Știați că există? Skeleton – săniușul de-a-ndoaselea
Skeletonul este un sport de iarnă, inclus în programul Jocurilor Olimpice de la Soci, însă mai puțin cunoscut. Ca și bobul, se practică pe o pârtie descendentă de gheață, pe care se poate ajunge la o viteză maximă de 130 km/h.
Skeletonul (schelet, în traducere din limba engleză) este denumirea dată de un englez, ca la majoritatea sporturilor de altfel. În 1882, când schiul era un sport necunoscut în Europa Centrală, câțiva soldați englezi au construit primii o pistă de alunecare, din gheață, între localitățile elvețiene Davos și Klosters. Potrivit unor istorici într-ale sportului, 1892 a fost un an crucial pentru acest sport cu denumirea ciudată. Un turist englez, pe nume său L.P. Child, a provocat stupoare printre prietenii săi, construind un nou tip de sanie, strămoșul Skeletonului de azi. Sania respectivă a fost realizată în întregime din metal, iar acel nou design de sanie aducea mai mult cu un schelet. Numele actual al Skeletonului a fost utilizat atunci pentru prima oară. Pe de altă parte, alții consideră că, de fapt, termenul „Slede” reprezintă pronunția corectă a numelui acestui sport, fiind vorba de un cuvânt norvegian care se referă la o sanie scandinavă folosită pentru sporturile pe gheață.
Cert este că, încă din acele zile, săniușul sau Skeletonul au generat entuziasm și fascinație printre concurenți și spectatori deopotrivă, indiferent de denumire. Și mai interesant este că întrecerile de skeleton s-au dezvoltat pe domeniul schiabil elvețian, mai întâi ca distracție pentru cei bogați.
În 1905, Skeletonul a devenit cunoscut în afara Elveției. Austria a fost prima țară care a preluat noul sport. În orașul Muerzzuschlag, primele Skeletonuri și-au făcut apariția în timpul competițiilor de bob. Federația Internațională de Bob și Săniuș (FIBT), de care aparține și Skeletonul, a fost formată în 1923. Peste trei ani, în 1926, FIBT a avut un congres la Paris, unde a adoptat, printre altele, normele noului sport, descoperit în Elveția. În 1928, americanul Jennison Heaton a câștigat prima medalie de aur olimpic la Skeleton la Jocurile de iarnă de la St. Moritz (Elveția). Fratele său mai mic, John, s-a clasat al doilea. Concursul a fost numai pentru bărbați.
În 1948, douăzeci de ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de Iarnă, care s-au ținut tot la St. Moritz, Skeletonul a fost din nou sport olimpic. Și tot numai pentru bărbați. După război, treisprezece sportivi din cinci țări au luat parte la acest sport. Italian Nino Bibbia, rezident din St. Moritz, a ieșit victorios după cinci serii, în timp ce John Heaton a câștigat a doua medalie de argint olimpic. În anii următori, Bibbia a devenit o legendă adevărată a acestui sport, domnind în peste 200 de concursuri de gen. Deschiderea primei piese de gheață artificială de bob și sanie a avut loc în 1969, în orașul german Königssee, și a permis sportivilor să se antreneze și să concureze, indiferent de condițiile meteorologice.
Între-timp, școli internaționale de Skeleton au început să apară, mai ales din 1986. O comisie specială înființată de Federația Internațională de profil a prezentat un program de dezvoltare a acestui sport. FIBT a început să dezvolte programe speciale pentru a sprijini federațiile naționale și a îmbunătăți practicile de formare ale sportivilor.
În 1992, douăzeci de țări au luat parte la Cupa Mondială. Un an mai târziu, s-au înregistrat 23 de țări participante. În 1994, 25 de națiuni au luat parte la Cupa Mondială. În prezent, peste treizeci de țări de pe toate continentele concurează în probele de Skeleton. În 1998, postul de televiziune Eurosport a difuzat pentru prima dată un campionat mondial de Skeleton.
Pe 2 octombrie 1999, FIBT și-a atins cel mai important dintre obiectivele sale, Skeletonul fiind inclus, din nou, în Programul Jocurilor Olimpice de Iarnă. Astfel, după o lungă pauză, probele au fost reluate în 2002, la JO de la Salt Lake City (SUA), atât la masculin, cât și la feminin. Popularitatea acestui sport a crescut foarte mult de atunci și include, în prezent, participarea unor țări care nu au sau nu pot avea o pistă de concurs, din cauza climei, a terenului sau a restricțiilor financiare. Sportivi din țări precum Australia, Noua Zeelandă, Insulele Bermude, Africa de Sud, Argentina, Irak, Israel, Mexic, Brazilia și chiar Insulele Virgine s-au implicat în acest sport în ultimii ani.
Federația Română de Bob și Sanie (F.R.B.S.) a fost fondată în anul 1924 și reorganizată conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000. Federația este constituită prin asocierea cluburilor de bob, skeleton și/sau sanie din întreaga țară.
La Skeleton, spre deosebire de proba de sanie, sportivii adoptă o poziție cu fața în jos, ghidând sania prin mișcările corpului. La linia de start, sportivul împinge sania specială pe o distanță de 25-40 de metri, după care se întinde pe aceasta și continuă cursa pe pista de gheață.
În 2010, FIBT a restricționat materialele autorizate să intre în componența săniilor de tip skeleton. Astfel, ramele trebuie să fie din oțel și nu pot avea mecanisme de direcție sau de frânare. Placa de bază poate fi realizată din materiale plastice. Mânerele și barele de protecție de-a lungul laturilor trebuie să susțină sportivul în timpul unei curse.
Greutatea maximă combinată admisă este de 115 kg (atlet și sanie) la bărbați și 92 kg (atlet și sanie) la femei. Sania singură nu trebuie să depășească 43 kg la bărbați și 35 kg la femei. Unii sportivi optează pentru atașarea de balast, dacă greutatea combinată scade sub greutatea minimă admisă. Balastul poate fi adăugat numai la sanie, nu și la concurent.
Dimensiunile unui skeleton sunt ca lungime — 800-1.200 mm și ca înălțime — 80-200 mm. Sunt obligatorii accesoriile: casca de curse cu protecție pentru bărbie sau o cască-scheleton specifică, pantofi cu ținte, ochelari de protecție sau vizetă, costume de sanie. Skeletonul folosit nu poate fi schimbat în timpul concursului decât cu acordul juriului în condițiile impuse de acesta: repetarea manșei, reducerea numărului de manșe, etc.
Pista de starturi amenajată trebuie să respecte unele norme: să fie prevăzută cu un sistem de șine fixe pe care să ruleze skeletonul; să aibă o lungime totală de minimum 75 m; zona de elan (de la prag până la prima fotocelulă) să fie de minimum 5 m; într-o parte și cealaltă a skeleton-ului așezat pe șine să existe spațiu pentru împinsul și alergarea cu acesta; porțiunea cronometrată să fie de cel puțin 40 m; după linia de sosire, trebuie să existe spațiu suficient pentru ca sportivul și skeleton-ul să se poată opri în siguranța.
Sursa. AGERPRES