Spania are grijă de bătrânii ei

Guvernul de la Madrid va aloca 10 miliarde de euro din programul de redresare post-COVID-19 pentru combaterea a ceea ce este cunoscut în Spania ca „exodul rural”, mai precis deopularea masivă, care afectează grav economia țării, potrivit solidnews.ro.

Potrivit unui raport al think-tank-ului Funcas, aproape 46% din teritoriul Spaniei a pierdut peste 50% din populație din 1950 încoace. Prin aceste alocări, Executivul de la Madrid urmărește să sprijine cele mai depopulate zone ale Spaniei, Castilla y León sau Aragón, care fac parte din așa-numita „España vaciada” („Spania golită”).

În ultimii 23 de ani, multe zone din aceste provincii, precum și din Castilla-La Mancha, Extremadura, Galicia, Andalucía și La Rioja au cu jumătate mai puțini locuitori și au pierdut același procent din valoarea economică.

Vedem în Spania o concentrare de venituri și populație în patru zone metropolitane majore, în timp ce multe zone din provincie care furnizează servicii alimentare pentru orașele mari sunt în declin”, punctează Teresa Ribera, ministrul spaniol al Tranziției Ecologice.

Pe lângă îmbătrânirea populației, experții care au realizat raportul menționează și „masculinizarea” excesivă a populației din aceste zone, menționându-se nevoia de a se crea locuri de muncă și facilități pentru femei.

Cele 10 miliarde de euro vor fi direcționați spre comunitățile mici, circa 3.000 de municipalități, prin intermediul unor programe de tranziție la o societate ecologică, inclusiv reabilitarea energetică a clădirilor, proiecte-pilot pentru energie sustenabilă, planuri de distribuție a apei și o digitalizare extinsă. În același timp, se vor înființa sisteme de îngrijire a vârstnicilor din aceste zone.

 

Comments

comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.