Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Spectrul unui nou Război Mondial, improbabil

Publicat: luni, 16 aprilie 2018

 „Nu ştiu cu ce arme se va purta cel de-al treilea război mondial, ştiu însă că cel de-al patrulea se va purta cu beţe şi pietre” (Albert Einstein, când a descoperit puterea armelor nucleare)

Creşterea numărului şi a frecvenţei crizelor internaţionale din ultima vreme pare a fi premonitorie pentru un nou conflict, la nici un secol după ce ultimul Război Mondial a modificat ireversibil lumea cunoscută. Sau este vorba doar de un alt mod de a câştiga audienţă

Pe măsură ce ne apropiem şi de sfârşitul acestei decade putem constata o creştere alarmantă a frecvenţei cu care se produc crizele internaţionale. Relatările din presă sunt adesea pesimiste, dacă nu alarmiste, iar din ştirile difuzate pare că lumea se îndreaptă către coşmarul de care toată lumea se teme: un nou război total, similar celor două de la începutul secolului trecut, care au cauzat milioane de victime. Focarul principal pare a fi Siria (împreună cu alte părţi din Orientul Mijlociu), un câmp de luptă în care marile puteri – Rusia, SUA – precum şi puteri regionale precum Turcia, Israel sau Iran, par să îşi desfăşoare o paradă militară macabră în care îşi arată cele mai „atractive” arsenale militare din dotare în acţiune.

Spre deosebire de deceniul anterior  însă, tensiunile nu s-au limitat la graniţele a două state din Orientul Mijlociu. Criza siriană a provocat un imens val de refugiaţi care, la rândul său, a crescut tensiunile dintre statele europene, în special în cazul celor care au refuzat cotele stabilite la Bruxelles, punând în pericol unitatea europeană, practic cea mai importantă realizare a europenilor din perioada postbelică, anume Uniunea Europeană, o structură gândită în principal pentru a asigura pacea şi colaborarea în interiorul Europei. Însă există şi alte probleme imediate care ameninţă pacea, securitatea şi libertatea europenilor. Una dintre urmări este războiul hibrid purtat de Rusia de aproape patru ani în Estul Ucrainei – război care deşi a fost încheiat de un armistiţiu, încă mocneşte. În altă zonă apropiată de cea a ţării noastre, tensiunile interetnice sunt încă prezente în Peninsula Balcanică, manifestându-se regulat în anumite momente-cheie. Dincolo de Atlantic, Casa Albă şi Coreea de Nord fac schimburi dure de replici în contextul iminentei dezvoltări a arsenalului nuclear de către cea din urmă. Acest lucru face ca unii cercetători să afirme că ne aflăm „la două minute” distanţă (pe un ceas imaginar) de o catastrofă mondială. Însă sunt şanse ca aceste tensiuni internaţionale să ajungă nişte simple piese mai tumultoase de istorie şi nimic mai mult. Un prim semnal ar fi ideea ca președinții SUA și Coreii de Nord chiar să se întâlnească. Dar mai există și alte considerente.

Proliferarea democrațiilor descurajează conflictele majore

După 1990 a avut loc o implozie a regimurilor autoritare din toată lumea, nu doar în blocul comunist central-est-european sau, prin extensie, în blocul socialist. Inclusiv statele cu dictaturi militare precum Chile au trecut la un regim democratic – nemaifiind nevoie de susţinerea acestora de către Statele Unite drept compromis în lupta cu blocul sovietic. Această proliferare a regimurilor democratice este importantă din mai multe motive, în primul rând pentru că, din punct de vedere istoric, conflictele dintre două state democratice sunt mai rare decât dintre două state totalitare sau autoritare. În al doilea rând, guvernele democratice nu declanşează niciun conflict dacă nu sunt sigure de o victorie rapidă şi fără pierderi prea mari. Războiul nu înseamnă numai pierderi consistente economice şi de vieţi omeneşti; înseamnă generaţii întregi traumatizate de conflagraţii, fie fizic, fie numai psihic. Aceste generaţii vor constitui masa de votanţi a altor forţe politice care militează împotriva războiului.

Într-un stat nedemocratic, părerea anumitor persoane sau grupuri de interese este pusă deasupra interesului oamenilor obişnuiţi, iar războiul este, aşadar, mult mai uşor asumat. Proliferarea democraţiilor a făcut ca această conjunctură să se extindă la rândul ei, creându-se astfel premisele pentru o pace mondială de durată.

ONU și economia lumii, frâne de proporții

Niciodată în istoria cunoscută de omenire până în cel de-Al Război Mondial nu a existat vreo organizaţie mondială (care să cuprindă toate statele importante), al cărei scop să fie obţinerea şi implementarea păcii mondiale, prin delegitimarea războiului ca mod de reglementare a relaţiilor dintre state. Deşi prima încercare de acest tip, sub forma Ligii Naţiunilor, a eşuat în anii ’30 ai secolului trecut, Organizaţia Naţiunilor Unite a preluat moştenirea acesteia, reuşind să obţină implicarea tutror naţiunilor importante pe scena internaţională de la momentul respectiv: Statele Unite, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Franţa, China (sub forma participării ca membri permanenţi ai Consiliului de Securitate).

În ziua de astăzi, un război este de neconceput şi este condamnat de cea mai mare parte a societăţii internaţionale. Organizaţia Naţiunilor Unite are susţinători fermi pe scena internaţională, însă, de asemenea, are şi mecanisme prin care să oprească răspândirea oricărui conflict internaţional.

În ce privește economia lumii, în ultimul secol, relaţiile economice dintre state s-au accentuat într-un ritm extrem de accelerat. Țările de pe tot mapamondul au reuşit să încheie relaţii comerciale între ele, profitând de libertatea comerţului pe mare impusă după cele două Războaie Mondiale şi de coborârea tarifelor vamale. Totodată, tonajul vaselor a crescut, permiţând transportul mai multor containere pe un singur vas, ceea ce însemna mai multă marfă pentru fiecare transport. Transportul mărfii nu a fost însă singurul avantaj în acest sens – cel aerian a suferit şi el o evoluţie. Astfel, tot mai mulţi oameni au ajuns să călătorească, să încheie afaceri sau pur şi simplu să viziteze o ţară sau alta.

Încă din timpul Războiului Rece, relaţiile chino-americane s-au îmbunătăţit, americanii sperând să încline balanţa în marele conflict ideologic al secolului trecut. Căderea Cortinei de Fier din Europa nu a adus cu sine şi trecerea Chinei la democraţie, revoltele din Piaţa Tien An Men din Beijing, însă date fiind relaţiile americano-chineze deja existente, evoluţia celor dintre Rusia şi Statele Unite începând cu anul 1990 aduce cu sine pacificarea relaţiilor dintre marile puteri. SUA devenea de altfel, cea mai mare putere mondială de facto, iar China şi Rusia, în ciuda neînţelegerilor îndelungate privind frontierele, nu îşi permiteau la rândul lor să întreprindă nicio acţiune reciprocă de conflict (dată fiind şi situaţia economică)

Acestea fiind date, o situaţie în care un stat să rupă relaţiile economice cu un alt stat este destul de problematică, mai ales în condiţiile unor legături existente. După anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, mulţi lideri europeni s-au arătat reticenţi în a impune sancţiuni acesteia din urmă, din cauza legăturilor energetice pe care Europa le are. Totodată, Franţa avea un acord de construcţie a patru nave militare din Clasa Mistral în şantierele navale rusești. Nici măcar scandalul diplomatic major care a intervenit între Rusia și Occident nu poate fi de natură să provoace un conflict de proporții planetare.

Popoarele și statele au ajuns să preţuiască valoarea păcii

Ultimele două Războaiele Mondiale au reprezentat pentru state „războaie totale”. Întreaga populaţie, indiferent de vârstă, gen sau situaţie materială, a trecut prin ororile conflictului, a fost afectată fizic sau mental de către acesta, teatrele de operaţiuni în sine depăşind linia frontului. De asemenea, ideologizarea accentuată a dus fie la susţinerea fără precedent a guvernelor de către acestea, fie la dezavuarea accentuată a eforturilor de război şi nemulţumiri crescute care au degenerat în revolte.

După două Războaie Mondiale, oamenii au ajuns să preţuiască valoarea păcii. Se poate spune, totodată, faptul că cele două războaie au fost şi un factor egalizator, în fabrici făcându-şi apariţia şi femei pentru a sprijini producţia de război, precum şi unităţi militare formate din colonişti (cum e în cazul Marii Britanii). Astfel, statele au ajuns să „preţuiască” mai mult importanţa unui număr cât mai mic de victime şi, în mod evident, cea a unui număr cât mai mare de persoane apte de lucru.

Un lucru este sigur: chiar dacă, în orice moment, tensiunile majore dintre state par a scăpa de sub control, cu siguranţă unul dintre decidenţi va alege calea compromisului pentru a opri escaladarea şi pentru a preveni violenţele şi vărsările de sânge.

Cătălin Petrescu

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=96160

Publicat de la data apr. 16 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

13 noiembrie 2018, 23:21
 

E
Noros
8°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 6°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 81%
Vânt: 7 km/h E
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:09
Apus: 16:50
Prognoza 14 noiembrie 2018
Zi
 

SSV
Înnourat
13°C
Vânt: 0 km/h SSV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

ENE
Precipitaţii
4°C
Vânt: 0 km/h ENE
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-11-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 19:00 si 23:00 In zona : Județul Argeş: Câmpulung, Curtea de Argeș, Mioveni, Băiculești, Pietroșani, Mihăești, Coșești, Stâlpeni, Schitu Golești, Mușătești, Bălilești, Mălureni, Țițești, Merișani, Poienarii de Muscel, Budeasa, Dârmănești, Micești, Tigveni, Godeni, Berevoești, Aninoasa, Vlădești, Vulturești, Ciofrângeni, Davidești, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-11-2018 Ora : 18 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 18:00 si 23:00 In zona : Județul Suceava: zona joasă;Județul Suceava: Dolhasca, Forăști, Dolhești, Drăgușeni;Județul Neamţ: zona joasă;Județul Neamţ: Doljești, Botești, Timișești, Păstrăveni, Stănița, Boghicea;Județul Iaşi: Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Belcești, Deleni, Cotnari, Scobinți, Lespezi, Hălăucești, Tătăruși, Ruginoasa, Stolniceni-Prăjescu, […]

Loto

Horoscop

  • 148.902 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team