TEATRUL MUZICAL AMBASADORII preia mesajul oficial de Ziua Internațională a Dansului

Dansul este expresia fizică a relațiilor, sentimentelor și ideilor umane, exprimate prin mișcare și ritm. Dansul este pulsul omenirii, adânc înrădăcinat în inima fiecărei culturi, de-a lungul timpurilor și istoriei.

Dincolo de genuri, stiluri și tradiții, dincolo de rolul său, variind de la domeniul de recreere la cel spiritual, dansul este emoție și speranță, dansul este magie.

Ca orice artă a comunicării, greu încercată în timpul pandemiei, Dansul a demonstrat în 2020 că rezistă și se poate reinventa. Că rămâne același limbaj ascuns al sufletului, cum îl definea Martha Graham, care unește dincolo de cuvinte și care ajută omul să înfrunte toate provocările,înfrumusețându-i viața.

La data de 29 aprilie, este celebrată Ziua Internațională a Dansului. Sărbătoarea, instituită din 1982 de ITI (Institutul Internațional de Teatru), prin Comitetul Internațional al Dansului, comemorează și ziua de naștere a creatorului baletului modern, Jean-Georges Noverre (1727 – 1810). Scopul acestei zile mondiale este promovarea dansului în toate formele sale, dar și depășirea granițelor politice și culturale cu ajutorul limbajului său universal.

Potrivit tradiției, în fiecare an, o personalitate a lumii dansului transmite un cuvânt de suflet, prin intermediul tuturor instituțiilor din lume dedicate acestei artei. În 2021, mesajul îi aparține lui Friedmann Vogel, prim solist al Teatrului de Balet din Stuttgart, unul dintre cei mai valoroși balerini ai momentului.

Este un privilegiu că există o zi recunoscută în întreaga lume, care să aducă în prim-plan această artă și care să îi reunească pe toți iubitorii ei.

TEATRUL MUZICAL AMBASADORII se alătură ilustrului mesager al evenimentului și urează La mulți ani Comunității Dansului, tuturor celor care îl practică, profesioniști sau amatori, preluând declarația oficială a lui Friedmann Vogel:

„Totul începe cu mișcarea – o înclinație pe care o avem cu toții – iar dansul este o mișcare rafinată, un mijloc de comunicare. Chiar dacă o tehnică perfectă este importantă și impresionantă, în cele din urmă ceea ce exprimă dansatorul în interiorul mișcării este de fapt esența.

Ca dansatori, suntem într-o mișcare continuă, aspirând să creăm momente de neuitat. Indiferent de genul dansului, este ceea ce fiecare dansator să străduiește să obțină.

Așa că, atunci când, în mod neașteptat nu am mai putut să dansăm în spectacole, cu teatrele închise și cu festivalurile anulate, lumea noastră s-a oprit. Fără contact fizic. Fără spectacole. Fără public. Niciodată în istoria recentă comunitatea dansatorilor nu a fost pusă la încercare în a-și găsi motivația, rațiunea de a fi.

De-abia atunci când ne este luat ceva prețios, ne dăm seama cu adevărat cât de important era ceea ce făceam și cât de mult înseamnă dansul pentru societate în general. Dansatorii sunt adesea lăudați pentru abilitățile lor fizice când, de fapt, ne bazăm mai mult pe forța noastră mentală. Cred că tocmai această combinație unică între agilitatea fizică și psihică este cea care ne-a ajutat să ne depășim, să ne reinventăm, ca să putem dansa în continuare și să rămânem o sursă de inspirație.”

TEATRUL MUZICAL AMBASADORII este cea mai tânără instituție publică de spectacole și concerte, aflată în subordinea Ministerului Culturii, al treilea ansamblu artistic dedicat copiilor și tinerilor fondat în 2019 de criticul muzical Smaranda Oţeanu-Bunea, după Opera Comică pentru Copii și Teatrul Stela Popescu.

TMA își desfășoară activitatea la Palatul Național al Copiilor din București. Obiectivul său este promovarea valorilor muzicale și coregrafice românești și universale, în țară și în lume. Repertoriul instituției este divers, cuprinzând spectacole de operă, balet, musical, folclor.

Foto credit TMA: Mihail Cratofil

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.