Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Scumpirile, principalul risc al adoptării euro

Publicat: luni, 18 februarie 2019

 

Principalul risc al adoptării monedei euro constă în creşterea preţurilor pentru produsele de larg consum pentru români, arată Planul Naţional de adoptare a monedei euro, care conţine şi o serie de măsuri prin care instituţiile româneşti vor asigura informarea şi protecţia consumatorilor.

 

În data-ţintă a adoptării monedei euro este numită „ziua euro” (€-day) şi, înainte şi după aceasta, instituţiile româneşti trebuie să ia o serie de măsuri pentru a-i proteja pe români de efectele schimbării leului cu euro.

 

Potrivit raportului, principalul risc pentru consumatori constă în creşterea preţurilor pentru produsele de larg consum. Majorările pot avea la bază o serie de factori precum armonizarea preţurilor din România cu cele din Uniunea Economică şi Monetară, rotunjirea în sus a preţurilor în euro, în urma conversiei, sau creşterea riscului de înţelegere secretă între agenţii economici. De exemplu, conversia monedei poate genera coordonarea a strategiilor de preţ a companiilor, în vederea majorării artificiale a preţurilor şi reducerii surplusului consumatorilor.  Autorităţile menţionează că deja unele preţuri sunt aliniate la nivel european în facturile de energie, telefon etc., şi desigur că vor fi şi creşteri de preţuri, însă fenomenul poate fi doar temporar. Cu toate acestea, vor exista şi efecte benefice, precum eliminarea costurilor de tranzacţie asociate cursurilor de schimb diferite.

 

Banca Naţională a României se va concentra pe comunicarea elementelor tehnice (designul bancnotelor şi monedelor euro, rata de conversie, calendar şi modalităţi de schimb, alimentare cu numerar etc.), în timp ce instituţiile guvernamentale se vor axa pe transmiterea unor informaţii esenţiale legate de impactul fiscal, contabil, salarii, IT, afişarea duală a preţurilor, monitorizarea evoluţiei preţurilor, protecţia consumatorilor etc

 

Autorităţile din România vor începe pregătirile pentru schimbarea banilor cu 12 luni înaintea „zilei euro”, urmând ca preţurile să fie afişate atât în lei, cât şi în euro (afişare duală) cu şase luni înainte. După „ziua euro”, se vor afla în circulaţie atât lei, cât şi euro (circulaţie duală), ceea ce înseamnă că românii vor putea plăti cu ambele monede.

 

Cu toate acestea, campania de informare a populaţiei va începe cu circa 20 de luni înainte de „ziua euro”. Autorităţile vor informa asupra aspectelor practice ale procesului, dar vor încerca şi consolidarea percepţiei favorabile şi a încrederii în moneda unică europeană.

 

De exemplu, publicul va fi informat cu privire la rata şi mecanismele de conversie a preţurilor, salariilor, pensiilor, conturilor, a altor venituri şi cheltuieli. Va fi înfiinţată o linie telefonică permanentă, gratuită şi eventual unul sau mai multe portaluri pe reţelele de socializare dedicate pentru oferirea de informaţii esenţiale, în timp real, privind procesul de introducere a noii monede.

 

Românii vor fi informaţi, de asemenea, cu privire la caracteristicile bancnotelor şi monedelor euro, calendarul şi modalitatea de preschimbare, măsurile privind asigurarea alimentării cu numerar a sectorului bancar şi a marilor comercianţi, funcţionarea şi adaptarea bancomatelor, a POS-urilor, facilităţilor online şi mobile banking.

 

Vor fi organizate campanii separate pentru anumite grupuri de audienţe-ţintă, de exemplu minorităţi naţionale şi, în special, pentru cea a rromilor, grupuri vulnerabile, casnice, pensionari, turişti, gospodine, dar şi mesaje separate pentru nevăzători.

 

Vor fi organizate campanii de tipul „Name &Shame” (pentru descurajarea celor care profită de introducerea euro pentru a creşte preţurile) şi pentru stimularea retragerii/colectării de numerar de la populaţie. Vor fi evidenţiaţi cei care profită de introducerea euro pentru a creşte preţurile şi eventual a sancţiunilor aplicabile.

 

Marii comercianţi, operatorii poştali, ambasadele şi consulatele României, dar şi comunităţile locale (primării, şcoli, biserici, poliţie, unităţi de frontieră etc.) vor fi implicate în informarea populaţiei.

 

Este important de menţionat că, din momentul aderării la UE, românii au avut cel mai înalt grad de favorabilitate în ceea ce priveşte percepţia asupra adoptării monedei unice europene (potrivit evaluărilor Eurobarometru 2007-2018).

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=108414

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 septembrie 2019, 19:17
 

N
Soare
19°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 18°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 25%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:01
Apus: 19:16
Prognoza 22 septembrie 2019
Zi
 

SV
Soare
23°C
Vânt: 4 km/h SV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 4
Noapte
 

VSV
Senin
8°C
Vânt: 0 km/h VSV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 4
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 229.667 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team