Nici logică, nici onestitate
Are explozia preţurilor o justificare economică? Sunt aceste insuportabile preţuri un rezultat al jocului cererii şi ofertei, care se spune că este suveran într-o economie de piaţă? Ei bine, nu! Nici pe departe! Nu trebuie demosntrat prea mult. Preţurile actuale nu sunt decât consecinţa însumării măsurilor administrative şi politice luate timp de 3 ani şi jumătate de guvernele succedate la putere, ca răspuns la o serie de presiuni interne şi externe. Şi mai clar: este vorba de o consecinţă a cedărilor în faţa pretenţiilor salariale, din motive electorale, demagogice, ca şi în faţa finanţei internaţionale, din motive încă nu pe deplin explicate. Câte ceva începe să transpară. Domnul Văcăroiu a trebuit să recunoască la televiziune, într-una din serile trecute, că renunţarea la limita adaosului comercial, care a dat frâu liber speculei, i-a fost impusă. Zicea dânsul în mod perifrastic: pentru că altfel vom ajunge în situaţia de a rămâne fără finanţare externă în prag de iarnă. Într-o bună logică, aceasta înseamnă că înlăturarea limitei de 30 la sută a adaosului comercial a fost dictată guvernului de cineva mai puternic decât el. De către cine? Şi mai ales pentru care motiv? Dl. Văcăroiu, adept al jumătăţilor de frază şi al jumătăţilor de adevăr, nu a spus. Se poate admite că finanţatorii noştri din afară care au interesul, pe deplin explicabil, să depăşim deci cât mai repede tranziţia, cum spuneam şi noi, văd în această limitare o măsură contrară scopului urmărit, economiei de piaţă. Şi mai ales acumulării de capital. Se vede însă că nimeni nu a stat să demonstreze efectul de bumerang al acestei măsuri în condiţiile precare ale economiei noastre. În Vest există zăgazul natural al abundenţei mărfurilor şi concurenţa, care obligă comercianţii să practice un preţ cât mai acceptabil. La noi, în afara penuriei, care poate permite negustorului să vândă marfa şi de zece ori mai scumpă decât a cumpărat-o, să aibă un profit de o mie la sută, fără absolut nici un efort în afara cheltuielilor de vânzare, nu există nici un fel de control. Nu se face acest lucru nici măcar prin pârghia economică a impozitului progresiv pe profit. Acest impozit este acelaşi, indiferent de felul activităţii şi de cifra de afaceri pe seama căreia a fost obţinut, indiferent de rata profitului. Diferenţierile făcute prin taxa pe valoarea adăugată sunt minime sub acest aspect şi nu descurajează în nici un fel tendinţa de a obţine un câştig nemeritat, de nimic îngrădit, sinonim cu jaful pe seama cumpărătorului.
Efectele sunt dezastruoase nu numai în privinţa sărăcirii galopante a celei mai mari părţi a populaţiei, dar şi în privinţa diminuării continue a producţiei prin scăderea cererii. Ca să nu mai vorbim de discreditarea a înseşi noţiunii de economie de piaţă.
A încercat să spună câte ceva şi în această privinţă dl. Văcăroiu, tunând şi fulgerând împotriva lipsei de moralitate a speculanţilor (!) şi motivând, după un mai vechi obicei, că el ar vrea să-i stârpească, dar alţii, tot alţii, nu-l lasă. Cine anume? Iar nu a terminat fraza. Dar nu fiindcă l-ar fi întrerupt cineva. Pur şi simplu acesta este stilul domniei sale. Al echivocului şi al ambiguităţii programatice. Altfel, ar fi trebuit să ducă explicaţia până la capăt şi să spună şi pentru care motiv a dat drumul preţurilor concomitent cu aplicarea TVA-ului. Ce a urmărit, să compromită TVA-ul? Se poate înţelege că era data limită, dar de ce a ţinut ascunsă hotărârea de guvern două luni, înainte de a o pune în aplicare pe neştiute, pe neaşteptate? Lipsa de logică nu-i întrecută în acest caz decât de lipsa de onestitate politică, de respect faţă de populaţie. Procedeu care la fel a funcţionat şi în privinţa altor măsuri guvernamentale în domeniul financiar şi al preţurilor. Dar despre ele, cu un prilej viitor.
(19 iulie 1993)
