COLȚUL OPINIILOR Opinii. Comentarii PUNCTUL PE Y 

Skripaliada dnei May

O excepțional de lucidă și de pertinentă analiză a momentului politic actual, dominat de incidentul de la Salisburry face analistul (critic de artă și politolog de același calibru) Grigore Arbore în comentariul „Inamicul necesar din războiul rece inutil” publicat pe site-ul Agenției AMOS News.
Autorul folosește ustensilele de lucru ale omului de știință – o documentare practic exhaustivă pe subiect și plasarea acestuia în contextul geostrategic – pentru a-i diseca conținutul și a pune, în deplină cunoștință de cauză, diagnosticul. Iar acesta corespunde perfect celui din titlu: preparativele absurde ale unui nou război rece și inutil! Probabil că lumea – o anumită parte a ei – a rămas cu nostalgia lumii bipolare și a avantajelor acesteia, pentru că altfel este greu de explicat demersul încăpățânat care se face în această direcție. Mai precis: în aceea de a inventa, cu orice preț, un inamic care să justifice demersurile belicoase ale unor forțe politice  ce nu doresc să se confrunte cu problemele reale pentru care nu au soluții.
Autorul articolului citat reface „pas cu pas”(vorba cuiva) geneza „cazului Skripal”, șirul crescător de declarații și acuzații, concretizate prin măsuri punitive, precum și efortul de coagulare în jurul acestora a potențialilor beneficiari sceptici. Nu am să insist asupra acestei părți a analizei lui Arbore. Vreau doar să evidențiez meticulozitatea cu care a colectat detalii ale căror semnificații fisurează semnificativ construcția lipsită de rigoare „inginerească” a cuplului May-Johnson. Și anume acelea care se referă la faptul că deloc întâmplător incidentul s-a produs la Salisburry – locul în care, stranie coincidență, tocmai se desfășura o aplicație militară a trupelor britanice specializate în apărare bacteriologică – operațiune similară cu cele efectuate în anii anteriori – ai căror membri au defilat în echipamentele corespunzătoare generând o adevărată psihoză printre localnici. Domnește confuzia și în legătură cu data „atentatului”, plasat de surse contradictorii ba în 4, ba în 6 martie. Mai mult, în zonă funcționează o structură militară care experimentează distrugerea de substanțe toxice, iar directorul spitalului din Salisburry a negat afirmațiile potrivit cărora 40 de persoane ar fi avut nevoie de  de îngrijiri, după ce au fost expuse la gazul toxic, afirmând că nici un pacient nu a acuzat simptomele otrăvirii cu gaze toxice. Nu sunt singurele indicii care pun la îndoială teoria atentatului rusesc – inclusiv declarația unui specialist care participase la crearea toxinei, care afirma că aceasta nu putea fi identificată, în timp ce specialiștii britanici au desemnnat-o cu indicativul din propriile laboratoare(?!). Ca să nu mai vorbim de alegația cel puțin comică, potrivit căreia gazul otrăvitor ar fi fost disimulat într-un flacon de parfum adus de fiica lui Skripal din Rusia…
Desigur, problema intoxicării celor doi rămâne și trebuie lămurită într-o manieră credibilă, nu în aceea științifico-fantastică a premierului britanic, chiar dacă victima face parte din din categoria expusă  unor astfel de riscuri prin însăși condiția sa de agent cel puțin dublu – genul de persoane pe care nu le îndrăgesc nici cei care se folosesc de ele și nici cei trădați. Esența acestei crize de isterie nediplomatică rezidă în cu totul altceva.
Personal, asistând la perorațiile  îngrozite ale dnei May și la cele comic-fanteziste ale ciufulitului Johnson mi-au revenit în minte  momentele în care secretarul de stat american Colin Powell dezvăluia de la tribuna Națiunilor Unite „probele” obținute de CIA referitoare la armamentul nuclear al lui Sadam Hussein. Mina jenată a lui Powell părea să spună că nici el nu era convins de ceea ce prezenta, dar atunci nimeni nu s-a mai împiedicat de astfel de amănunte. Numărătoarea inversă a războiului din Golf se declanșase deja și nu mai avea nici o importanță dacă Sadam avea sau nu acele arme. Avea însă „bomba” rezervelor de petrol care a alimentat campania de „democratizare” ce a afectat liniștea și echilibrul mondiale pe termen lung.
Premierul britanic îmi pare a juca azi rolul lui Powell. Cu mult mai puțin talent și autoritate. Ca să nu mai vorbim despre puterea de convingere. Nu are nici măcar avantajul teoretic pe care l-a reprezentat pedepsirea unui dictator odios care amenința lumea cu rachetele sale inexistente. Avem doar un banal efort de apărare/răzbunare a unui spion. Care nici măcar nu mai avea de ce să fie sancționat în vreun fel…

Octavian ANDRONIC

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version