Vasile Dîncu, la Gold FM: „Nu se poate forța o libertate colectivă cu 15% susținere populară”

Invitat în emisiunea „Ce-i în gușă, și-n căpușă”, realizată de Cozmin Gușă la Gold FM, sociologul și senatorul PSD Vasile Dîncu a detaliat pe marginea ecourilor în societatea românească a tendinței europene de accentuare a drepturilor minorităților LGBT.

Ca sociolog, pot să afirm că 59% dintre români declară că nu ar fi deranjați să aibă în familie o persoană care aparține acestor minorități. Această atitudine este relevantă pentru acceptarea libertăților individuale ale persoanelor.

Pe de altă parte, dacă 85% dintre români nu sunt de acord cu redefinirea în școli a genului, nu se poate forța o libertate colectivă cu 15% susținere popular. Politicul servește omul, comunitatea și națiunea, cu toate valorile sale identitare”, a afirmat Vasile Dîncu.

Referindu-se la atitudinea PSD față de această tendință și la votul care s-a dat în Parlamentul European, Vasile Dîncu, care face parte din conducerea centrală a social-democraților, a anunțat o schimbare majoră de abordare.

De acum încolo, PSD va analiza la nivel central felul în care se votează în Parlamentul European, cu atât mai mult cu cât rezoluțiile care sunt puse în fața tuturor europarlamentarilor sunt redactate într-un limbaj destul de tehnocrat.

De asemenea, vom schimba abordarea față de legătura cu Parlamentul European, în așa fel încât PSD să se poată reconecta la Europa așa cum era conectat pe vremea lui Adrian Năstase.

În viitor, PSD va susține proiectele europene după negocieri solide și după introducerea temelor respective în dezbatere la nivel națonal. Nu vom mai accepta acceptarea mecanică a unor directive”, a spus Vasile Dîncu, la Gold FM.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.