Și primarii fac lucruri trăsnite – Eugen BLAGA
Mă întrebam în zilele trecute: oare de ce ziua în care am fost anunțați că a crescut salariul mediu nominal net a coincis cu cea mai scurtă noapte, sau cea mai lungă zi, după cum vă convine? Oare noaptea prea scurtă le-a creat probleme de concentrare, încît nu mai știu ce vorbesc, sau poate guvernanții, profitînd de această zi lungă și, scotocind, au găsit in statistica națională, adică la institutul cu managementul reformat după referendum, resurse pentru a ne arăta că s-a mai întîmplat și ceva bun în amărîta noastră țară. Cică salariul mediu nominal net a fost în luna aprilie de 1661 lei, adică aproximativ 370 de euro, cu 2,7% mai mare decît în luna martie.
Cu siguranță, românii simțiseră deja această așteptată și semnificativă creștere. În schimb, cei de la guvernare au uitat să ne spună că sîntem săracii Europei, că cîștigul din România reprezintă doar 48% din media Uniunii Europene, în schimb prețurile se apropie mai mult de cele din Uniune, reprezentînd 67%. Și, ca să le facem în ciudă occidentalilor, că ei nu au și nici nu-i interesează, am dotat un întreg sector din capitală cu cea mai înaltă tehnologie în domeniu: containere de colectare a gunoiului menajer, dotate cu dispozitiv de verificare a cantității de gunoi colectat (pe scurt, CCGMDDVCGC!). Ce să mai ridici capacul!… Doar tragi cu ochiul la dispozitiv și o să vezi dacă mai poți sau nu să răstorni găleata cu mizerii în container. Și toate acestea spre ciuda celorlate sectoare, care, provocate, cu siguranță nu se vor lăsa mai prejos. O să-și cumpere și ele. Și uite așa se duc banii din taxele și impozitele plătite cu greu de amărîții disponibilizați, într-o capitală dezindustrializată, cu o economie ca și inexistentă. Mai umplem, în fiecare an, zonele centrale cu gazon cumpărat de primării la sul, la metru, că este mai scump decît să-l sădim noi.
Cumpărăm milioane de „panseluțe, flori și plante exotice”, cu viață scurtă , doar de un sezon, comandăm, din doi în doi ani, bănci din lemn de esență cu feronerie unică, de autor, pentru parcuri, la prețuri de mobilă de salon, iar în toate orașele și comunele, an de an, sînt organizate zile de sărbătoare, zilele orașului/comunei/municipiului, unde se cheltuiesc sume colosale pe trupe de muzică cu orchestra pe CD sau în laptop, trupe de dans la bară, montată pe scene improvizate, îmbrăcate în tradiționalele rogojini. Se mai dau bani mulți pe recorduri în Guiness Book, de genul cel mai lung cîrnat, cel mai mare ghiveci, cea mai bună manea, cel mai beat localnic sau cel mai ieftin mititel tradițional, etc. Nimic însă despre recorduri ca: cea mai mare risipă, cel mai hoț primar, cea mai mare fraudă, bani negri, parandărăt, lipsa apei curente sau a canalizării la nici 25 de kilometri de capitală, etc., etc.
Așa se face că dacă Ceaușescu împrumutase cam 10-12 miliarde de dolari, pe care numai cei care am trăit atunci știm cum i-am dat înapoi, cei de după 89 au reușit performanța de a se împrumuta de mai mult de 20 de miliarde de dolari, fără însă a mai avea economie care să garanteze că, odată și odată, vom mai da banii înapoi. Dar ce mai contează? Astăzi să trăim/furăm bine. Ce o să fie mîine o să vadă cei de după noi. Sau, cu alte cuvinte: după noi, potopul. Se pare că aceasta a fost și este strategia tuturor guvernelor cu democrație originală și cu Parlament bicameral, cu nu mai puțin de 600 de parlamentari, care veghează în numele nostru. Și să mai zică gurile rele că nu avem continuitate strategică, că nu sîntem constanți, că ne schimbăm strategia de la o guvernare la alta.
Cum spuneam, dacă avem democrație originală, cu siguranță, avem și primari originali. Cam toți, parafrazînd, fac lucruri trăsnite. Unul sare cu parașuta, se dă cu parapanta, sare în cap, se îmbracă după moda de la Circul Globus, umblă cu 17 fete după el, ca lumea să-l credă că, la peste 45 de ani, poate să le cucerească și să le… susțină financiar. Tot el aduce dansuri sud-americane pe plaiul mioritic, pentru ca să se mire proștii, adică cei care nu vor și pace să meargă nicăieri, le place să stea doar în suc propriu, la 50 de grade celsius, în spațioasele și luxoasele saloane ale apartamentelor de bloc din cartierele foste muncitorești. Altul duce evacuații din Centrul istoric în penthausuri închiriate de primării nu oriunde, ci în zone rezidențiale, ca să fie vecini, nu cu oricine, ci cu persoane respectabile, care au dat sute de milioane de euro pe apartamente. Nemulțumiți de noii vecini, veniți cu apucături istorice, specifice zonei de proveniență, vechii proprietari își cer banii înapoi de la dezvoltatori, bătîndu-le obrazul și spunîndu-le că nu așa le-a fost înțelegerea. S-au constituit în comitete de acțiune, au inventariat furăciunile, distrugerile, vandalismele, scuipații și altele de pe ziduri și se duc cu jalba în mînă la cel care le-a vîndut casa. Alt primar, care face lucruri trăsnite, adept al sporturilor de forță, în ciuda staturii, sau poate tocmai pentru a demonstra zicala mic și al dracului, se bate cu studenții, cu perne, evident, perna lui fiind portocalie, în centrul urbei pe care o conduce. Și, pentru ca lucrurile să fie clare, imediat, la ora 12 din noapte, convoacă Consiliul General al municipiului pentru a-și prezenta concluziile. Paradoxal pentru oamenii cu mintea întreagă, consiliul se întrunește. Și iată cum s-a născut un nou record. S-a și spus că este singura primărie din lume care, într-o situație fără coduri portocalii sau roșii, ține o ședință de consiliu la miezul nopții. Un motiv serios pentru ca puternicul bărbat de stat să mai fie ales o dată.
Altul, cu studii și titluri științifice puse pe toate gardurile, atacă noul bulevard, numit pompos Diametrala Buzești-Berzei-Uranus, imediat ce a fost gata, cu cîteva zile înainte de inaugurarea, oricum întîrziată cîțiva ani. Spre uimirea celor din zonă, dar și a întregii țări, care aștepta să se taie tradiționala, și ea, panglică tricoloră, au venit specialiștii în spart. Cu ciocane pneumatice, cu percutoare, cu mașini de scormonit pămîntul (sau scomornit, cum spunea într-un scheci Gyuri Pascu, în epoca de glorie a Divertis-ului), au trasat un șanț de cîteva zeci de metri lungime, lat de doi, și adînc cît trebuie, chiar pe mijlocul diametrului, pardon, al Diametralei. Explicația a fost scurtă, precisă, aiuritoare și halucinantă: apanova trebuie să schimbe conductele. Și de ce acum, cînd totul este gata? Pentru că apanova nu a vrut să întrerupă procesul de asfaltare, care era început și care se desfășura extrem de rapid.
Altul, dintr-un oraș ardelenesc, a tras o fîntînă arteziană cîntătoare, cu piscină, lipită de statuia ecvestră a lui regelui Decebal, statuie din bronz, realizată acum mai bine de 40 de ani de Ion Jalea. Alăturarea statuie-fîntînă/piscină/muzica fîntînii creează derută. Bieții copii neștiutori și alți tradiționali neștiutori se tot întreabă cum de Decebal asculta asemenea muzică, ba chiar încep să creadă că, iată, dacă romanii aveau terme, Decebal, mai șmecher, și-a tras aeroterme și piscină cu fîntînă care cîntă ce vrea mușchii lui. Realmente alăturarea este nepotrivită, de prost gust, stîrnește, la un prim contact vizual, cum se spunea la circ, rîsul și ilaritatea, apoi realizăm că este un uriaș kitsch și, în final, că este o enormă gaură dată bugetului local, și așa subțiat de dispariția economiei din municipiu. Atîta cîtă a fost.
La mare, primăria a înnebunit. A cîta oară? Nu mai vrea altceva decît portul. Dacă tot se vinde, de ce să-l nu-l cumpere primăria? La fel și celebrul Cazino. Și dacă este să ne mirăm și mai tare, avem de ce. Celebrul imn al Mamaiei, deja uitat, în realitate o copie după un cîntec neromânesc, cumpărat cu bani prea mulți și intepretat de un primar ambițios și multilateral dotat, alături de o divă scăpătată și de multe fete prea frumoase pentru un asemenea imn, este o altă năstrușnicie a primăriei. Fetele se zbuciumă, alături de primar, într-un dans brownian, într-un videoclip făcut tot pe mulți bani publici.
Revenind în Ardeal, ne minunăm, trecînd prin orașul care dă numele unei Palii. Cea de la Orăștie. Pînă nu demult, aici se produceau arme, explozibili, etc. Ca toată industria de apărare, și de cea de aici s-a ales praful. Primăria, dintr-o generozitate vinovată, vecină cu disprețul și neglijența, nu s-a preocupat în a obține, pe nimic, o proprietate uriașă, ce putea crea locuri de muncă. Multe. A lăsat ca toată proprietatea să fie luată de un grup de afaceri, care a făcut aici pentru copii și nu numai pentru ei, un parc de distracții, ce utilizează armele de luptă de concepție sovietică, moștenite odată cu uzinele și care poartă, inspirat, numele de Arsenal Park.
Peste tot, aproape în toate localitățile patriei, sub paravanul autonomiei locale și al răspunderii colective a consiliilor locale, primarii fac ce vor cu banul public. Fac trotuare pe cîmpuri, pe unde nu trece niciun picior de cetățean, construiesc, într-o adevărată furie națională, sensuri giratorii, unde trebuie și mai ales unde nu trebuie, chiar și acolo unde drumul principal nu se întretaie cu nimic. Te uiți cu atenție în jur, chiar reduci viteza, apropiindu-te de rondpoantul din față și, cînd să cedezi tecerea, nu ai cui. Nu vine nimeni, pentru că nu este drum nici în dreapta și nici în stînga. Dar poate se va face în secolul viitor.
Cum spuneam, nu se neglijează nici o zi a comunei, orașului, municipiului. Cetățenii nu sînt întrebați dacă vor sărbători, cu alte cuvinte, vrei nu vrei, bea Grigore aghiasmă. Oamenii văd și stiu foarte bine că primarul ar trebui să facă altceva cu banii luați de la ei. Canalizare, apă curentă, trotuare pe ambele părți ale carosabilului, drumuri asfaltate, protecția mediului, atragerea investitorilor prin oportunități și facilității, mai ales în infrastructură, și multe, multe altele. Dar primarii noștri se țin de năzbîtii. Bucuria de a face ce vor, de a li se striga numele de către trupe maneliste sau nemaneliste, dar îndoielnice, în fața mulțimilor abrutizate de alcool și mititei, nu poate fi egalată de nimic. Și, în fond, mulți dintre alegătorii de astăzi, după ce au trecut prin ce au trecut, nici nu mai vor altceva. Disperarea i-a adus în acea stare de abrutizare, vecină cu uitarea sau abandonarea de sine, încît refuză chiar să mai discearnă, să separe binele de rău, să judece, să tragă la răspundere. Preferă să accepte promiscuitatea oferită de primar, asociată cu berea din sticlele de plastic și cu gustul iute al mititeilor tradiționali, din carne îndoielnică, suspectă.
Dar, oare, pînă cînd îi mai lăsăm să facă lucruri trăsnite?