Tabere de dezvoltare personală

Programul copiilor a fost variat, cei mici s-au distrat de minune la Balonul Copiilor şi la Orăşelul Copiilor, au ieşit la film, dar de departe cel mai apreciat, a fost timpul petrecut la Laser Megazone, unde şi-au dovedit din plin calităţile de excelenţi combatanţi.
Totodată, activităţile derulate în Taberele de dezvoltare personală i-au cucerit definitiv pe cei mici, iar în perioada 19-30 iunie 2017, participă cu drag la atelierele recreative şi de educaţie non-formală propuse de voluntarii coordonaţi de angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.
Programul PIED se află, în prezent, în perioada de sustenabilitate asigurată de specialiştii DGASPC S6, iar de activităţi beneficiază 83 de copii, cu vârste cuprinse între 6-15 ani. Cei mici provin din familii aflate în risc de marginalizare socială, din cartierul Giuleşti-Sârbi, unde sunt identificate cele mai multe cazuri de abandon şcolar din Sectorul 6.