Strategia UE pentru regiunea Dunării, primul raport intermediar

Comisia Europeană a dat publicității primul raport intermediar privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (EUSDR), la doi ani de la lansarea acesteia. Raportul prezintă în amănunt realizările importante în ceea ce privește soluționarea problemelor cauzate de lipsa legăturilor de transport, de absența competitivității, de poluare și de infracțiuni.

Macroregiunea Dunării este alcătuită din 14 țări, dintre care 8 sunt state membre ale UE. Raportul explică amănunțit modul în care acestea au reușit deja, prin numeroase proiecte și inițiative comune, să stabilească un sistem concret de cooperare.

Pe de altă parte, raportul Comisiei face apel la guvernele din regiunea Dunării să își respecte angajamente politice prin prioritizarea strategiei în toate domeniile de politică relevante, îndemnând cele 8 state membre ale UE implicate și Croația să includă strategia în planurile lor pentru viitoarele programe din cadrul politicii regionale pentru perioada 2014-2020.

Comisarul UE pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, a declarat: „Am început foarte bine. Strategia pentru regiunea Dunării este deja o dovadă a faptului că, acționând împreună, putem avea un impact mult mai mare decât dacă încercăm să rezolvăm problemele în mod izolat. Acum trebuie să trecem mai departe. Pentru cele 14 țări implicate, cooperarea nu poate fi doar un aspect marginal sau un ideal imprecis. Aș dori ca prioritățile Strategiei pentru regiunea Dunării să fie incluse în programarea viitoarelor noastre fonduri regionale și să fie integrate ferm printre prioritățile naționale, regionale și locale ale fiecărei țări implicate. Strategia ar trebui să fie luată în considerare în fiecare domeniu relevant de politică și să fie sprijinită de structuri stabile din punct de vedere politic și finanțate în mod adecvat.”

Raportul se axează pe progresele concrete înregistrate în cele patru domenii principale ale strategiei: interconectarea regiunii Dunării, protejarea mediului, creșterea prosperității și consolidarea regiunii Dunării.

Potrivit raportului, Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării a contribuit la instituirea unei structuri de cooperare valoroase pe termen lung și a generat un angajament politic clar în rândurile partenerilor săi.

Raportul stabilește recomandări clare pentru viitor: face apel la statele membre ale UE să includă strategia în viitoarele programe din cadrul politicii regionale pentru perioada 2014-2020.

Îndeamnă guvernele să utilizeze fondurile disponibile în mod eficient, combinând finanțări atât din fondurile structurale europene și din Fondul european de investiții, cât și din cadrul programului Orizont 2020, al programului COSME și al mecanismului Conectarea Europei.

Face apel la cele 14 țări implicate să se asigure că dispun, la nivel național, de structuri cu personal adecvat și finanțate corespunzător pentru realizarea priorităților Strategiei pentru regiunea Dunării.

Invită guvernele din UE să abordeze obiectivele strategiei în cadrul reuniunilor sectoriale relevante ale Consiliului de Miniștri (de exemplu, ale miniștrilor transporturilor, ale miniștrilor mediului, ale miniștrilor cercetării și ale miniștrilor de interne).

Raportul evidențiază o serie de proiecte noi și explică în detaliu modul în care strategia impulsionează inițiativele existente prin încurajarea colaborării și a combinării finanțărilor, contribuind astfel la programul de creștere pe termen lung al UE „Europa 2020″.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.