembrie 2018
Zi
 

N
Precipitaţii
11°C
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

NE
Parţial înnourat cu precipitaţii
1°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 149.164 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team