Talibanii ocupă rapid golul lăsat de plecarea Aliaților din Afganistan

Avansul rapid al talibanilor prin nordul Afganistanului continuă. În timp ce Aliații se retrag în grabă, talibanii ocupă spațiul rămas, peste o duzină de districte revenind militanților, pe măsură ce Marea Britanie a intrat în ultimele zile ale desfășurării de două decenii a trupelor sale în această țară, notează „The Guardian”.

Nici forțele de securitate afgane nu fac față asaltului – peste 300 de membri ai acestor forțe au fugit peste graniță, în Tadjikistan, pentru a scăpa de militanți, iar provinciile Badakhshan și Takhar sunt acum în mare măsură sub controlul talibanilor.

SUA au predat baza aeriană Bagram, inima campaniei sale din Afganistan, ceea ce înseamnă că nu mai poate desfășura operațiuni semnificative în țară.

Talibanii controlează în prezent aproximativ o treime din cele aproape 400 de districte ale Afganistanului și amenință multe altele. Deși nu au luat încă nicio capitală de provincie, acum le înconjoară pe multe dintre ele, de la orașul Ghazni, din est, până la Maimana, din nordul provinciei Faryab.

În multe zone, forțele de securitate s-au predat fără luptă, uneori în baza unor acorduri intermediate de seniori locali. Videoclipurile care arată talibani îmbrățișând soldații carese predau, furnizându-le bani au oferit forțelor de securitate încrederea că își pot abandona posturile fără să-și piardă viața.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.