Tendinţe actuale în hairstyling
Dacă vorbim despre lifestyle, vorbim şi de aspectul nostru fizic şi unul din elementele care alcătuiesc şi ne definesc înfăţişarea este tunsoarea, culoarea părului, dar şi modul în care îl aranjăm, coafura. Să ne gândim că cei din jurul nostru, cunoscuţi sau nu, iau în considerare aspectul nostru fizic la o primă vedere. De crezut sau nu, toţi avem tendinţa de a pune etichete celor din jurul nostru, iar de noi depinde ce etichetă dorim să primim din partea celorlalţi, ce imagine vrem să ne creăm în ochii celor din jurul nostru.
Fiecare din noi ştim cum e să nu ne stea bine părul şi cum ne simţim în atare situaţii. Se spune că într-o zi proastă în care nu ne simţim bine să îndreptăm spatele şi starea noastră se va schimba. Şi vom avea un plus şi în cazul înfăţişării noastre. O tunsoare, o culoare, dar şi o coafură adecvată ne va scoate trăsăturile în evidenţă şi ne va da o stare de bine.
Tendinţele în materie de hairstyle se schimbă într-un mod ciclic, dar nu putem ţine cont doar de aşa ceva. Creativitatea şi ingeniozitatea hairstylist-ului contribuie în mare măsură în alegerea tunsorii clientului, dar contribuie şi la schimbarea stilurilor pe viitor. Pe lângă ochiul fin şi abilitatea de a ghici stilurile şi de a intui dorinţele clienţilor, un profesionist în domeniu trebuie să ţină cont de fizionomia feţei celui care îi cere serviciul. Privind asupra acestui aspect, tunsorile des cerute de sexul frumos sunt: tunsoarea în scări cu volumul calotei evidenţiat, tunsoarea pe drept pentru doamnele care au părul des şi doresc ceva classic, tunsoarea bob scurt cu ceafa acoperită sau nu, cu breton sau fără. Şi dacă am menţionat tunsorile cerute, acum aş enumera şi ultimele cerinţe în materie de culoare şi anume: ultra blond platinat, arămiu şi ciocolatiu, dar şi brunetul. De asemenea, la fel cum legat de tunsoare ţinem cont de fizionomie, legat de culoare vom ţine cont de culoarea ochilor clientei sau clientului, cât şi a culorii pielii acestuia.
Şi totuşi, să nu uităm de ceea ce ne ajută să avem un păr frumos şi de admirat şi anume de uleiuri şi tratamentele prezente pe piaţă în această perioadă. Elixir K Ultime Oleo Complexe, un produs de lux face părul mai mătăsos şi puternic şi nu în ultimul rând tratamentul care conţine ulei de argan de la Marocconoil pentru toate tipurile de păr. Lângă aceste tratamente, aş adăuga şi şampoanele de la Alterna şi Marocconoil care ajută la hidratare, reparare, dar şi la crearea de volum a părului.
Cum în ziua de azi nu doar femeile trebuie să arate bine, nu îi uităm pe bărbaţi şi vom vorbi şi despre ceea ce este în trend în această perioadă. Clasicul este prezent în cerinţele bărbaţilor, la fel ca tunsorile scurte, tunsoarea pierdută lateral, creasta, tunsoarea pompadour. Recomand bărbaţilor şamponul Kapital Force de la SP professional, un produs de asemenea care se foloseşte împotriva căderii părului. Pentru o fixare a părului este ceara de la TIGI Bad Head, produs solid pe care îl folosim într-o cantitate mică deoarece aplicarea în exces face ca părul să aibe un aspect gras.
Făcând un reminder, am vorbit despre tunsorile la femei, la bărbaţi şi despre tratamentele pentru un păr frumos şi îngrijit. Altfel spus, stilul tunsorilor şi coafurilor în această perioadă este un joc între ordonat şi dezordonat, între classic şi nonconformist.
Ani BAGHDASARIAN,
hairstylist, Saloanele Geta Voinea