Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Unirea Republicii Moldova cu România – repere lucide

Prin semnificaţia istorică pe care o poartă, anul Centenarului Marii Uniri a stârnit o sumedenie de emoţii în rândul populaţiei de pe ambele maluri ale Prutului. Însă realităţile contemporane ne arată că, în ciuda tutror acestor speranţe, momentul riscă să rămână în istorie mai degrabă ca un an comemorativ.

În timp ce la nivel politic încă mai există discuţii referitoare la evenimentele organizate în acest moment istoric, anul Centenarului pare să aducă provocări şi din alte direcţii. Entuziasmul societăţii la perspectiva unei reuniri a tuturor românilor, în cadrul vechilor teritorii de la 1918, precum şi speranţa unei Românii care să cuprindă toate spațiile tradiţional româneşti se manifestă parcă prea grăbit şi prea neglijent pe alocuri. Este de apreciat dorinţa a unor localităţi întregi din stânga şi de-a dreapta Prutului de apropiere reciprocă, iar prin semnarea acestei declaraţii simbolice de unire se poate combate argumentul conform căruia, în majoritatea lor covârşitoare, moldovenii doresc unirea doar pentru a avea mai uşor acces la spaţiul european. Însă de aici şi până la a vorbi despre o adevărată unire dintre Republica Moldova (NU Basarabia) şi România există obstacole majore care, cel mai probabil, nu vor fi depăşite în următoarele decenii.

Dezgheţarea unui conflict îngheţat

După căderea URSS, spaţiul est şi sud-est-european a rămas într-o volatilitate crescută. Naţionalismul, reprimat de blocul comunist în scopul „solidarităţii popoarelor în faţa regimurilor burghezo-moşiereşti”, a cunoscut o ascensiune în forţă în perioada imediat următoare din anii ’90, manifestat cel mai puternic prin tensiunile din Iugoslavia. În acest context, şi cu resursele secătuite, noua Federaţie Rusă a lui Elţîn s-a folosit de tensiunile interetnice moştenite din perioada sovietică pentru a se afirma în regiune. Primele astfel de conflicte au fost cele din regiunea Nagorno-Karabah şi din regiunea separatistă Transnistria. În ziua de azi, ele formează marginile unui aproape complet lanţ de conflicte îngheţate (Transnistria – Donbass – Abhazia – Osettia de Sud – Nagorno-Karabah) ce înconjoară Marea Neagră şi are scopul de a preveni dominaţia asupra Rusiei în zonă.

Totodată Transnistria, de facto sub controlul Rusiei, a devenit un punct important pentru aceasta din două motive. În primul rând, cantitatea de armament stocată în regiune şi aflată sub „controlul” Tiraspolului este una impresionantă. „Deusche Welle” scria în 2015 că aici se află „cea mai mare cantitate de armament din Europa de Est”, fiind un fost depozit al Armatei a XIV-a combinat cu o parte din cel aflat înainte de anii ’90 în RDG şi Cehoslovacia. Totodată, aceeaşi publicaţie susţine că „Nimeni, în afară de autoritățile transnistrene și ruse, nu cunoaște până astăzi cantitatea, tipul și starea munițiilor”, putându-se astfel spune, fără nicio urmă de îndoială, că Transnistria, odată reactivată, poate constitui un nucleu serios de instabilitate în regiune. Pe de altă parte, Transnistria în sine este o „gaură neagră” în peisajul internaţional. Nu există legi, nu există jurisdicţii, există numai interese care guvernează regiunea. Regiunea transnistreană e un rai al corupţiei, al spălării de bani, al traficului de persoane, al activităţilor ilicite de tot felul, cu încuviinţarea politicienilor de rang înalt.

Luând în considerare şi numărul relativ mare de moldoveni şi români (177.888 de persoane la ultimul recensământ, reprezentând aproximativ 32,04% dintre cetăţenii transnistreni), se poate spune că problema transnistreană este departe de a se rezolva doar prin simpla acordare a independenţei de către Chişinău. Cu atât mai mult o eventuală unire a acestuia din urmă cu România, o Românie descrisă ca „fascistă” şi „imperialistă” de cei care i-au mânat pe transnistreni în „războiul de independenţă” din anii ’90 în primul rând.

Moldova, la rândul ei, nu are numai problema Transnistriei; strategia abordată de forţele politice proruse pentru a descuraja susţinerea unioniştilor arată că populaţia încă mai poate fi convinsă prin aceleaşi metode aparent învechite să se teamă şi să se opună unei posibile uniri (sau cel puţin are motive solide să creadă asta). Iar sentimentul reverberează cel mai puternic în rândul populaţiei non-româneşti (ruşi, ucrainieni etc.), dar şi în rândul celor care sunt convinşi de statalitatea şi etnicitatea separată a moldovenilor faţă de români. Zona întreagă poate deveni un butoi cu pulbere a cărui explozie poate fi înteţită de Rusia doar pentru a creşte şi mai mult ostilitatea internă faţă de NATO şi de Occident per ansamblu, precum şi de a abate atenţia acestor state de la alte probleme şi puncte de interes vitale.

Deziderat unionist bazat pe criză de identitate

În ziua de azi, România şi Republica Moldova ocupă două poziţii diferite din multe puncte de vedere. În timp ce România a reuşit să se integreze politic în lumea occidentală prin aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, Republica Moldova mai trebuie să se confrunte cu numeroase obstacole pe care ţara noastră le-a depăşit sau (poate) nici măcar nu a dat de ele. La ultimele alegeri prezidenţiale, candidatul socialist cu orientări proruse Igor Dodon a câştigat fotoliul de la Chişinău împotriva candidatei proeuropene Maia Sandu, campania lui electorală urmărind demonizarea acesteia prin mesaje homofobe, xenofobe sau prin alte denigrări.

În acelaşi timp, România se bucură de una dintre cele mai favorabile perioade de stabilitate din regiune, însă aceasta vine cu un preţ: în politica sa externă, România nu are voie să afecteze suveranitatea şi independenţa niciunui stat şi nici să revendice teritorii ce nu îi aparţin de drept prin tratatele internaţionale, însemnând cele dincolo de graniţele stabilite. Există numeroase convenţii internaţionale, de la Acordul (numit şi „Decalogul”) de la Helsinki din 1975, până la acordurile de aderare la NATO şi la Uniunea Europeană şi cele la care au luat parte şi vecinii săi (cum ar fi acordurile de frontieră).

Stabilitatea României este apreciată la cel mai înalt nivel în rândul cancelariilor occidentale şi a determinat statele şi organizaţiile aferente să ne includă în proiecte cu impact major şi pozitiv asupra securităţii naţionale, cum ar fi scutul antirachetă de la Deveselu. Peste Prut însă, stabilitatea este, cum este mai sus menţionat, una fragilă, aparentă, menţinută doar de interesele regionale ale Rusiei, care are afaceri prospere şi atrage destui cetăţeni din acea regiune. Există o susţinere puternică pentru o eventuală unire cu România, procentual poate mai mare decât în ţara noastră, însă pentru mulţi această unire ar însemna numai potenţialul de a rezolva problemele personale – salarii, pensii, infrastructură, economia per ansamblu – deziderate pe care întreaga clasă politică de la Chişinău, indiferent de culoare, a eşuat să le ofere. Însă există riscul ca pe un astfel de fundal, un peisaj postunionist să fie presărat de dezamăgiri din cauza nerealizării aşteptărilor.

Ca urmare, se poate vorbi despre un deziderat unionist bazat pe o criză de identitate a populaţiei din statul vecin, un stat cu o existenţă de sine stătătoare mai mică de trei decenii şi care îşi bazează istoria pe manipulări sovietice şi pe un o altă entitate politică, unită de bunăvoie cu Bucureştiul la 1859. În aceste condiţii, este puţin probabil ca unirea dintre România şi Republica Moldova să aducă vreun beneficiu major, altul decât cel de a fi reparat o nedreptate istorică pe care Rusia actuală nici măcar nu şi-o asumă. Chiar dacă există o parte semnificativă din populaţie care îşi doreşte unirea, există şi o altă parte a populaţiei Republicii Moldova care se opune cu îndârjire ideii, chiar dacă până acum nu a fost atât de vocală. Combinaţia aceasta ar putea exploda, situaţie de evitat atât de România şi Moldova, cât şi de alte state implicate aici.

Un eventual angajament pe termen lung

Cel mai important lucru de care Republica Moldova trebuie să scape (cel care de altfel a şi adus-o în situaţia istorică nefericită în care se află astăzi) este influenţa rusească; Rusia se teme cel mai mult că orientarea statelor de către NATO şi alte alianţe occidentale înseamnă o ameninţare directă asupra securităţii sale, pe care încearcă să o contracareze prin orice mijloace posibile, inclusiv prin provocarea separatismului şi prin invazia militară a vecinilor săi. Președintele Putin, pe de altă parte, se bucură de o puternică susţinere în urma retoricii antioccidentale pe care o promovează în discursul public. Nici Occidentul nu este mai prietenos în urma încălcărilor flagrante de către Rusia a unui teritoriu suveran care nu îi aparţinea, însă acesta nu s-a recuperat complet din criza financiară de acum zece ani şi este lovit şi de populismul conservator şi de dreapta şi extremă-dreapta, susţinut în parte de banii şi de „trolii” ruşi.

Republica Moldova trebuie în primul rând să menţină stabilă linia integrării euro-atlantice pe care s-a înscris. Moldovenii trebuie să înţeleagă că un trai mai bun nu vine fără anumite sacrificii pe parcurs, sacrificii pe care le-am făcut şi noi, cei dincoace de Prut, pentru a avea un stat mai funcţional şi nivel de viață sssuperior. O unire în acest moment ar putea însemna, printre altele, şi contactul direct al Rusiei cu toţi cei trei piloni cu un potenţial mai mare ai NATO din regiune (pe lângă Polonia şi Ţările Baltice) – şi anume România – cu care nu poate avea contact în prezent decât pe mare. Totodată, pentru România ar fi mai uşor să se folosească de Republica Moldova ca pe un proxy pentru a gestiona tensiunile din regiune decât să aloce ea însăşi resurse atât pentru integrarea administrativă a regiunii, cât şi a diferitelor populaţii care o compun.

Nu în ultimul rând, atât Moldova, cât şi România trebuie să menţină o linie coerentă în politica externă, cu atât mai mult în relaţia dintre ele, indiferent de culoarea politică şi de partidele de la putere, atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti. Într-un peisaj global în care soft power-ul occidental îşi arată limitele, un drum către o eventuală unire este un angajament pe termen lung pe care trebuie să ni-l luăm, nu un spectacol de moment.

Cătălin Petrescu

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=96155

Publicat de la data Apr 16 2018. Categorii ACTUALITATE, ALEGEREA NOASTRA.

Zona comentariilor

Meteo în țară

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 24-04-2018 Ora : 8 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 08:20 si 09:30 In zona : Județul Sălaj: Crasna, Sâg, Valcău de Jos, Almașu, Horoatu Crasnei, Meseșenii de Jos, Buciumi, Bănișor, Cizer, Cuzăplac, Fildu de Jos, Agrij; Se vor semnala : frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale […]

24 aprilie 2018, 9:54
 

V
Soare
17°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 19°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 63%
Vânt: 7 km/h V
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 6:18
Apus: 20:11
Prognoza 25 aprilie 2018
Zi
 

SE
Parţial însorit
28°C
Vânt: 7 km/h SE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

SV
Predominant senin
14°C
Vânt: 0 km/h SV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 89.921 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team