Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Statul ungar finanțează creșterea natalității

Publicat: marți, 24 decembrie 2019

Guvernul ungar a preluat şase clinici private de fertilizare in vitro şi a sporit finanţarea pentru a face tratamentele accesibile pentru tot mai multe cupluri, în cadrul unui program de oprire a declinului numeric al populaţiei, a anunţat executivul de la Budapesta, relatează agenţia Reuters.

Premierul Viktor Orban a făcut o prioritate din sporirea natalităţii şi a acordat stimulente menite să încurajeze cuplurile să facă mai mulţi copii, precum scutiri de taxe sau împrumuturi subvenţionate, astfel încât pe termen lung Ungaria să nu ajungă să-şi acopere deficitul de forţă de muncă prin imigraţie.

Potrivit deciziei apărute joi în publicaţia oficială Magyar Kozlony, guvernul ungar a preluat sub controlul statului şase clinici specializate în fertilizare in-vitro, măsură pe care o consideră a fi de o „importanţă naţională strategică” şi prin urmare nu i se aplică regulile pieţei concurenţiale.

Guvernul de la Budapesta a mai precizat că medicamentele folosite la tratamentele de fertilizare vor fi scutite de taxe de la 1 ianuarie 2020 şi vor fi eliminate limitările pentru finanţarea de către stat a tratamentelor de fertilizare in vitro, pentru a nu mai exista liste de aşteptare.

Cea mai importantă clinică de fertilizare in vitro de la Budapesta, Kaali Institute, a refuzat să comenteze decizia.

Fondatorul acestei clinici, profesorul Geza Nagy Kaali, a fost însă citat într-o declaraţie a guvernului afirmând că se vor naşte mai mulţi copii dacă statul va spori finanţarea pentru creşterea natalităţii.

În anul 2017, Geza Nagy Kaali i-a trimis o scrisoare premierului Viktor Orban, în care a subliniat că 20-25% din cuplurile ungare care doresc să aibă un copil se confruntă cu probleme de fertilitate.

El a apreciat că o eliminare a limitării finanţării guvernamentale pentru tratamentele de fertilizarea in vitro ar permite creşterea numărului copiilor născuţi prin această metodă de la circa 2.000 la circa 3.500 pe an.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=112345

Publicat de la data dec. 24 2019. Categorii SĂNĂTATE, Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

6 iunie 2020, 7:27
 

N
Noros
15°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 17°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 1
Răsarit: 5:32
Apus: 20:57
Prognoza 7 iunie 2020
Zi
 

ENE
Înnourat
26°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NNE
Predominant senin
14°C
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 301.115 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team