S&P confirmă ratingurile României la 'BB plus/B' cu perspectivă stabilă

Guvernul României salută faptul că agenţia de evaluare financiară Standard&Poor’s a reconfirmat astazi, 9 mai 2013, ratingul României la nivelul “BB+” pentru obligaţiunile pe termen lung emise în moneda straină şi locală, precum şi ratingul la “B” pentru obligaţiunile pe termen scurt emise în moneda straină şi locală, cu perspectiva stabilă.

Standard&Poor’s atribuie acest rating angajamentului Guvernului de a continua procesul considerabil de consolidare fiscală, pe fondul menţinerii unui deficit de cont curent mai moderat decât în anii anteriori, precum şi preocupării Executivului pentru stimularea creşterii economice prin atragerea de investiţii străine directe. S&P se aşteaptă la o consolidare sustinuţă a creşterii economice în perioada 2013-2015.

„Anticipăm că creșterea economică se va consolida treptat în 2013-201 mai ales datorită creșterii investițiilor, facilitate de o rată mai ridicată de absorbție a fondurilor UE și de o revenire a investițiilor străine directe, factori care vor susține consumul populației și exporturile”, informează S&P.

Pe de altă parte, performanţele economiei vor fi afectate de „capacitatea administrativă slabă, care va limita abrosbţia fondurilor UE”, dar şi de progresele lente înregistrate în implementarea reformelor structurale.

 „Guvernul a început restructurarea societăţilor de stat, în special în sectorul energiei şi cel al transporturilor, dar considerăm că ar putea exista o reticenţă în ceea ce priveşte închiderea companiilor care înregistrează pierderi sau vânzarea activelor statului”, notează agenţia de rating.

 În aceste condiţii, S&P estimează că rata anuală de creştere economică nu va depăşi 3% pe termen mediu.

Agenția de evaluare financiară apreciază că procesul de consolidare fiscală va continua, cu riscuri în privinţa perspectivelor economiei.

Astfel, Standard & Poor’s menţine România în categoria speculativă, sau „junk”, nerecomandată pentru investiţii pe termen lung.

Calificativul „BB+” atribuit datoriilor pe termen lung ale statului român este cu o treaptă sub categoria „investment grade”.

Decizia S&P o confirmă pe aceea a agenţiei Fitch, care la jumătatea lunii aprilie, menţinea ratingul de credit pe termen lung în valută al României la „BBB-„, cu perspectivă stabilă. Tot atunci, Fitch aprecia la „BBB” ratingul de credit pe termen lung în monedă locală al României, respectiv la „F3” ratingul de credit pe termen scurt, arată Guvernul într-un comunicat de presă, remis, joi, AMOS News.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.