Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Sens UNIC pe importante artere ale Capitalei!

Publicat: duminică, 15 decembrie 2013

Primăria Capitalei a decis introducerea sensurilor unice pe unele dintre cele mai aglomerate artere. Pe străzi precum Calea Dorobanţi, Calea Griviţei sau Calea Floreasca se va circula într-un singur sens.

„Făcând o analiză a necesarului investiţional, am ajuns la concluzia că, dacă ne-am baza doar pe investiţii (pasaje, străzi noi şi aşa mai departe), sumele ar fi atât de mari, încât, probabil, am rezolva problema în 20 de ani. De aceea, am zis că trebuie să existe şi un mod mai inteligent, fără a cheltui atâţia bani, pentru a rezolva problema mobilităţii în Bucureşti“, a declarat Ion Dedu, directorul Direcţiei de Transporturi a Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru adevarul.ro.

Una dintre principalele concluzii ale studiului privind ameliorarea traficului, comandat de Primărie, este că, în zona centrală a oraşului, reorganizarea circulaţiei pe sensuri unice poate aduce un câştig de cel puţin 30% capacitate pentru transportul public şi alternativ.

„Dacă mutăm accentul către transportul public şi transportul alternativ, însuşi faptul de a fi mai puţine maşini pe stradă va crea premisele unei fluenţe mai mari în trafic“, a spus Ion Dedu. În ceea ce priveşte introducerea sensurilor unice,
Dedu susţine că ea ar creşte capacitatea arterelor şi intersecţiilor cu cel puţin 30%, iar, în unele cazuri, chiar cu 60-70%: „Locurile înguste ale arterelor sunt intersecţiile – chiar dacă artera are o capacitate mare, în intersecţie, când ai patru faze, capacitatea este redusă la jumătate. De aceea, singura soluţie ar fi sensurile unice, datorită cărora intersecţia poate ajunge până la maximum două faze. (…) Sens unic pe Dorobaniţi, Griviţei, Floreasca şi Carol I Implementarea sensurilor unice a început deja în Bucureşti“, a explicat directorul Direcţiei de Transporturi.

Alte străzi pe care Primăria vizate de către Primărie sunt Calea Griviţei, de la Strada Polizu până la Calea Victoriei, şi Bulevardul Carol I, pe care una dintre benzi se va transforma tot în bandă dedicată transportului în comunc, cu contrasensul pe Strada Negustori. Şi pe Barbu Văcărescu va fi sens unic.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=19936

Publicat de la data dec. 15 2013. Categorii BUCUREȘTI.

Zona comentariilor

Meteo în țară

23 mai 2019, 19:05
 

V
Soare
24°C
14 km/h
Perceput de temperatură: 23°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 46%
Vânt: 14 km/h V
Rafale de vânt: 14 km/h
UV-Index: 1
Răsarit: 5:41
Apus: 20:45
Prognoza 24 mai 2019
Zi
 

SSV
Furtună
23°C
Vânt: 4 km/h SSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 5
Noapte
 

VNV
Furtună
14°C
Vânt: 4 km/h VNV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 5
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-05-2019 Ora : 11 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 11:00 si 17:00 In zona : Județul Mehedinţi: Vânju Mare, Gogoșu, Jiana, Pătulele, Cujmir, Bălăcița, Tâmna, Salcia, Devesel, Oprișor, Butoiești, Gârla Mare, Gruia, Punghina, Bâcleș, Prunișor, Dârvari, Hinova, Burila Mare, Vânători, Vlădaia, Pădina, Obârșia de Câmp, Livezile, Braniștea, Dumbrava, […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 22-05-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 22 mai, ora 12 – 23 mai, ora 22; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : cantități de apă însemnate, manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 22 mai, ora 12 – 23 mai, ora […]

Loto

Horoscop

  • 210.867 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team