Sistemul „bani gratis” – de la utopie la practică

„Venitul universal de bază” (numit şi „venit garantat” sau „venitul cetăţenilor”) este ideea de a oferi oamenilor o sumă lunară regulată, garantată indiferent de statutul profesional.

Pe scurt, toţi cetăţenii sau rezidenţii unui stat în care ar fi aplicat sistemul ar primi NECONDIŢIONAT o sumă de bani, indiferent dacă sunt contributori la bugetul general, indiferent de vârstă, de ocupaţie sau alte venituri etc.

Până acum, această idee cunoscută sub denumirea de „bani gratis” a fost considerată în general populistă şi nu a avut şanse de implementare. Dar discrepanţele tot mai mari din societate, precum şi efectele polarizării sociale extreme fac unele guverne să ia tot mai serios în calcul punerea în practică a unei „plase de siguranţă financiară” pentru toţi.

Oricât părea de greu de imaginat că aşa ceva ar putea deveni realitate, în special după ani de criză, tot mai multe ţări, inclusiv europene, se pregătesc să încerce experimentul, iar unele déjà îl pun în practică, chiar dacă la nivel de studiu, iar rezultatele se vad deja: limiteaza saracia, oamenii sunt mai putin stresati pentru viitorul lor si isi pot cauta un serviciu mai bun si mai banos..

În Finlanda s-a lansat un sistem de acest tip, prin care circa 2.000 de cetăţeni au primit o sumă garantată de 600 de dolari. La câteva luni, autoritatile declarau ca nivelul de stres al beneficiarilor a scazut considerabil, chiar dacă suma pe care o primesc beneficiarii nu este mare intr-o tara ca Finlanda, cu un cost al vietii foarte ridicat, dar se dovedește suficienta pentru cei care sunt ingrijorati pentru ziua de maine.

O gospodarie medie cheltuie peste 3.000 de euro pe luna, iar venitul mediu net disponibil depaseste 2.100 de euro de persoana, conform OCDE. Dar toti cei care au aplicat pentru a primi acest beneficiu erau someri, cei care si-au gasit job intre timp au ontinuat să primească in continuare cei 600 de dolari, pana la finalizarea programului pilot, care a durat doi ani. Un sondaj recent a aratat ca 69% din populatia Finlandei sustine ideea.

Experimente asemanatoare din Kenya si din alte regiuni ale lumii au demonstrat ca ajutorul social ofera stabilitate familiilor aflate in saracie. O analiza Bloomberg arata ca implementarea la nivel național a venitului minim garantat ar costa guvernul finlandez 52.2 miliarde euro anual, iar banii primiti de cetateni ar fi neimpozabili.

În diverse oraşe de pe cuprinsul Olandei este gândit un venit sigur de 900 de euro, care ar urma să fie experimentat. Şi Spania este interesată, 2,5 milioane de spanioli cu venituri mici urmând să primeasca bani de la stat, suma minimă fiind jumătate din salariul minim din Spania (1.108 euro pe lună).

Decizia coaliției de stânga care conduce Spania a fost salutată de Uniunea Europeană ca fiind un prim pas pentru a reduce sărăcia din această țară, unde șomajul a ajuns la 14,5%. Și laburiştii din Marea Britanie promiteau la un moment dat, la rândul lor, o astfel de măsură, ca parte a „noii politici economice”, dar nu au ajuns încă la putere, pentru a o pune în practică.

În Canada este în derulare un astfel de proiect pilot, pentru a oferi un colac de salvare celor aflati in saracie, dar si pentru a curata sistemul social de multitudinea de ajutoare acordate in diferite situatii. Vor beneficia de venitul inim garantat 4.000 de persoane din trei regiuni, care vor primi sume suplimentare, in completarea veniturilor lunare provenind din salariul pe care il castiga la locul de munca.

O persoana care castiga in jur de 10.000 de dolari pe an va primi in plus un ajutor de circa 12.000 de dolari, ajungand astfel la un total de 21.989 de dolari pe an. Dar ce se derulează în prezent este redescoperiea rezultatelor uimitoare ale unui protect derulat în anii 1970, în provinvia Winnipeg, unde s-au alocat, în 1973, 83 de milioane de dolari în dolari SUA de azi și care a inclus acordarea unui venit minim garantat unui număr de 13.000 de locuitori din Dauphin.

Se garanta întregii populaţii de aici un venit de bază, asta însemnând că 30% din locuitorii oraşului – în total 1.000 de familii – primeau prin poştă câte un cec în fiecare lună, fără să i se pună nicio întrebare.

După patru ani s-a schimbat guvernul și s-a încheiat proiectul, dar mai târziu s-a descoperit că tinerii beneficiarii ai acestor bani învăţau mai mult şi mai repede, numărul total de ore de lucru scăzuse cu numai 1% în rândul bărbaţilor, studenţii rămâneau mai mult la studii și, mai ales, scăzuse numărul internărilor în spital cu aproape zece procente – având în vedere volumul cheltuielilor de la bugetul public legate de sănătate din ţările dezvoltate, acest fapt a avut implicaţii financiare uriaşe.

Unele dintre statele care s-au alăturat recent valului care intenţionează implementarea unei variaţiuni a sistemului „bani gratis” este Noua Zeelandă, care a testat o versiune a experimentului.

În vara anului trecut, și Germania a început să ofere unui număr de 120 de cetățeni un venit minim garantat de 1.200 de euro pe lună, timp de 3 ani, ca parte a unui studiu ce urmărește impactul introducerii unei astfel de măsuri. Cercetătorii vor compara stilul de viață și impactul pe care acest beneficiu îl aduce celor 120 de voluntari cu cel al unui grup de 1.380 de persoane care nu beneficiază de venitul minim garantat.

Studiul este derulat de către Institutul German de Cercetare Economică și este finanțat de către 140.000 de persoane. Toți participanții la studiu vor fi nevoiți să completeze mai multe formulare pe parcursul studiului pentru a vedea ce fel de impact are acest venit minim garantat asupra vieții lor.

O idee din Evu Mediu

Ideea venitului universal de bază nu este una nouă. Thomas Morus visa la asta în cartea sa Utopia din 1516. Aveau să îl urmeze nenumărați economiști și filosofi – printre care și câștigători ai Premiului Nobel.

Susținătorii ideii au fost persoane cu toate tipurile de orientări politice, inclusiv fondatorii politicii neoliberale, ca Hayek sau Friedman. Și în Articolul 25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ni se promite că într o bună zi, ideea va deveni realitate. Alte iniţiative de acest fel, de sorginte mai veche, au fost promovate de preşedinţi americani ca Thomas Jefferson sau Jimmy Carter.

De pildă, în 1968, când au ieşit în stradă tineri demonstranţi din întreaga lume, cinci economişti de renume – John Kenneth Galbraith, Harold Watts, James Tobin, Paul Samuelson şi Robert Lampman – au adresat Congresului o scrisoare deschisă.

„Patria nu îşi va fi făcut datoria până când nu le va fi asigurat tuturor conaţionalilor un venit cel puţin egal cu limita oficial recunoscută a sărăciei“, spuneau aceştia într un articol publicat pe prima pagină a ziarului New York Times.

Scrisoarea a fost semnată de 1 200 de economişti. În luna august din anul următor, preşedintele Nixon a prezentat un proiect de lege prin care se asigura un venit de bază modest, proiect pe care l-a descris drept „cea mai importantă contribuţie la legislaţia socială din istoria noastră naţională. Fostul președinte estima promitea că „pentru o familie de patru persoane, venitul federal de bază ar trebui să fie de 1.600 de dolari pe an”. Dar, rând pe rând, aceste măsuri au căzut la voturile din Congres.

Ca orice dezbatere cu un posibil efect major asupra societăţii, şi aceasta are susţinători şi opozanţi. O obiecţie frecventă este aceea că un venit regulat, garantat şi universal, ar afecta serios disponibilitatea oamenilor de a munci. Mai exact, oamenii ar renunţa la lucru.

Dar susţinătorii afirmă că dimpotrivă, lumea ar lucra mai mult: rezultatele unui studiu efectuat în Noua Zeelandă au arătat că subiecţii au muncit cu 17% mai multe ore şi au câştigat venituri cu 38% mai ridicate în perioada în care s-a testat venitul de bază.

Și în Liberia s a efectuat un experiment ca să se vadă ce se întâmplă dacă primește 200 de dolari cei mai nededat muncii dintre săraci. Au fost adunați din ghetouri alcoolici, dependenți de stupefiante și infractori mărunți.

După trei ani, s-a constatat că banii dați gratis fuseseră cheltuiți pe mâncare, haine, medicamente și mici afaceri. „Dacă oamenii aceștia nu au risipit banii, atunci cine altcineva ar face-o?”, se întreba unul dintre cercetătorii care au realizat proiectul.

Mai departe, potrivit criticilor sistemului, ar putea interveni creşterea costurilor generale de trai. Îi contrazice funcţionarea concretă a „venitului cetăţeanului”, care este în vigoare de peste trei decenii în Alaska. Aici, statul plăteşte fiecărui locuitor încă din 1982 un venit de bază provenit din redevenţele aplicate industriei petroliere.

Ca urmare, Alaska înregistrează o rată a sărăciei mai mică decât Washington. Şi în opinia publică părerile sunt împărţite. Cercetările efectuate înaintea amintitului referendum din Elveţia au demonstrat că elveţienii sunt sceptici: 49% ar vota pentru implementarea iniţiativei, 43% declarându-se împotriva ei.

Este societatea actuală pregătită pentru venitul necondiţionat acordat tuturor cetăţenilor? Faptul că tot mai multe state şi comunităţi (este adevărat, din state prospere…) intenţionează să testeze ceea ce începe să devină cunoscut ca „bani gratis” demonstrează că lumea lovită de pandemie și expusă robotizării are perspective unei noi etape a distribuirii bogăţiei.

Experimente cu rezultate uluitoare

Cu un deceniu în urmă a avut loc un experiment relevant în Londra. Subiecţii au fost 13 oameni fără adăpost, veterani ai locuitului pe stradă, care costau autoritățile –  poliţiei, servicii sociale etc., aceste 13 persoane au produs o factură de aproape o jumătate de milion de lire sterline pe an. Broadway, o organizaţie de ajutorare cu sediul la Londra, a luat decizia de a le oferi 3 000 lire de cheltuială şi nu era nevoie să facă nimic în schimbul acestei sume.

Ce s-a întâmplat?  De pildă, Simon, care fusese dependent de heroină vreme de 20 de ani, s a lăsat de droguri şi s a apucat de lecţii de grădinărit.

Am început să mă îngrijesc, să mă spăl şi să mă bărbieresc. Mă gândesc să mă întorc acasă. Am doi copii. Dintr-un anumit motiv, pentru prima dată în viaţă, mi am găsit echilibrul“, avea să spună el mai târziu.

După un an de la începerea experimentului, şapte dintre cei 13 oameni ai străzii aveau un acoperiş deasupra capului, alţi doi se pregăteau să se mute în propriile apartamente și toţi făcuseră paşi importanţi spre solvabilitate şi dezvoltare personal – urmau cursuri, învăţau să gătească, urmau tratamente de dezintoxicare, îşi vizitau familiile şi îşi făceau planuri de viitor.

Intrarea în malaxorul social job-datorii-job-supraviețuire poate avea acest tip de venit ca alternativă viabilă într-un anume viitor.

Pe de altă parte, unele experimente și programe pilot de acest tip în zone sărace au arătat tocmai că instituirea unor programe care includ venitul minim garantat au condus, în medie, la o scădere a consumului de alcool, a violenței domestice, a ratei abandonului școlar și la o creștere a ratei antreprenoriatului.

În anul 2008, guvernul ugandez a hotărât să dea aproape 400 de dolari la circa 12.000 de persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani. Banii s-au dat aproape necondiţionat; singurul lucru care li s a cerut în schimb a fost să depună câte un plan de afaceri. După cinci ani, efectele erau uluitoare. După ce au investit în propria educaţie şi în afaceri, veniturile beneficiarilor au crescut cu aproape 50%. Iar şansele acestora de angajare cu peste 60%.

Un alt aspect reflectat de opiniile pe această temă este automatizarea accelerată și modificările pe care le generează aproape în fiecare zi în piața muncii. Venitul minim garantat este perceput de cei care-l susțin ca o soluție tocmai într-o lume din care dispar, treptat, ca efect al automatizării, job-uri devalorizate social și plătite prost.

Bogații, pe listă

Dar este correct și etic să fie incluși bogații în acest sistem universal în care statul dă bani tuturor cetățenilor? Experții sunt de părere că aceste sume pot fi irelevante pentru cei avuți, în timp ce pentru alții pot fi de-a dreptul salvatoare.

Acest venit ar putea fi un instrument care să crească echitatea socială, ajunsă la o fractură enormă. Și un avantaj potențial: bogații ar avea mai puține mijloace de a-i instrumentaliza pe cei săraci, ar avea o majă mult mai mică de a-I slei pe cei cu venituri mici care le clădesc imperiile financiare.

Dar decizia de a implementa o politică redistributivă necondiționată este foarte greu de luat pentru că este dificilă diferențierea celor care sunt săraci pentru că nu muncesc din motive obiective sau pur și simplu din lene și dezinteres.

Dacă acest venit este perceput ca un drept universal, așa cum îi spune și numele, atunci orice individ, în momentul în care posedă un criteriu relevant – acela de a fi cetățean, de pildă, este îndreptățit să-l primească.

Din acest unghi de vedere, venitul universal garantat nu este un act de caritate, ci o modalitate de a asigura o societate măcar puțin mai dreaptă, mail ales într-o lume în care crizele dau alarma cu privire la nivelul exploziv la care au ajuns tensiunile sociale, „extreme” după cum le-a catalogat FMI cu câteva zile în urmă.

În cartea Dați-le pur și simplu bani săracilor (2010), studenții de la Universitatea din Manchester furnizează nenumărate exemple de cazuri în care donațiile în numerar însoțite de puține condiții sau făcute necondiționat au dat rezultate.

În Namibia, cifrele privind malnutriția au scăzut vizibil (de la 42% la 10%), la fel și chiulul de la școală (de la 40% la aproape zero) și rata infracţionalităţii (cu 42%).

În Malawi, prezența la şcoală în rândul fetelor și a femeilor a sărit la 40%, fie că banii le au fost dați în mod condiționat, fie necondiționat. În repetate rânduri, cel mai mult au de profitat copiii. Aceștia suferă mai puțin de foame, boli, cresc mai înalți, au rezultate mai bune la școală și au șanse mai scăzute să fie puși la muncă.

Dar câți politicieni își permit ca oamenii să fie mai relaxați vizavi de ziua de mâine și să-i observe mai cu atenție? Câte state cu administrații și cu politici publice asemănătoare României își doresc să devină mai minimaliste, cu aparate mai reduse?

Ca să nu mai vorbim despre faptul că atunci când statul ajunge să stabilească acele anume caegorii care trebuie ajutate apar corupția, mita, părtinirile, rețele de interese, calculele electorale etc.

Uniunea Europeană evaluează posibilitatea…

La nivelul Uniunii Europene, o iniţiativă promovată de 15 ţări membre ale UE în anul 2013 prevedea ca fiecare cetăţean al blocului comunitar să aibă garantat un venit minim din care să-şi asigure existenţa. Este vorba despre asigurarea unei sume minime pentru fiecare locuitor al unei ţări din UE fără a munci sau a îndeplini alte îndatoriri faţă de comunitate.

Purtând titlul „Venit de bază Necondiţionat”, demersul nu a izbutit să strângă cele 1 milion de semnături necesare pentru a fi promovat ca proiect legislativ, dar acţiunea nu s-a pierdut în uitare.

Înainte de declanșarea pandemiei, Uniunea Europeană lansase în dezbatere introducerea unui salariu minim european. Una din propunerile de calcul era ca nivelul salariului minim să reprezinte 60% din cel mediu, din fiecare stat membru. Deocamdată, proiectul salariului minim pentru statele Uniunii Europene pare a fi trecut în umbră date fiind mulțimea de programe derulate de state în sprijinul economiilor și a salariaților.

Și România are un program care asigură un venit minim garantat – de aproximativ 55 euro, la mare distanță față de alte economii europene.

Sunt, toate acestea, variațiuni pe aceeași temă. În esență, specialiștii și demnitarii europeni își pun tot mai acut problema unui venit garantat și universal pentru cetățeni. Se apropie oare momentul sau sunt doar idei de criză?

Pentru că, potrivit calculelor unor specialiști de top, doar prin comparație cu cheltuielile lor miliare, statele dezvoltate ar fi avut posibilitatea să termine cu sărăcia propriilor cetățeni cu mult timp în urmă…

Roxana Istudor

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.