Comisia Europeană, acuzată de „heirupism” în implementarea agriculturii „verzi”

Asociația fermierilor din Uniunea Europeană acuză Comisia Europeană de „heirupism” în implementarea măsurilor de trecere la agricultura verde.

Impunerea acestor obiective fără a avea o imagine asupra impactului pe care îl vor avea asupra sectorului îi va lăsa pe fermieri în postura de a aștepta sfârșitul ca animalele din abator”, după cum s-a exprimat secretarul general al asociației, Pekka Pesonen.

Reprezentanții fermierilor atag atenția asupra unei potențiale „capcane” în acest set de măsuri. Practic, deși Comisia a anunțat că fiecare măsură a strategiei va fi evaluată din perspective impactului, unele initiative sunt considerate „voluntare”, dar numai pentru că au acest caracter nu înseamnă că nu trebuie implementate, după cum atrage atenția Carla Boonstra, șeful reprezentanților fermierilor danezi din Parlamentul European, citată de Euractiv.

La rândul său, Pesonen și-a exprimat îndoiala vizavi de „logica acestui sistem de gândire a Comisiei Europene, cu atât mai mult cu cât obiectivele Acordului Verde vor fi incorporate în pachetul de reform a Politicii Agricole Comune, programul din Uniunea Europeană care beneficiază de cele mai importante alocări din bugetul UE.

Sectorul nu se află în dezacord cu ideea de bază, aceea că este nevoie de trecere la agricultura sustenabilă și ecologică, dar Comisia nu a furnizat și informații despre impactul și urmările acestor măsuri pe care deja vrea să le implementeze”, afirmă reprezentanții fermierilor europeni.

La rândul său, Comisia punctează faptul că un impact în linii generale a fost creionat, dar „vom avea și evaluări mai detaliate, mai devreme sau mai târziu”, după cum a arătat Tassos Haniotis, director de strategii în cadrul Comisiei Europene, potrivit solidnews.ro.

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.