CALEIDOSCOP LIFE & STYLE LIFESTYLE 

ȘTIAȚI CĂ EXISTĂ? Zorbing sau Rolling Ball

Zorbing sau Rolling Ball este un sport extrem care se practică de puțin timp. În ultimul timp, zorbing a câștigat mulți adepți în Statele Unite ale Americii, Europa și Asia. Sportul este originar din Noua Zeelandă.

În această țară, Dwane van der Sluis și Andrew Akers au inventat, în anul 1994, o sferă pe care au denumit-o Zorb. Primul loc în care s-a practicat (și încă se mai practică) Zorbing-ul a fost Rotorua.

Zorbing constă în rostogolirea unei persoane aflată într-o sfera transparentă de mari dimensiuni pe un teren în pantă și nu numai. Este un sport extrem pentru pasionații de senzații de rotire de nedescris și poate pentru lipsa de gravitație pe care o oferă rostogolirea în sfera transparentă.

Balonul/sfera cu care se practică acest sport reprezintă o minge gonflabilă de mărimi gigantice, din poliuretan termoplastic (TPU — 0,8 mm/1 mm) transparent, foarte flexibil și cu o rezistență sporită la zgârieturi și temperaturi extreme (de la—20 grade C până la +50 grade C).

În general, aceasta are aproximativ trei metri înălțime (de la 2,6 metri până la 3,8 metri diametrul exterior) și conține în interior un balon de dimensiuni mai mici, susținut într-o poziție paralelă cu mingea exterioară prin intermediul unor fire din nailon, de culori diferite. Acest spațiu din interior este locul unde va sta persoana care dorește să practice acest sport inedit. Ea va fi susținută de un ansamblu de curele confecționate dintr-un material foarte rezistent.

Între cele două sfere există un strat de aer care amortizează șocul. Exista și varianta în care aerul este înlocuit cu apă. După ancorarea practicantului de Zorbing, gigantica minge gonflabilă este împinsă către vale pentru a putea prinde viteză. Ea se va opri după ce va ajunge într-o zonă plată.

Deși este considerat un sport extrem, Zorbing oferă, potrivit practicanților, siguranță sută la sută.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version