„Sodoma. Anchetă în inima Vaticanului”, de Frederic Martel
Carte care revoltă, antrenează, captivează și se parcurge aproape cu furie, „Sodoma. Anchetă în inima Vaticanului” relevă o instituție putredă și coruptă, sufocată de propria-i mizerie și decădere morală, în fața nelegiuirilor căreia Mafia ar păli de invidie și care are ipocrizia de a conduce lumea creștină printr-un colaj de principii de la care este prima care abdică.
Martel pune cel dintâi accent pe decăderea morală a Vaticanului. După ani de „cotrobăit” în toate colțurile lumii în care influența Bisericii Catolice este preponderentă, autorul spune opiniei publice că tocmai cei mai aprigi critici ai homosexualității, cardinali care au condamnat distribuirea de prezervative în Africa, au numit teoria genurilor abominabilă și au amenințat cu judecata eternă orice manifestări de homosexualitate erau cei dintâi care o practicau fervent.
Filă stânjenitoare cu filă revoltătoare, Martel pune reflectorul adevărului pe momentele în care aceste înalte fețe bisericești invocau imunitatea diplomatică de fiecare dată când Poliția le deranja actele dezgustătoare, participau la orgii infernale în Vatican, cu droguri și seminariști deșănțați și chiar descrie sauna pentru homosexuali cea mai activă și mai renumită din Roma, cea aflată pe proprietatea luxoasă a unui episcop.
Ca o „pată de culoare”, unul dintre „prinții Bisericii” a suferit un atac de cord fatal în Paris, în timpul unei partide înfierbântate de amor cu o prostituată pe nume Mimi…
Pentru ca ipocrizia să fie de-a dreptul jignitoare pentru inteligența oricui, doctorii iezuiți au declarat că prelatul era la fața locului pentru a o determina pe decăzută să se pocăiască și au trecut lejer peste faptul că era gol pușcă atunci când a venit ambulanța…
Catolicilor nu le place adevărul, iar Martel ajunge să asemuiască Vaticanul cu al treilea Reich, la fel de preocupat de a falsifica, prin ipocrizie, toate adevărurile și realitățile lumii înconjurătoare.
Pentru că subiectul este extrem de sensibil pentru milioane de credincioși care privesc pentru îndrumare spre lumina acestor prelați pierduți, Martel își întărește lucrarea cu experiențe proprii; face cunoștință cu George Pell, cardinalul australian care avea să fie găsit vinovat pentru abuzuri sexuale la scurt timp după întâlnirea cu scriitorul și care era supranumit de colegii de la Trezoreria Vaticanului „Pell Pot”, cu trimitere la dictatorul cambogian însetat de sânge Pol Pot.
În Mexic, „diabolicul de-a dreptul” cardinal Marcial Maciel era de o bgăție nemăsurată, deșănțată, ostentativă și nerușinată pentru un om al Bisericii. În timp ce se deda la violențe sexuale care îi duseseră vestea, Maciel era pioșenia întruchipată la toate manifestările publice.
Defunct și el, López Trujillo a denunțat și astfel a fost responsabil de uciderea a zeci de preoți și episcopi, eliminați de trupele paramilitare pentru vederile lor progresiste după ce „sfinția sa” i-a arătat cu degetul.
De-a lungul unei lecturi uimitoare, Biserica Catolică face ca turnătorii ortodocși la Securitate și episcopii balcanici auriți care vin în fața credincioșilor cei mai sărmani în limuzine de lux și butaforii aurite să pară niște jucării ieftine din plastic.
Imensă, atotputernică, opulentă până la saturație și dincolo de ea, coruptă și ipocrită până în măruntaiele care îi poartă mobila extrem de urâtă și neverosimil de scumpă, „inima” celei mai mari religii din lume, Vaticanul, pare să nu mai bată decât pentru propriul grobianism.
Toate aceste falduri lipicioase au fost, se pare, prea mult chiar și pentru Papa Benedict al XVI-lea, care a tunat împotriva homosexualității în celebrii săi papuci roșii Prada, în timp ce l-a mângâiat pe bucle, secunde lungi, pe cancelarul său Georg Gänswein, atunci când acesta a fost uns arhiepiscop.
A crede că anatema publică îi poate atinge pe toți acești intangibili purtători ai mesajelor lui Hristos sau că se vor opri din ceea ce fac ori că vor admite vreodată putregaiul, indiferent de evidențe, este una dintre marile iluzii ale acestei lumi.
Roxana Ichim Istudor