Summitul G20: Peste 22.000 de poliţişti pentru asigurarea securităţii
Peste 22.000 de poliţişti argentinieni vor fi mobilizaţi săptămâna viitoare în timpul summitului şefilor de stat şi de guvern ai G20 la Buenos Aires, unde sunt aşteptaţi Donald Trump, Vladimir Putin, Xi Jinping şi Emmanuel Macron, relatează AFP.
Autorităţile au precizat dispozitivul de securitate din jurul centrului de congrese Costa Salguero, care va găzdui reuniunile G20 vineri, 30 noiembrie, şi sâmbătă, 1 decembrie.
În plus, delegaţiile străine vor face deplasarea cu 2.000 de membri ai propriilor forţe de ordine.
„Securitatea este unul din elementele-cheie în acest tip de reuniuni, cu prezenţa principalilor şefi de stat din lume. Pentru aceasta, dispozitivul este adaptat provocării care se prezintă”, a declarat presei ministrul argentinian al securităţii, Patricia Bullrich.
O mare manifestaţie paşnică este convocată pentru 30 noiembrie în centrul capitalei Buenos Aires, însă altercaţiile sunt frecvente cu prilejul summiturilor G20.
„Considerăm că va fi o adunare paşnică, liniştită şi că aceia care doresc să exprime o poziţie opusă celei a summitului G20 pot face asta într-un cadru de pace, liberă exprimare, şi nu în violenţă”, a subliniat ministrul.
Pe celălalt mal al estuarului Rio de la Plata, Uruguayul se pregăteşte să primească un contingent de 400 de agenţi americani, pentru a asigura un suport logistic şi de securitate preşedintelui Statelor Unite.
La frontiere, forţele de ordine argentiniene vor filtra sosirile, ajutate de serviciile de informaţii străine, cu scopul de a respinge manifestanţii violenţi care au provocat tulburări cu ocazia ultimului summit G20 de la Hamburg, în Germania, la sfârşitul lui 2017.
În timpul summitului, aeroportul situat în apropiere va fi închis peste 48 de ore, ca şi portul, anumite secţiuni de metrou şi una din principalele gări ale capitalei argentiniene.
Vineri, 30 noiembrie, a fost declarată zi nelucrătoare, circulaţia fiind întreruptă în mai multe zone din centrul oraşului Buenos Aires.
Sursa: AGERPRES
Foto: Daily Mail