Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Senatul a respins proiectul legii pentru graţierea pedepselor cu închisoare până la 6 ani

Publicat: miercuri, 22 mai 2013

Proiectul de lege care ar fi putut fi o speranţă pentru Gigi Becali de ascăpa de închisoare a fost respins de Senat, în ciuda solicitărilor de retrimitere la comisie. Cu toate acestea, forul decizional în această situaţie este Camera Deputaţilor.

Proiectul, iniţiat de deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, prevedea amnistierea infracţiunilor cu pedepse privative de libertate până la patru ani şi graţierea celor condamnaţi la maxim şase ani de închisoare. Mai mult, în textul propus se propunea şi o graţierea parţială, şi anume o treime din pedepsele cuprinse între 6 şi 8 ani şi o cincime din cele cuprinse între 8 şi 10 ani.

În aceeaşi idee a mers şi colegul său, Ion Agrigoroaei, care a menţionat situaţia multor deţinuţi în etate, aflaţi în închisoare din pentru infracţiuni nu foarte grave. „Ştiaţi că în închisoare sunt bătrâni de peste 70 de ani, mă rog, mai vârstnici, care se află acolo pentru că s-au certat cu vecinul pe motiv că şi-a pus gardul prea departe? Nu sunt de acord cu raportul de respingere şi propun reîntoarcerea la comisii”, a declarat senatorul.

Pe de altă parte, păreri foarte ferme au venit din partea pedelistului Nicolae Vlad Popa şi penelistul Puiu Haşotti, care au declarat la unison că acest proiect de lege este unul antisistem, cu precizarea că nu vor vota pentru adoptare.

Printre susţinători, însă, s-a numărat senatorul Sorin Roşca Stănescu, care a şi anunţat. „Chiar dacă-l respingeţi acum, vă rog să meditaţi dacă nu cumva este bine să facem proiectul din nou, împreună, cu toţii, şi USL şi opoziţia. Amnistia şi graţierea sunt prevăzute în Constituţie, de ce să nu le aplicăm?”, a spus SRS, în plenul Senatului.

Potrivit proiectului, pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţă, ar putea fi graţiate în întregime, în timp ce infracţiunile pedepsite cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv sau amendă ar putea fi amnistiate. Proiectul este depus pentru a doua oară de iniţiatori, Nicolae Păun şi Mădălin Voicu, având o singură diferenţă. „În cazurile aflate în curs de urmărire penală sau de judecată privind infracţiunile care nu se amnistiază potrivit art.1 procesul penal se va începe sau, după caz va continua, iar după pronunţarea pedepsei se va face aplicarea prevederilor prezentului decret referitoare la graţiere”, se arată în vechiul act legislativ.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=6781

Publicat de la data mai 22 2013. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 august 2018, 21:36
 

N
Senin
29°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 28°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 32%
Vânt: 7 km/h N
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:20
Apus: 20:20
Prognoza 17 august 2018
Zi
 

NE
Parţial însorit
34°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NNE
Predominant senin
20°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 16-08-2018 Ora : 14 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 14:30 si 15:30 In zona : Județul Cluj: Baciu, Apahida, Bonțida, Chinteni, Borșa, Dăbâca, Vultureni; Se vor semnala : averse care vor cumula 25... 30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindina […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 16-08-2018 Ora : 14 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 14:30 si 15:30 In zona : Județul Bihor: Aleșd, Bratca, Vadu Crișului, Borod, Șuncuiuș, Aușeu, Măgești, Bulz; Se vor semnala : frecvente descărcări electrice, averse ce vor cumula 25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 16-08-2018 Ora : 14 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 14:25 si 15:30 In zona : Județul Mureş: zona de munte; Se vor semnala : averse de ploaie care vor cumula local 25-30 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de dimensiuni mici
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 16-08-2018 Ora : 14 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 14:10 si 15:30 In zona : Județul Alba: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Alba: Cugir, Zlatna, Câmpeni, Abrud, Săsciori, Bistra, Baia de Arieș, Șugag, Roșia Montană, Lupșa, Vidra, Albac, Sohodol, Horea, Avram Iancu, Scărișoara, Almașu […]
  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 16-08-2018 Ora : 14 Nr. mesajului : 5 Intre orele : 14:05 si 15:00 In zona : Județul Cluj: Poieni, Săcuieu, Ciucea; Se vor semnala : averse torenţiale care vor depăşi 35 ... 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindina de dimensiuni […]

Loto

Horoscop

  • 121.391 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team