Siderat de România: Demnitate? Solidaritate? Prosperitate? Promisiuni pentru fraieri
Sunt curios la cine se referă stimabilii minoritari acum majoritari prin intrarea în mamutul USD atunci când vorbesc de demnitate, solidaritate și mai ales prosperitate. De departe prima cade chestiune cade. De când au preluat puterea în 2012 mulți dintre cei care formează acum grosul noii alianțe nu au făcut altceva decât să se plângă de… Băsescu și moștenirea portocalie. Replica cu” vechea moștenire” se pare că e un bestseller în lumea politichiei dâmbovițene. A prins la prostime și în 1996 atunci când impotentele guvernări cdriste îi acuzau pe foștii lideri de la Palatul de tot felul de rahaturi doar că să își mascheze propria incompetență, ori desele furtișaguri caracteristice noilor aleși în fruntea statului. Și se pare că încă prinde la o mare parte din populația țării. La acea categorie a ei care în 1992 și mai ales 1996 i-ar fi jugănit pe Iliescu și clica lui, dar pe care, precum Iuda ori Brutus, acum îi pupă de mama focului. Nu se poate vorbi de demnitate în cazul politicienilor traseiști, foști portocalii, verzi ori galbeni convertiți peste noapte în roșu aprins. Ce coloană vertebrală mai au astfel de indivizi? Mi-aduc aminte de un coleg, prieten al meu politician de meserie, primar pe undeva prin jurul Capitalei, cum îmi povestea nu departe de finele anului de grație 2012, anul” schimbării” pentru societatea românească, despre cum e forțat să joace la două capete. Din cauza presiunilor de la” centru”.
Ce valoare să mai aibă vorbele unui premier care stă mai mult prin studiourile de tembeliziune precum bețivul prin crâșme atunci când ia apărarea unor indivizi dovediți vinovați nu numai de către DNA cât mai ales de gura satului? Ce credibilitate să îi mai acordăm acestuia atât timp cât îl înjură pe Băsescu din plin, dar off the record e amic cu el? Cam așa arată demnitatea politicianului dâmbovițean…
Solidaritatea… Altă minciună sfruntată a noului monstru politic creat pe mortul în fază clinică USL. Păi, cum poți să ieși în public și să vorbești de solidaritate când tu, de fapt, ești trădătorul din echipă? Eu, unul, nu mai pot credita cu votul meu pe acel politician care acum două luni îl iubea pe Antonescu, dar îl șutuiește de mama focului la ora actuală. Precum în Caragiale, pe bună dreptate, să mă întreb: Da’ EU cu cine mama naibii votez? De la Decebal încoace, istoria românilor a consemnat numeroase acte de lipsă de solidaritate pe plan politic. În afara unor momente cruciale, când poporului român i-a ajuns cuțitul la os și atunci, cu sprijinul marilor puteri (citiți-l pe George Friedman, un mare vizionar american și veți înțelege de ce Ponta și Băsescu se supun americanilor), a ieșit la luptă. Altminteri, mare parte, în special liderii națiunii, nu e altceva sau nu sunt altceva decât niște lași și trădători. Indivizi de cea mai joasă factură care, prin minciună ajung să conducă destinele unei națiuni.
Da, putem vorbi de solidaritate. Atât timp cât în calculul ecuației intră interesul fesului purtat de membrii partidului. Solidaritatea se referă, cu precădere, la propriile țeluri de partid ce trebuie atinse. Prin orice mijloace posibile și dacă pe spinarea fraierilor votanți cu atât mai bine. Solidaritate în ale furăciunii și sprijinului ilegalităților. În astfel de situații, da, avem solidaritate de grup politic, de sectă.
Ultima în colimator, dar la fel de importantă, este prosperitatea. Mama măsii de treabă! Care prosperitate, fraților??? Aia pe care încearcă să ne-o bage pe gât din 1990 încoace toate guvernele postdecembriste? Aia care este sublimă dar lipsește cu desăvârșire??? Economia e la pământ și numai Băsescu e de vină oricât încearcă corifeii vechiului PCR, acum mari reformatori și reînnoitori ai societății, să ne convingă. Toate executivele au lucrat la punerea ei pe butuci. Aducând ca argument pentru o măsură sau alta, ați ghicit, moștenirea grea de la guvernarea anterioară care a furat de a rupt.
Niciuna, dar absolut niciuna din echipele ce s-au perindat pe la Palatul Victoria nu a avut interesul pentru a ajuta România să progreseze. Pentru ei contează să fii prost să pui cât mai puține întrebări și mai ales să execuți ordinele fără să comentezi. De aceea profesorii, medicii și alte categorii sociale sunt practic umilite de către anumite minorități cu care el presidente joacă bătuta prin șatră. De aceea salariile acestora sunt la fel de mici în comparație cu necesitățile zilnice. Actualul executiv a și fost de altfel urecheat de Bruxelles pentru lipsa de viziune socială din programul pentru perioada următoare. Cât se poate de adevărat. Dacă privim totul din perspectiva mațului ce trebuie alimentat zilnic cu crăpelniță. La atât se rezumă viitorul în viziunea guvernanților de București: umplerea mațului zilnic. Ce gândire pe termen mediu sau lung? Vorba tatălui meu cel care îi înjura de mama focului pe roșii în 1990 și 1996 dar care acum îi iubește de nu mai poate: ce mă interesează ce va fi peste 20 de ani atât timp cât eu nu știu dacă mai apuc anii ăia?
Ca el gândesc mulți alții, printre ei și mulți dintre micii dumnezei ai presei ce stau ca belferii la taclale cu premierul ori cu marinerul prin bodegi la adăpostul călduț al contului bancar. Dați-i naibii pe profesori și medici. Intelectualii nu aduc voturile necesare accederii în fruntea țării. Prostimea o face. Nu Puric, nu Cărtărescu și alții din tagma lor. Ci țăranii ăia din fundăturile țării pe care aleșii neamului îi fraieresc sistematic cu câte o traistă cu haleală și pileală plus o basculantă de pietriș pentru drumul desfundat de ploi.
Prosperitate, da. Se poate vorbi de așa ceva pentru ei, pentru cei aleși. Nu pentru cei mici și tot mai inculți. Cine a avut bani până în 1989 a avut și după. Cine nu a deținut dar s-a ținut de mari măgării s-a căpătuit și a ajuns lider politic. Cei mei mulți și mai cinstiți tot săraci au rămas. Ca să parafrazăm niște versuri celebre: Sărac am fost, sărac sunt încă! Fraier să mai fie careva să mai creadă în brașoavele îndrugate de toți Pinocchio ajunși politicieni curați, imaculați și în slujba poporului.
Hai sictir!
La bulivar, monșer!
